Articolul ăsta mi-a amintit de o experienţă proprie cu nişte bunicuţe în tren. Să vă povestesc.

Era în vara anului 2006. Mă urc împreună cu inegalabilul Rob în “trenul aromelor”, cum îmi place mie să-l numesc, adică Timişoara – Mangalia. Cu destinaţia Mangalia, că ne simţeam rebeli şi mergeam la Vama Veche. Înarmaţi cu 12 beri şi o sticlă de vodcă (pentru că, na, ne simţeam rebeli şi mergeam la Vama Veche, după cum tocmai ziceam), ne aşezăm în compartiment şi aşteptăm să treacă cele cam 15 ore ce ne despărţeau de o baie-n mare, la momeala goală. Pentru că ne simţeam rebeli şi… mă rog, ştiţi povestea.

În compartiment, noi doi, două bunicuţe şi respectivii lor nepoţei, un băieţel de vreo 4 ani şi o fetiţă de 5 ani. Ne gândim noi puţin şi, după miezul nopţii (trenul pleca pe la ora 22, dacă bine ţin minte), decidem să ieşim din compartiment, să continuăm o vreme acolo berea, plus că numai bine se putea şi fuma încă în trenuri. După vreo 3 beri decidem (more…)

Am un amic al cărui nume nu e important, dar pe care, ca să-nţelegem şi noi despre cine vorbesc, îl numesc “Amicul Gelu”. Am tot scris poveşti despre el la mine pe blog, dacă vă interesează. Ei, să vă spun una dintre poveştile lui de beţie. Partea frumoasă e că nu e una dintre poveştile alea spuse de el, ci e una dintre cele pe care el nu şi le mai aminteşte, însă noi, cei care am luat parte la ea, ţinem să i-o povestim cu fiecare ocazie.

Se făcea, deci, că era un chef de revelion, iar dacă nu mă înşel era chiar trecerea dintre 2002 şi 2003. Aveam 16 ani cam toţi de la cheful respectiv, deci eram toţi băuţi (că na, nu conducea nicicare, hehe), unii dintre noi chiar foarte bine. Eu eram în una din camerele respectivului apartament, cameră în care la un moment dat intră clătinându-se de acum faimosul Amic Gelu. Primul lucru pe care îl face e să dea să-şi scoată trompeta şi să facă un pipi. Acolo, în cameră, chiar în – atenţie! – unitatea centrală a computerului de acolo. Am sărit spre el să-l opresc, l-am întors cu faţa la uşă şi i-am zis “uite, aici, la stânga, e baia”. Bineînţeles că a luat-o spre dreapta, aşa că l-am îndreptat, din nou, spre drumul cel bun. Deja ne strânsesem vreo 7-8 oameni să-l urmărim.

A deschis uşa şi a lăsat-o deschisă. Cu mâna dreaptă s-a sprijinit de perete, iar cea stângă şi-a proptit-o în organ şi a purces spre eliberare. (more…)

Într-o bună zi, cum stăteam eu şi zdrăngăneam din chitară singur, acasă, m-am gândit că ar fi frumos să ies în faţa porţii şi să-mi continui serenadele. Poate că cineva se va opri şi mă va asculta.

Şi am ieşit. Mi-am pus scăunelul pe jos, am scos chitara din husă şi am început să cânt. Mai o melodie celebră, mai o compoziţie proprie. Mă rog, după posibilităţi. Ei, după o vreme am început să am şi public. Zi de zi veneau oameni să îmi asculte o melodie-două. În unele zile aceiaşi, în zilele mai ploioase aproape nimeni, în zilele însorite curtea mea aproape că nu mai putea respira de la toţi cei veniţi să mă audă.

Unii au rămas. Le plăcea. Alţii, fani ai altor genuri de muzică, au plecat şi nu s-au mai întors. Alţii au venit o dată, au plecat repede, dar s-au întors după câteva săptămâni să vadă dacă mi-am schimbat repertoriul. Cei cărora le-a plăcut m-au felicitat după fiecare concert, m-au aplaudat după fiecare melodie, iar majoritatea celorlalţi au tăcut şi au plecat în treaba lor.

Până de curând, însă. (more…)

Dacă ar fi să-mi amintesc care a fost prima oară când s-a rănit de când am cunoscut-o, n-aş putea să o fac cu exactitate. Aproape în fiecare zi se loveşte, se arde sau se taie. “Am bubă”, zice. Chiar dacă în unele zile nu e nimic grav (un colţ de dulap în coapsă, un cap în tocul de la geam) iar în altele are nevoie de oarecare îngrijire medicală.

În august am fost la munte. “Iubita, te rog frumos să fii atentă” i-am zis, moment în care a călcat strâmb şi s-a împrăştiat printre pietre. Şi-a luxat glezna. Şi azi o doare. De atunci, însă, cel puţin o dată pe săptămână îşi loveşte piciorul beteag şi strânge din dinţi, ţinându-şi glezna între mâini. Aşa e ea, puţin aiurită, puţin îndrăgostită. Poate de aia o şi iubesc eu atât de mult, că-mi place să pup să treacă. Sau poate de aia se răneşte ea atât de des.

Să revenim. (more…)