Pentru ca se apropie sarbatorile si pentru ca este sezonul cadourilor (si pentru ca a existat cere de “Amintiri” ), mi-am adus aminte de o intamplare de acu’ multi ani. Atat de multi incat nici nu-mi vine sa cred ca a trecut atat de mult timp de atunci.
(more…)

Ideea pentru un nou episod din serialele clasice mi-a venit zilele trecute cand depanam amintiri cu prietenii si ajunseseram sa discutam despre dial-up. Atunci mi-am adus aminte ca am niste povesti cu dial-up-ul care merita scrise intr-un episod din serialul Amintiri.

Inainte de a incepe vreau sa le raspund celor care ma intreaba destul de des de ce nu mai scriu seriale atat de des pe cum scriam inainte. Raspunsul e foarte simplu, de fapt. In primul rand, un episod e foarte lung (am episoade si de 15.000 de cuvinte) si necesita mult timp pentru a-l scrie (am avut episoade care mi-au luat si 9 ore de scris). Problema n-ar fi ca dureaza mult sa scriu, ci ca nu prea sta lumea sa le citeasca. Vazand ca am, in medie, 20 de comentarii si cateva like-uri per episod, imi dau seama ca nu multa lume are timp sa citeasca un articol atat de lung (plus ca unii mi-au si spus asta). Prin urmare, nu este eficient sa aloc atat de mult timp atat de des pentru ca un articol la care am muncit foarte mult sa fie citit doar de 10-20 de oameni. Dar am gasit si o solutie pentru asta, voi reveni cu detalii. Atat am avut de spus, sa continuam acum cu povestea.
(more…)

Paduri cutreieram, griji nu aveam, in schimb aveam o mare problema cu rabdarea. Niciodata nu am fost genul de om rabdator. Cand am vrut ceva am facut tot posibilul (uneori chiar si imposibilul) sa am acel ceva. Si acum, daca e sa-mi doresc ceva, numarul orelor dormite pe noapte scade pe masura ce se apropie data limita. Cand eram copil, in preajma sarbatorilor sau a zilei de nastere, eram teroare pentru parinti. Ma zvarcoleam in pat si nu puteam sa dorm stiind ca a doua zi primesc cadouri. Asta in cazul in care nu le gaseam deja…
(more…)

Zilele trecute am fost la beute cu prietenii. Nu-i nimic interesant in asta, de obicei ies destul de des din casa la astfel de evenimente . Ce-a fost interesant a fost ca o chestie intamplata acolo mi-a adus aminte de niste chestii petrecute in copilarie, chestii pe care vreau sa le impart cu toata lumea.
(more…)

Am ajuns sa am impresia ca acest serial va avea foarte multe episoade. Inca nu am terminat de povestit intamplarile pe care le stiu eu, la care am fost martor sau care mi s-au intamplat chiar mie (normal ca nu voi spune care-s alea) si deja am o gramada de e-mailuri (anonime, normal) in care mi se povestesc o gramada de momente penibile care au intrerupt buna desfasurare a actului sexual intre un el si o ea (esecurile sexuale intre un el si un alt el nu vreau nici sa le aud si nici sa le povestesc, asa ca nu-mi mai trimiteti, va rog).

Azi am doua povestioare simpatice, auzite la prima mana, care sper ca va vor descreti un pic fruntile si, pentru cateva minute macar, va vor face sa uitati de stres si de probleme. Sa incepem.
(more…)

Incepand acest al doilea episod al serialului despre esecuri sexuale (primul poate fi gasit aici) mi-am adus aminte ca am scris mai demult un text despre o asemenea intamplare. Asa ca acesta va fi de fapt al treilea episod al serialului.
Cum nimanui nu-i plac introducerile lungi, zic sa incepem.

(Apropo, am inceput sa primesc deja pe e-mail povestiri de acest gen si vor fi publicate aici – dupa un pic de estetizare – cu sau fara numele autorului, depinde de vointa respectivului. Mai astept.)
(more…)

In masina, pe drum spre Iasi, am inceput sa discutam, sa povestim, in principiu ce se face intr-o masina atunci cand pleci cu ea la ora 15 si ajungi la destinatie la ora 6 dimineata.
Initial am discutat despre astronomie, inceputurile universului, fizica cuantica si alte filozofii despre sensul vietii dar am ajuns la concluzia ca restul pasagerilor nu sunt pregatiti destul pentru a auzi lucruri care le-ar putea narui toate visele. Asa a aparut subiectul “sex” in discutie. Si, dupa ce s-a laudat toata lumea cu lungimea, grosimea si alte dimensiuni sau calitati pe loc inventante (dupa modelul “a mea o fi mica dar, pe langa ca-i fosforescenta, mai e si mult mai groasa decat a ta”) s-a trecut la o insiruire de povesti referitoare la esecurile sexuale ale pasagerilor. Tinand ca drumul a fost lung povestile sunt multe asa ca vor intra in categoria “Seriale”.

Pentru a proteja identitatea povestitorilor si a persoanelor implicate voi folosi o tehnica de scris nemaiintalnita pana acum, si anume nu voi da nume sau indicii. Prea multe.
Sa purcedem, zic.
(more…)

Asa cum am promis, incepand de azi porneste un nou serial. E toamna, reincepe scoala, asa ca acest serial va fi despre scoala si, mai exact, despre profesorii pe care i-am avut in timpul scolii si cu care am avut parte de aventuri, unele mai comice, altele nu.
Prima din serie este profesoara de chimie din liceu, cunoscuta sub numele de cod “Baba Ninja”.
(more…)

Cutreieram și păduri, mă urcam în copaci, jucam ascunsa, mă juleam sau îmi spărgeam capul, dar când mă gândesc la amintirile băgate în cap cu forța…

După cum ați citit în episoadele precedente, cred că știți deja că, în copilărie, n-am fost chiar ușă de biserică sau cel mai cuminte copil din curtea școlii. Dacă asta credeați până acum, vă anunț solemn că vă înșelați amarnic. Am fost o pramatie de nici eu nu știu cum de m-au suportat ai mei părinți până am început să dau de gustul… altor chestii. Când îmi povesteau ai mei că făceam exact ce spuneau ei să nu fac ziceam că am părinți răi, ca tot copilul. Acum am realizat că eu, să mă fi avut pe mine copil, mă dădeam afară din casă în secunda doi și bătut măr. Chiar nu știu cum de m-au suportat ei. În schimb, ceea ce apreciez acum, faptul că mi-au băgat unele amintiri în cap cu forța mi-a prins extrem de bine. Dar destul cu introducerea, să incepem povestirea.
(more…)

De mult vroiam să scriu un serial despre armată dar, ținând cont că n-am făcut armata, ar fi fost penibil să înventez niște întâmplări sau să-mi asum întâmplările altora. Așa că am descoperit metoda ideală prin care să scriu despre armată fără să inventez sau sa-mi asum nimic. Voi scrie despre întâmplările cu vajnicii soldați ai țării care le înfloresc de nu se mai poate atunci sunt lăsați la vatră.

După cum știti, orice soldat întors acasă a fost, fără doar și poate, cel mai tare și mai deștept castravete de pe o rază de 200 de kilometri. De spălat bude și de făcut bocancii la veterani se ocupau doar proștii, lui îi aducea seara colonelul (în persoană!) un grătar de mistreț asezonat cu cartofi prăjiți și cu salată de andive, bașca o baterie de vin bun. Instrucție făceau doar imbecilii, el se trezea la ora 12 dacă avea chef și, după ce trăgea o fugă la crâșma de lângă unitate să se dreagă după cheful din oraș făcut cu o seară înainte, apărea sictirit în unitate și punea căpitanii la raport. În fine, cred că știți despre ce soldat vorbesc pentru că toți cunoașteți câte unul dintre ei, dacă nu cumva îi știti pe toti.
Despre ei va fi acest serial care va începe și se va termina cu el, soldatul minune Gigel. Va fi un nume generic pentru că nu vreau să se supere vreun zidar, vopsitor, sudor sau mai știu eu ce alt intelectual care a rupt stilul în armată, că-l dau de gol și-l fac de rahat.
(more…)