Meşterul şi Margareta

Un amic care avea de zugrăvit o casă a avut săptămâna trecută plăcuta surpriză ca meşterul să-i ceară pe manoperă un sfert de miliard de lei vechi. E drept că era o casă în centrul Bucureştilor, dar amicul meu îşi luase toate măsurile de precauţie: îşi pusese tricoul de inginer cu cele mai multe şi mai colorate dungi pe care îl avea în dulap, nişte blugi plimbaţi în prealabil prin RATB o juma’ de zi, îşi mutase SIM-urile în Nokii 2310, acoperise motocicleta din curte cu o husă împuţită şi aruncase preventiv nişte gunoi pe ea, îi rugase chiar pe vecini să-şi mute maşinile din faţa casei, astfel încât să nu fie acolo decât o Dacie papuc, un Moskvici pe butuci şi un Logan (cel mai dificil a fost să-l convingă pe proprietarul Moskvici-ului să-şi lase maşina lângă Logan – “păi dacă mi-o zgârie ăla când iese, că lui nu-i pasă?” ). Ba chiar se gândea să anunţe printr-un apel anonim o bombă la ambasada de vizavi, ca să i se poată plânge meşterului că în cartierul ăsta nu poţi închide un ochi toată noaptea din cauza exploziilor şi împuşcăturilor care se aud din vecini şi că el şi mâine s-ar muta într-un bloc liniştit, de pildă, prin Berceni, dacă şi-ar permite. Îi mai lipsea doar o sacoşă de roşii ieftine.

În aceste condiţii, sub un sfert de miliard (plus materialele, dusul molozului la gunoi etc.) n-a reuşit să scoată văruitul, preţul fiindu-i prezentat drept “bun, nici cel mai mic, dar nici cel mai mare”. Spre suprinderea meşterului, prietenul meu a refuzat politicos, gândind că dacă ăsta e un preţ mediu, la cel mai mare preţ măcar îi poate angaja pe nea Michelangelo şi pe ucenicul său, Pontormică.

Meşterii din Bucureşti cred că au o percepţie uşor deformată asupra valorii banului. Opinia lor e că o oră de dat cu trafaletul nu e cu nimic mai prejos decât o consultaţie la avocat, meditaţie la matematică sau lecţie de pian şi e normal să coste cel la fel de mult. De fapt, ar trebui să coste chiar mai mult, fiindcă e clar că e mai obositoare: când aţi văzut ultima dată un avocat sau o profesoară de pian dormind frânţi în roabă?

De asemenea, meşterul de Capitală e extrem de specializat. El nu ştie decât să dea cu trafaletul şi, eventual, să dea jos zugrăveala veche, asta dacă e mai vechi în branşă; pentru dusul molozului până la gunoi, astupatul găurilor din pereţi sau vopsitul unei uşi trebuie să cheme un specialist (plătit separat, bineînţeles), fiindcă el nu mai stăpâneşte şi aceste domenii – practic, ca să ştii să faci toate astea ar trebui să fii un geniu polivalent, ca Leonardo. Tot un specialist îi trebuie meşterului şi ca să nu facă mizerie, fiindcă el nu posedă meşteşugul întinsului de folie pe jos şi al acoperirii mobilelor (bine, cred că nici Leonardo nu prea se pricepea, după ce a pictat Mona Lisa trebuie că l-a bârfit ani de zile femeia care-i făcea curat în casă – “ca la porci, doamna Popescu, vă jur, porc, nu pictor renascentist” ).

Ca să n-o mai lungim: dacă vreţi neapărat să chemaţi un meşter din Bucureşti să vă zugrăvească în casă, în primul rând pregătiţi-vă pentru o armată de specialişti. În al doilea rând, sunaţi-l pe Isărescu, să mai urce un pic ţinta de inflaţie. Iar la urmă, dacă vreţi, îl puteţi suna şi pe Cheops să-l luaţi puţin la mişto fiindcă el, cam cu aceleaşi resurse cu care voi aţi reuşit să zugrăviţi o casă în Bucureşti, abia a ridicat o amărâtă de piramidă, şi aia doar la roşu.