Visurât: Gânduri la turație maximă

14 07

Prigoana, noul meu erou

Scris de Sebastian Bargau

Ieri l-am auzit pe Prigoana la Realitatea si mi-am dat seama ca omul asta gandeste exact la fel ca mine (cel putin in acest domeniu): Sa se impoziteze bisericile si proprietatile detinute de biserici.
Nu pot sa nu zambesc (eventual chiar sa rad) cand aud ceva de genul “Biserica catolica din Cluj detine tot centrul Clujului si nu plateste impozit. Asta nu-i o practica chiar ortodoxa!”, dar ideea ramane.

Luati impozite de la biserici. Luati impozite pe venit, pe profit, pe proprietati, pe masini si pe orice alte minuni care va vin in minte. Biserica, de fapt popii, fura cu nesimtire speculand nevoia de credinta a romanului sarac si prost. Gigi trebuie sa se roage si sa creada intr-un barbos din cer pentru a-si justifica esecurile sau reusitele. Si atunci vin popii si profita de pe urma prostului. Sa le ia impozit.

Nu stiu cati dintre voi stiu poza urmatoare, dar este cea mai clara reprezentare a diferentei dintre prostime si intelectuali:

visurat

sursa foto

Drept urmare, sunt pentru impozitarea bisericilor cu minim 90%. Pana mea, canti o poezie, ii spui unei babe proaste ca daca da o caruta de bani bisericii (adica preotului) va ajunge cu siguranta in rai indiferent de pacate, apoi cojesti de bani niste amarati care vor sa-si ingroape mortul si tu te plimbi in Q7? Mai mergi in pula mea si cu Dacia, ca nu te-a fatat dumnezeu in Audi.

Apropo, bai mare si sfant patriarh Daniil (adica Daniel Ciubotea, pe numele lui din buletinul pamantesc)! Cati bani dai la stat din ziarele, radioul si televiziunea din trustul Trinitas pe care il detii?

Bani luati fara factura si chitanta de la prostimea care crede ca vei aduce ploaia, normal…


Pe aceeaşi temă




37 Comments »

  1. Doamne ajuta sa se impoziteze bisericile si tot ce tin de ele…….

      Comment by MiDaS — July 14, 2010 @ 2:25 am

  2. apropo de religie … http://www.meh.ro/original/2009_09/meh.ro1983.png

      Comment by MiDaS — July 14, 2010 @ 2:32 am

  3. Ai si tu un fix, ca Dumnezeu e barbos. De unde stii ca nu se da cu Bic-ul in fiecare dimineata?

      Comment by julius — July 14, 2010 @ 2:49 am

  4. @julius: toti il arata in poze si picturi pe atotputernicu’ cu barba… Cine-s eu sa-i contrazic?

      Comment by VisUrat — July 14, 2010 @ 3:30 am

  5. MARE PROST MAI ESTI!!! CAINE!!!

      Comment by john — July 14, 2010 @ 8:19 am

  6. @john: STFU, mitza obosita!

      Comment by KodrutZ — July 14, 2010 @ 8:24 am

  7. John, cred ca ai stors iar papagalul in ceai…

      Comment by Cristi C — July 14, 2010 @ 8:33 am

  8. @john: esti popa ? daca nu, pune mana si citeste biblia dar deschide ochi cand o citesti si dupa aia vii si postezi ce ai inteles din ea

      Comment by alias — July 14, 2010 @ 8:37 am

  9. Este adevarat ca orice forma de cult este scutita de taxe si impozite cu toate ca veniturile, in unele cazuri, nu sunt de neglijat iar posibilitatea spalarii de bani nu este straina in locuri ferite de ochiul fiscului.
    Incep deja sa-mi imaginez cum agentii de la Garda Financiara baga mina in “cutia milei” sau cer bon fiscal la luminari.
    O asemenea masura nu ar fi aberanta insa ar trebui aplicata pentru veniturile peste un anumit cuantum, sa fim totusi constienti ca nu putem compara veniturile bisericii de la Cotusca (jud BT) cu cele ale Bisericii Cretulescu (aflata la 2 pasi de Sala Palatului si la trei de fostul CC, unde enoriasele sunt actuale sau foste neveste de gabori, militari si securisti)
    Concomitent cu ea, ar trebui si o uniformizare a tarifelor de nunti, cumetrii si parastase, adica obligarea BOR sa stabileasca un tarif unic pentru toata lumea.

      Comment by iceman — July 14, 2010 @ 9:04 am

  10. Ideea cu un tarif standard pentru nunti, cumetrii si alte chestii ar fi benefic cat timp nu e setat prea sus( sa zicem 1000-1500 RON pentru o nunta) si sa devina prea mare pentru oamenii de la sate care vor musai sa se cunune la biserica. Personal as sari peste tot ce tine de Biserica, dar e doar o parere.

      Comment by mars — July 14, 2010 @ 9:08 am

  11. Da, se se impoziteze veniturile bisericii, idee corecta, nimic de comentat.

    Insa: ma doare sufletul cand ma uit la poza aia si constat cum si-au dat singuri “crestinii” cu tesla in oua. Daca au imaginea aia din poza, e in mare parte vina lor.

    Sper desigur ca afirmatia “crestin = prost si ateu = intelectual” este aruncata asa numai pentru a creea o disputa aici. Sunt prea multe contraexemple si de o parte, si de alta.

      Comment by Graethel — July 14, 2010 @ 9:17 am

  12. @ Iceman – Nu cred că VisUrît se gîndea ca statul român să ia cu japca banii bisericii. Ai dreptate, totul trebuie făcut cu cap şi foarte bine organizat. Articolul se referă la japca pe care o face biserica faţă de stat. Eu susţin în continuare că biserica este un instrument de adunat cîţiva biştari frumoşi pentru putere şi nicidecum casa liniştită a lui dumnezeu. E o spălătorie de bani de care nimeni nu se prea poate atinge pentru că e condusă de “băieţi” deştepţi. Să ne mai întrebăm de ce nu are nimeni curajul să răsfoiască nişte dosare? Eu tot sper că va veni ziua în care ni se va sui căcatul la cap şi ne-om aduna la o şedinţă de rangă şi molotov ca să mai cuminţim elenul jăpcarilor de orice fel din ţară că prea s-au înmulţit. Printre ei, binenţeles şi cei cu sutană.
    Şi încă ceva: popa Izlic de la nuştiu ce bisericuţă dosită într-un colţ de sat nu face afacerile lu’ Daniil cel Şmecheraş, e doar un trepăduş, un perceptor şi-atît.

      Comment by Meneopol — July 14, 2010 @ 9:26 am

  13. Offtopic: Cam tot ce incaseaza statul in ultima vreme este japca.
    Nu se poate vorbi de o hotarare arbitrara cum multe sunt luate astazi. Totul trebuie facut intr-un cadru legal, bine definit, o lege de organizare si functionare a tutror cultelor, care sa asigure transparenta activitatii acestora si a modului de gestionare a resurselor. Ne limitam la activitatea BOR dar si alte culte au venituri a caror provenienta si cuantum nu sunt cunoscute.

      Comment by iceman — July 14, 2010 @ 10:09 am

  14. Pot sa zic si eu un aleluia sincer dintr-un suflet de ateu la ideea impozitarii cultelor religioase din Romania? :) )

      Comment by Dan-Marius — July 14, 2010 @ 10:27 am

  15. =)) Huo! Blasfemie! Să vrei să iei din banii bisericii! Să vrei să iei de la Dumnezeu, cel care ți-a dat suflare! E ca și cum ai mușca mâna care te hrănește! =)) Huo! O să arzi în veșnicele focuri de pucioasă ale iadului. =))

      Comment by Robintel — July 14, 2010 @ 11:10 am

  16. Ce interesant. Campaniile de propaganda/publicitate priviind: 1) egalitatea feminina; 2) egalitatea negrilor si 3) promovarea ateismului; au fost printre cele mai mari si mai finantate in ultimul secol – in domeniul civil, lasam deoparte domeniul militar. Si, au functionat de minune. Femeile’s considerate egale’n barbatiilor in sociatate (fara anumite exceptii); negrii sunt considerati egali albilor (si a functionat campania asta asa bine, incat albiilor le e rusine sa faca un act considerat inechitabil unui negru, dar trece cand persoana cealalta e alb); si religia e sub atac continuu. Vezi atacurile recente asupra religiei catolice (scandalurile sexuale), fobia fata de islam (asociati cu teroristii), religia ortodoxa (vezi supra, si altele – imi vine’n minte operatia de prostata a unui patriarh/mitropolit/amuitatrangu acu vreo 3 ani, care murise in timpul operatiei (exact ca un alt patriarh cativa ani mai devreme) – si aparusera teoriile conspiratiei imediat dupa ). Ganditi-va ca ura voastra fata de religie e doar …. actul unor spindoctors care urmeaza interese socio-economice.
    Oh, si nu’s un adept al teoriilor conspirationiste, nici macar religios, nici macar ateu.. Dar, de’o privire neutra, critica, e nevoie.

    O sa va dau o analogie interesanta, pentru cei care au rabdare sa citeasca.

    Imaginati-va cea mai mica particula cunoscuta pana in ziua de azi. De fapt, nu, sa zicem atomul. Ca ideea nu se pierde chiar daca folosim quarks, anti-quarks, si particulele si mai mici. Credeti ca atomul are idee ca face parte dintr’un unitate infinit mai mare, anume molecula? Si, molecula, credeti ca’i constienta ca face parte dintr’o unitate infinit mai mare, anume celula? Si, ea, celula credeti ca’i constienta ca face parte dintr’o unitate infinit mai mare, sa zicem, un dinte, care isi da seama ca face parte dintr’un om, care face parte dintr’o planeta, care face parte dintr’o galaxie, care face parte dintr’un univers, care face parte dintr… ?

    Acu sa’i luam pe ateisti si pe religiosi aparte. Religiosii sustin ca ei, atomi, sunt absolut siguri si constienti ca ei fac parte dintr’un univers. Pe cand, ateii sustin, cu mana pe inima, ca ei, mici atomi, sunt absolut siguri ca nu fac parte dintr’un univers.

    Personal, consider ca sunt lucruri putin mai importante ca religia si luatul unei parti in domeniu. Un spirit liber, o minte critica, o viziune de ansamblu, de exemplu. So, let it go – sunt milioane de lucruri mai interesante ca treaba asta pe care probabil o sa le pierdem, interesati fiind de lucruri irelevante.

    Ps: am citit o chestie interesanta, acu vreo 2 zile. Hugo spunea ca religia’i necesara, pentru unii, pentru a’i tine sub control, ca altfel ar fi lipsiti de etica si legea singura n’ar fi capabila sa’i opreasca. Poate.. are dreptate.

      Comment by Adrian — July 14, 2010 @ 11:55 am

  17. @Adrian: Analogia aia nu e tocmai un argument. Mai ales pentru persoanele peste 7 ani. O celula nu poate fi constienta de nimic deoarece nu are sistem nervos si constiinta. Deci sa compari locul omului in univers cu cel al unei celule in organism merge intr-o carte de beletristica sau intr-o prea cucernica cuvantare. O celula nu e un observator privilegiat al Universului. Omul este un asemenea observator deorece nu ne este cunoscuta nici o alta fiinta capabila de procese cognitive superioare.

      Comment by Viktor — July 14, 2010 @ 12:14 pm

  18. Sau o alta varianta. In Romania averea BOR este estimata la 3 miliarde euro. 87% la suta din populatie se declara de religie ortodoxa, (4.7%), Calvinism (3.7%), pendicostali (1.5%)greco catolici (0.9%). Le aduni rezulta ca suntem ultrareligiosi ca natiune 98% din populatie apartine unei confesiuni.
    In Germania 35% fara religie. De ce? Se plateste 8% sau 9% din venit taxa de biserica daca apartii uneia din religiile majore. Se strang 8 miliarde de euro pe an si statul nu mai contribuie decat putin din alte taxe.
    Sunt curios la noi cati s-ar mai declara si cati ar plati?
    Da. stiu nu suntem nemti.:)

      Comment by Mircea — July 14, 2010 @ 1:09 pm

  19. @Adrian: argumentatia ta poate fi judecata numai din punctul de vedere al demiurgului. Noi, ca mici atomi, nu ne putem pronunta.
    Insa cei care trebuie sa demonstreze existenta sunt cei religiosi. Simplul fapt ca omenirea a acceptat timp de mii de ani aceasta afirmatie nu inseamna ca e adevarata. Este usor ca in decursul a mii de ani sa inventezi povesti si sa argumentezi tot ceea ce nu intelegi prin existenta unuia mare si tare, acolo sus.

      Comment by zaqk — July 14, 2010 @ 1:59 pm

  20. @Adrian: ateii sunt cei care vor sa vada ce este universul din care fac parte ;) “think for yourself, question authority!” (Tim Leary)

      Comment by john96 — July 14, 2010 @ 2:59 pm

  21. Ideea de a impozita bisericile este fundamental gresita, din motivul evident: nu se cumpara mantuirea, Biserica ca institutie nu trebuie sa faca bani. Punct.

    Bine, la cum e la noi e corect…

      Comment by 47 — July 14, 2010 @ 6:11 pm

  22. John96, nu neaparat. Ateu, religios, ateu, religios… sunt alegeri arbitrare. Amandoua prezinta non-sensuri. De exemplu, religiosii au ales autoritatea drept adevar, nu adevarul drept autoritate. Iar, ateii… stau slab la teoria probabilitatiilor. Uite o problema statistica veche ( a cavalerului de Méré, pentru statisticieni): Sa zicem c’ai doua alegeri: crezi – sau nu crezi (excludem valorile absurde, adica cei care nu le pasa, ignorantii, si asa mai departe). Daca crezi, si exista Dumnezeu, castigi totul. Daca crezi, si nu exista Dumnezeu, nu castigi nimic. In schimb, daca nu crezi, si exista Dumnezeu, pierzi totul. Iar daca nu crezi, si nu exista, iar nu castigi nimic. Deci, speranta de castig e mai mare cand esti religios.

    E complicata treaba, nu?:)

    Ps: visurat, ateismul nu e o cauzalitate a intelectualismului. E o corelatie mai mult sau mai putin evidenta. Gandeste-te ca d-ta esti putin biased, cand afirmi ca religiosii sunt prosti si ateii sunt inteligenti. Adica, nu’i irational sa gandesti asa, confirma teoria sentimentelor morale si teoriile lui Darwin.. but still :)

      Comment by Adrian — July 14, 2010 @ 6:44 pm

  23. Oh, si, n’am scris nimic in commenturi despre impozitarea bisericilor .. dar eu nu ma pricep la politica, grupuri de putere, calcule de echitate. Dar sincer, citeam zilele trecute ca dureaza 7 ani sa devii un preot. Adica, cat o facultate de 5 ani si juma’ de doctorat. Deci, cand spuneti ca nu’i corect ca preotii sa castige bani, vorbiti emotional, nu rational. Poate ar fi mai bine daca s’ar impozita jurnalistii, ca si asa fac scoala mai putina ca ei. Si uite prin cate vacante merge visurat.
    Hai cu petitia :) )

    ^
    |
    |
    |
    Era gluma.

      Comment by Adrian — July 14, 2010 @ 6:49 pm

  24. eu nu cred ca am vazut vreo poza cu dumnezeu, sau , ma rog ce vrea sa insemne dumnezeu .
    am vazut poze cu nenea Jesus si n-avea barba.
    probabil n-am bagat de seama .
    oricum o caricatura imi atrage mai mult atentia. De Popas eventual.
    si ce pula me lege exista care zice a nu se impoziteze veniturile bisericilor?
    scrie undeva asa ceva??????
    daca eu donez niste bani bisericii mi se scade din impozit? CANCI
    chiar is curios de legile care se aplica bisericilor, daca exista …. (legi, ca biserici sunt mai multe decat legile)

      Comment by vega — July 14, 2010 @ 6:55 pm

  25. Aici in Palermo, s-a intamplat ca-mi rulam un cui pe o banca cu un tovaras. In fata noastra opreste un Tiguan. Cu numere de Iasi. Cu roba si cacat in cap, a mers el iasi-palermo..ca-si permite

      Comment by WaTzaP — July 14, 2010 @ 7:41 pm

  26. Viktor, nu stiu. Poate’i cum zici tu, poate nu. Tare avansati, nu prea suntem. Ce’i sigur e ca… universul e mare. Si’i in expansiune continua. Care’i rapida. Si’s multe galaxii departate de noi, care de departeaza rapid – cu atat cu cat is mai departate. La miliarde de ani lumina. Si e=mc² zice ca nu putem depasi viteza luminii. Deci, probabil n’o sa vedem niciodata ce’i mai incolo. Observatori privilegiati, zici? hah. Nu stiu. nu cred ca afirmatia ta e corecta. Pana la urma, traim pe o planeta si suntem dependenti de energie fosila. Personal, cred ca analogia aia explica exact cat explica mecanica cuantica, sau relativitatea. Bine ca, nu’s fizician. Probabil o sa vedem mai incolo…

    Btw, e o carte misto pe tema asta: A brief history of time – stephen hawking. Are vreo 20 de ani de cand e scrisa ,dar majoritatea chestiilor is inca de actualitate (comparatie proprie facuta cu britannica science encyclopedia 2009)

      Comment by Adrian — July 14, 2010 @ 8:20 pm

  27. Nu plange ca s-a terminat, bucura-te ca s-a intamplat » Prigoana, noul meu erou…

    Impozitarea veniturilor bisericilor – un mod bun de a mai aduce bani la buget…

      Trackback by avemblog.net — July 14, 2010 @ 8:48 pm

  28. Fiecare are dreptul sa creada si in cai verzi din partea mea. Deci BOR are clar adeptii sai si nu mai pot eu de grija asta. Dar, asa cum orice alt suflet este obligat sa plateasca pentru veniturile obtinute si pe proprietati, nu vad de ce bisericile sunt mai cu mot. Nu as cere 90% din ce au, dar sa fie impozitati si domnii preoti ca orice alt muritor de rand, ca nu s-au nascut cu doua perechi de …

      Comment by dojo — July 14, 2010 @ 8:50 pm

  29. amin

      Comment by tac'su — July 15, 2010 @ 8:50 am

  30. [...] VisUrât empatizează cu Prigoană, care cere impozitarea bisericilor. O să crească prețurile acatistelor și părticelelor. [...]

      Pingback by Pentru de dimineață | aghiuţă — July 15, 2010 @ 8:56 am

  31. Foarte interesant punct de vedere!
    Cred in Dumnezeu? Da!
    Cred in popi si in biserica? Absolut deloc!
    Si motivul este simplu: popii au transformat biserica intr-o masina de facut bani pentru
    propiul lor interes! Nu conteaza ce religie!
    Nu sint ateist dar urasc biserica in general si popii in particular!

      Comment by QUINTUS — July 15, 2010 @ 8:59 am

  32. E adevarat, biserica si tot ce tine de cultul prostimii e un biznis, biznis din care ies bani fara sa platesti impozite la stat :D , prostimea vine si cotizeaza, prefera sa fie cu gandul impacat ca daca moare de foame ajung in rai :| .

      Comment by Edy — July 15, 2010 @ 9:37 am

  33. Ca si stat, ar trebui sa stii intotdeauna cati bani sunt de fapt vehiculati in aceasta societate comerciala mascata numita Biserica. Daca ajungi sa stii ca Biserica are venituri de x miliarde pe an, poti sa te gandesti si cum sa o impozitezi. Adica sa faci si pasul 2, pasul 1 fiind aflarea a cat incaseaza de fapt. Cat timp se ramane in zona gri e economiei, nici nu merita sa te gandesti cum poti sa o impozitezi,
    Pana la urma, pe mine nu m-ar deranja daca preotul x-ulescu are Audi A6 si vila pe Valea Prahovei, atat timp cat banii cu care a cumparat pot fi justificati, adica pot fi si impozitati intr-o anumita forma.
    Lucrul bun ar fi si pentru enoriasii care sunt trup si suflet alaturi de biserica, ceea ce e o chestie pe care trebuie sa o respecti. Daca el stie ca daca doneaza100 lei pe lunar si la sfarsitul anului beneficiaza de reduceri de impozit, si el ar fi incurajat sa ceara chitanta pentru donatii. Asta chiar se intampla prin alte parti. Nu discutam de babe, mosi, cu care nu ai ce discuta lucrurile astea.

      Comment by Vlad — July 15, 2010 @ 9:43 am

  34. ar fi bine sa-ti impozitete si parlamentarii averile lor obtinute din afaceri dubioase ….

      Comment by petrut — July 15, 2010 @ 2:11 pm

  35. @WaTzaP terrone di merda

      Comment by unodelnord — July 15, 2010 @ 4:31 pm

  36. Chestia asta cu taxarea BOR a fost una din cele mai deştepte idei auzite de pe la a nostră conducere de mult mult timp încoace.

    Să vedem dacă se şi realizează.

      Comment by Lupul — July 19, 2010 @ 1:32 pm

  37. http://www.libertatea.ro/stire/boc-umbla-iar-in-portofelele-romanilor-297518.html

    Citat: “Bonuri sau chitanţe ar putea strânge românii şi de la biserici, pentru servicii precum botezuri, nunţi, înmormântări, pomeniri sau rugăciuni speciale. Asociaţia Secular-Umanistă din România a atras atenţia guvernanţilor că au uitat să impoziteze serviciile bisericeşti sau să-i oblige pe preoţi să taie chitanţe. Ca reacţie însă, Patriarhia a afirmat că atunci când poporul e sărac şi biserica e săracă.”

      Comment by unique2 — July 27, 2010 @ 2:53 am

Leave a comment

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.