Visurât: Gânduri la turație maximă

10 05

Incepand acest al doilea episod al serialului despre esecuri sexuale (primul poate fi gasit aici) mi-am adus aminte ca am scris mai demult un text despre o asemenea intamplare. Asa ca acesta va fi de fapt al treilea episod al serialului. :)
Cum nimanui nu-i plac introducerile lungi, zic sa incepem.

(Apropo, am inceput sa primesc deja pe e-mail povestiri de acest gen si vor fi publicate aici – dupa un pic de estetizare – cu sau fara numele autorului, depinde de vointa respectivului. Mai astept.)

Acum cativa ani, doi tipi imparteau un apartament. Nu stateau la trei camere, drept urmare, nu aveau o camera “buffer”, asa ca fiecare avea ceva de cautat in camera celuilalt din cand in cand. Intr-o zi, unul dintre ei isi gaseste o prietena. Baga vrajeala cateva zile la ea si ajung in stadiul in care trebuiau sa se cunoasca mult mai bine. La ea acasa nu se putea (frati, surori, mama, tata), de hotel nu erau bani, asa ca singura optiune era la tip acasa.

Ajung ei la tip acasa si dau peste colegul de apartament care-si facea ceva de mancare in bucatarie. Fac oamenii cunostinta, schimba doua vorbe, scoate tipul nostru ceva beutura din frigider si conduce tipa la el in camera. Incep oamenii sa guste cate un paharel, mai o discutie, mai o melodie, hai sa-ti arat si ceva filmulete faine de pe net, hai sa ne uitam la o comedie romantica, blabla-uri din astea. Se intuneca afara, se face ora unu noaptea, alcoolul isi facuse deja efectul si hai sa treaca lumea la treaba. Zboara tricourile, zboara si pantalonii si, cand sa zboare sutienul tipei, se aude o usa. Era colegul de apartament care se ducea la buda.

Instant s-a reimbracat tipa.
“Daca intra peste noi?”
“Nu intra, stai linistita… E baiat cu bun simt…”, o linisteste tipul.
“Dar daca ne aude?”
“Nu ne aude. Are usa inchisa la el si nu se aude prin doua usi”, continua tipul excitat la maxim.
“Dar daca, totusi…? Nu mai bine asteptam pana adoarme?”, continua tipa.
Si asa s-a terminat distractia si a inceput asteptarea.

Inainte de a continua, vreau sa fac o mica paranteza. Stiu ca sunt unii care se jeneaza sa faca sex in aceeasi camera cu altii. Initial asa am fost si eu pana sa am experientele din caminele prin care am umblat. E nasol sa faci sex intr-o camera in care esti singurul cuplu care face asta pentru ca ori faci pofta celorlalti, ori te simti privit si judecat. Dar nevoia te invata. E greu sa prinzi, intr-o camera de cinci persoane, un moment in care sa fie goala. Asa ca, asta avem, cu asta defilam. Oricum, mi-am dat seama ca nimeni nu se uita, nimeni nu vrea sa vada sex live si pe nimeni nu interesa ce anume se intampla in patul meu.

In aceeasi paranteza, momentele cele mai misto au fost cand toti cei cinci din camera faceau sex in acelasi timp. Atunci deja se schimba treaba, nu mai avea absolut nimeni ochii pe ceilalti si totul devenea o competitie din care aveau de castigat tipele. De ce? Pentru ca nimeni nu vroia sa fie primul care termina. Toti se fortau pana la limita lesinului, febra musculara de a doua zi si epuizarea te tineau lipit de pat dar, cand unul pica eroic dupa ore intregi de miscari ritmice, se auzea: “Atata poti ma? Vai de capul tau! Hehehehe!”. Nu conta ca ala care radea avea limba de un cot, tremura tot de oboseala, abia vorbea si nu-si mai putea tine ochii deschisi. Important e ca n-a terminat el primul. In fine, trecem mai departe.

Asteptarea a durat pana dimineata pe la 7. Tipul, satul de atata asteptat si cu momitele de marimea mingii de baschet, ii spune tipei:

“A adormit sigur! Asta pana la 12 nu se trezeste, asa e el! Hai!”
Cu câr, cu mâr, tipa a acceptat.
Au zburat instant toate hainele si s-au pus tinereii pe treaba.
Dupa doua minute de pasiune se deschide usa si intra colegul de camera.
“Ooooo, ce faceti aici, nebunaticilor? Prostii, nu? Hehehehe! Nu va deranjati, vreau doar sa resetez modemul pentru ca a picat netu’! Continuati”, spune si traverseaza camera sa reseteze modemul.

Astia doi, statuie. El facea spume si-i iesea fum din ochi, ea se facuse rosie si se ascunsese sub cearsaf. Reseteaza omul modemul si pleaca. Instant, tipa s-a ridicat din pat, s-a imbracat si a plecat acasa. Zile intregi s-a chinuit omul nostru s-o aduca inapoi, dar tipa nu a mai venit decat in momentele in care colegul nu era acasa.

Dupa acest eveniment, tipul nostru s-a hotarat sa i-o coaca colegului. Acesta din urma avea si el prietena care, la fel ca tipa din povestea de mai sus, avea oarece probleme cu alti oameni in casa atunci cand facea sex cu usa inchisa la camera. Aude povestea cu intratul in camera si-i zice tipului ca, pana nu-si pune zavor la camera, nu mai vede placere. Pleaca asta in bazar si ia cel mai ieftin zavor pe care l-a gasit, o chestie de tabla care se dezmembra doar cand te uitai la ea. O monteaza pe usa si cheama tipa. Vine seara duduia, verifica daca i s-a indeplinit dorinta, se declara satisfacuta si promite o noapte de neuitat.

Colegul patit isi face planul, anunta ca pleaca in discoteca si iese pe usa. Dupa cateva ore se intoarce, cumpara de la non-stop bautura cat incape, deschide usor usa la apartament, intra la el in camera, porneste muzica (Rammstein), da la maxim si, cu doua sticle in mana, se arunca in usa tipului care pompa de zor, prefacandu-se beat mort.

Si atunci, ghinionul dracului. Usa era din aia de carton cu stinghii de lemn, veche de cand lumea si putreda toata la incheieturi. Asa ca s-a desfacut si din balamale si din zavor si a ajuns, cu tot cu tip, in patul in care se consuma dragostea celor doi.
Rezultatul?

Tipa din pat cu capul spart, tipul din pat cu o mana rupta, tipul cu usa taiat bine bine in sticlele care s-au spart sub el. Cu alte cuvinte, doua luni n-a mai facut nimeni sex in casa aia si existau certuri si ochi vineti saptamanal, doar cand isi aducea unul aminte de intamplare.

Dar timpul ne face sa uitam si, acum, totul a ajuns doar o povestire la care rad ambii protagonisti la o bere.


Pe aceeaşi temă




22 Comments »

  1. Haha, asta chiar a fost buna, asa inainte de somn! Super tare!

      Comment by Iankulov Miodrag — May 10, 2010 @ 12:24 am

  2. inca sunt pe jos de ras… doamne, de unde le scoti?

      Comment by LucicX — May 10, 2010 @ 12:28 am

  3. Mai aveam putin si lesinam , inca mai am lacrimi in ochi , poate o sa iti trimit si eu intr-o zi ceva asemanator doar ca erau si paritii implicati pe acolo . Sper sa fie si un episod IV :) ) .

      Comment by Stefan J. — May 10, 2010 @ 1:01 am

  4. Mi-ai amintit de studentia mea… daca mai ai si alte povestiri, le astept… :) . Vezi ca titlul ne induce in eroare, e episodul 2, nu 3…

      Comment by Victor — May 10, 2010 @ 1:18 am

  5. da toate episoadele sunt cu gang bang?

      Comment by Anticalofilul — May 10, 2010 @ 1:32 am

  6. @Victor: daca citesti cu atentie primul paragraf, vei vedea de ce acesta este episodul 3 si nu 2.

      Comment by VisUrat — May 10, 2010 @ 1:39 am

  7. [...] This post was mentioned on Twitter by visurat. visurat said: deci, episodul 3 http://bit.ly/chLgwV [...]

      Pingback by Tweets that mention Nu plange ca s-a terminat, bucura-te ca s-a intamplat » Esecurile sexuale ale ilustrului necunoscut (III) -- Topsy.com — May 10, 2010 @ 2:06 am

  8. @LucicX – Da de ce esti pe jos de ras ? Nu inteleg cum poti fi pe jos de ras, din moment ce nu ai inteles ca Sebi preia povesti, de la rude, prieteni sau personale si apoi le grupeaza pe articole. Nu e ceva de genu : Da azi ce mai scornesc nou?

      Comment by WaTzaP — May 10, 2010 @ 2:20 am

  9. @WaTzaP: momentan nu am preluat niciuna… sunt inca la stadiul la care le povestesc la prima mana. Cele primite sau auzite le voi scrie cand le voi termina pe cele pe care le am deja. ;)

      Comment by VisUrat — May 10, 2010 @ 2:55 am

  10. pai daca nu sunt preluate, primite sau auzite inseamna ca sunt ale tale si ca una din persoane ai fost tu, nu? asta in ideea ca nu sunt fictive :D

      Comment by PRiSON — May 10, 2010 @ 3:17 am

  11. @Prison: da, exceptand una in care nu am fost eu (aia cu confuzia), in restul cam sunt personaj. Care dintre personaje, nu mai conteaza pentru ca nu vreau sa se faca anumite legaturi. Ideea este sa ne distram cu niste situatii penibile prin care am trecut cu totii. Diferenta dintre povestirile astea si cele pe care le are fiecare este ca povestirile mele ajung sa le stie toata lumea. Si sa se distreze toata lumea atunci cand sunt citite. Sa vada ca, in unele cazuri, se poate si mai rau.

      Comment by VisUrat — May 10, 2010 @ 3:35 am

  12. Nu vreau sa fiu rau, dar parca si pe asta am mai citit-o la tine, undeva intre celelalte episoade sau cand povesteai despre tineretile tale pe malul marii. Oricum m-am distrat copios :)

      Comment by SentineV — May 10, 2010 @ 8:06 am

  13. in sfarsit ceva amuzant in dimineata asta :) )

      Comment by Concursuri Online — May 10, 2010 @ 8:55 am

  14. @watzap era o intrebare oarecum retorica. cat despre faza cu rasul, spune-mi ca tu nu ai schitat macar un zambet

      Comment by LucicX — May 10, 2010 @ 5:27 pm

  15. Asa e la camin? Sex in grup?

      Comment by alex — May 10, 2010 @ 5:42 pm

  16. Nah… sincer sa fiu nici eu nu cred ca m-as simti confortabil sa fac sex cu prietena/sotia in aceeasi camera cu altii… cu o petarda da, nu e nici o problema, dar cand vine vorba de o relatie mai serioasa cred ca as prefera putina intimitate. :)

      Comment by Bogdan Epureanu — May 10, 2010 @ 6:56 pm

  17. Sunt 99% sigur ca recunosc personajul cu mana rupta :D
    G. nu are cum sa fie. Sa fie C.?

      Comment by Jaymz — May 11, 2010 @ 1:27 am

  18. Mi-ai trezit niste amintiri tot din camin de fete, cu spaga la “portar” ca sa raman peste noapte si treburi facute strangand din dinti si mana pusa la gura respirand usor, pe intuneric, ca sa nu ne dam de gol la celelalte 4 fete din camera…

      Comment by McMaster — May 12, 2010 @ 6:36 pm

  19. Pune ” II ” sus ca e al doilea nu al treilea episod.. L-am cautat de nebun pe al doilea ca dupa 15 min sa citesc peimele 2 randuri din post :P (da, de search mi am amintit la sfarsit :D )

      Comment by Codin — May 20, 2010 @ 11:14 pm

  20. Nevermind.. xD

      Comment by Codin — May 20, 2010 @ 11:27 pm

  21. visule, as putea jura ca stiu cine e tipul “beat” si daca nu ma insel ai mai scris odata despre asta :D

      Comment by incultu — May 26, 2010 @ 8:38 pm

  22. Super tari povestioarele ;) ) pentru o alte povestioare de genu puteti citi cartea “Sper ca servesc bere in iad” e geniala :X

      Comment by Bogdan — July 21, 2010 @ 11:38 pm

Leave a comment

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.