Pagini legendare din istoria poporului caracalean

Fiecare oraş are legenda lui. Despre Roma se spune că a fost fondată de Romulus şi Remus, Bucureştiul îl are pe ciobanul Bucur. Conform legendei, eroul întemeietor al oraşului Caracal a fost un car cu proşti.

Diferenţele culturale faţă de poporul român vecin şi prieten (ăsta s-a format prin răsturnarea unui car cu romani care s-au amestecat cu populaţia indigenă dacă) au fost vizibile din capul locului. Cu timpul, Caracalul a devenit un brand cultural consacrat, asemeni altor citadele ale culturii din întreaga lume, precum Oxford, Cambridge sau Heidelberg.

De-a lungul secolelor, poporul caracalean a dus o luptă dârză împotriva ocupantului român, care, nu de puţine ori, nu s-a sfiit să recurgă la mijloace barbare pentru a-l supune. Astfel, în mod diabolic, mii de profesori, doctori sau ingineri trimişi de la Bucureşti au încercat să dinamiteze cu perfidie identitatea culturală a municipiului Caracal. Copii nevinovaţi au fost azvârliţi fără milă în clasa I, în timpul dictaturii ceauşiste. S-au construit biblioteci, librării şi cinematografe, adevărate uzine ale morţii, ba chiar şi un teatru (se pare că locuitorii Caracalului erau introduşi în sală sub pretextul că vor face duş, după care plasatorii zăvorau uşile şi dădeau drumul la teatrul ucigaş). Ba s-au ridicat chiar şi blocuri prevăzute cu uşi la intrare şi scări pentru accesul la etaj (arhitecţi tâmpiţi; nu-i aşa de greu să rogi pe cineva, la o adică: “Vecine, aruncă-mi şi mie frânghia aia te rog, că mi-am uitat parapanta la serviciu”).

Spre cinstea lor, caracalenii n-au pactizat niciodată cu ocupantul român şi au continuat să-şi păstreze neîntinate tradiţiile. Au construit o închisoare pe strada Libertăţii şi un cimitir pe strada Învierii, au ridicat un bloc în jurul macaralei şi au pus în gară un ceas care are pe jumătate din cadran cifre romane, iar pe cealaltă jumătate cifre arabe (ceas aflat, se pare, pe lista monumentelor UNESCO).

Mai mult, acest popor mic, dar viteaz, a fost capabil să exporte revoluţie culturală în toată zona Balcanilor, cel mai cunoscut revoluţionar cultural caracalean fiind Dan Diaconescu. Plecat în tinereţe cu trenul la Bucureşti împreună cu un tovarăş de arme cu bretele, acest Che Guevara al Caracalului şi-a stabilit cartierul general într-o garsonieră, de unde a luptat cu bravură împotriva imperialismului cultural reprezentat de “Omul care aduce cartea”, “Teleenciclopedia” sau “De vorbă cu Mario Vargas Llosa”.
Din toate aceste motive, noi, un grup de simpatizanţi ai valorilor caracalene, cerem autorităţilor de la Bucureşti să înceteze orice presiune îndreptată împotriva Oraşului celor 7 minuni. Altfel, cultura caracaleană ar putea dispărea precum cultura aztecă sau culturile din Africa şi Polinezia – distrusă de civilizaţie.