De ce nu se fac la noi filme de groază

Pentru că noi nu pierdem vremea cu prostii ca cercetătorii britanici, astăzi vom încerca să vedem de ce românii nu fac filme de groază.

Până acum, în România s-au făcut aproape toate genurile de filme, de la filme de artă (de unde ştim că sunt de artă? pentru că, dacă maşinistul aţipeşte şi uită să schimbe rola, spectatorii din sală continuă să se uite la ecranul alb fiindcă practic e imposibil să-ţi dai seama că s-a schimbat ceva) până chiar la un soi de “James Bond” cu Florin Piersic (care probabil că dacă s-ar fi turnat azi ar fi fost mai popular decât adevăratele filme cu James Bond, care n-au avut niciodată replici memorabile gen “Bond, ciocoflendere, James Bond”). Numai filme de groază nu s-au încumetat regizorii români să facă vreodată, şi vom vedea îndată şi de ce. Să luăm un scenariu clasic de film horror şi să încercăm niţel să ni-l imaginăm jucat de români.

Un film de groază obişnuit începe cu un grup de tineri gălăgioşi plecaţi în excursie, care se simt bine. Noi nu am văzut în România tineri care să se simtă bine în vacanţă, prin urmare un film românesc de groază ar trebui să înceapă cu nişte excursionişti care bodogăne întruna: “Frate, ce drumuri de munte au ăştia, îţi rupi maşina! Primarul ăsta nu face nimic” sau “În pana mea, asta-i cabană? Nici locuri de parcare ca lumea nu au”. Pe urmă, în majoritatea filmelor de groază, cineva invocă noaptea monstrul într-o ceremonie satanistă. Ia încercaţi să faceţi asta în România – imediat vă bate baba de la 3 în calorifer şi vă treziţi cu sectoristul la uşă: “Avem o plângere că faceţi fie duş, fie invocaţii sataniste. Dumneavoastră ştiţi cât e ceasul?” (asta ar fi o explicaţie plauzibilă şi pentru faptul că n-am mai auzit absolut nimic de Dracula – unde dracu’ să ieşi la 12 noaptea din sicriu, să-ţi bată vecinii în ţeavă şi să-ţi auzi vorbe pe urmă: “Ãştia vampiri? Porci, doamnă, nu vampiri!”).

De asemenea, în filmele de groază se găseşte mereu cineva curios să vadă de unde se aud zgomote în toiul nopţii. E puţin plauzibil ca, atunci când aud că există un monstru, românii să se ducă să vadă dacă e adevărat – pentru ei, maximul de efort ar fi să sune la ProTV. În rest, s-ar plânge că au dat o groază de bani pe cameră şi, pe lângă faptul că nu e prea curată, mai e şi plină de monştri. Nu mai zic că asta era staţiune pe vremuri, nu veneau toţi maneliştii şi monştrii. Iar în caz că s-ar găsi totuşi cineva suficient de curajos să se ia de monstru, probabil l-ar ameninţa ceva de genul: “Bă, tu ştii cine sunt eu? O să am grijă să nu mai mănânci pe nimeni în oraşul ăsta!”.

Probabil însă că nici măcar n-am ajunge în acest punct, pentru că una dintre premisele fundamentale ale unui film de groază este că tinerii merg undeva unde nu e semnal la telefon, nu există telegraf şi sunt rupţi complet de civilizaţie. Or, ce tineri români s-ar duce undeva unde n-au măcar trei liniuţe la mobil, chiar şi la Cosmote? Plus că ar trebui să mergă şi netul ca lumea ca să poată turiştii urca pe youtube filmuleţe cu monstrul făcute cu telefonul mobil, să vadă toată lumea ce monştri indolenţi au hotelurile din România, nu ca în Elveţia sau Austria, unde monştrii sunt foarte amabili, plus că îi schimbă camerista în fiecare dimineaţă odată cu prosoapele.