Ce vă mai place să daţi titluri, tabloidelor! »

Hai sa omoram ciocoii! (2)

Scris de VisUrat

Am citit comentariile de la postul anterior si am decis sa raspund aici catorva comentatori.
In primul rand, zakq a venit cu niste pareri decente si exprimate frumos (nu ca altii, de unde si raspunsul meu pe acelasi ton), si anume:

@Visurat: Nu ma confunda cu neo comunistii sau cu nostalgicii dupa Ceausescu. M-am certat cu unii rau de tot pe tema asta.
Unul din principiile de baza din cartile pe care le-am citit despre lucrul cu oamenii este urmatorul: “De la fiecare dupa puteri si fiecaruia dupa nevoi”. Adica, de la omul respectiv tu cereai sa gestioneze inchirierea echipamentelor tale sportive. Asta era pe masura puterilor lui, ca de aia l-ai luat in calcul, nu? Dar si tu trebuie sa ii dai lui dupa nevoi (a nu se intelege prin asta vacante in Caraibe). Daca nu poti sa ii oferi, mai bine muncesti singur.
Comment by zaqk — February 16, 2010 @ 10:21 am

Rationamentul este cumva corect. Dupa puteri si dupa nevoi.
Cate puteri are romanul? Daca nu stiti, romanul este obosit de cand se naste si traieste pentru a se odihni. Am vazut romani nemultumiti ca sunt platiti sa stea degeaba. Freca menta si lua bani. Si tot nu-i convenea pentru ca i se parea ca lua prea putin. Cumva il incurca serviciul ala, putea sa stea acasa in pat si sa se uite la televizor, nu sa se trezeasca dimineata pentru a ajunge la serviciu si sa nu faca nimic. Dar fereasca dumnezeu sa-i fi dat ceva de munca. Cadea cerul nu alta. Se simtea exploatat, prea putin platit pentru cata munca face, e strigator la cer, nu se poate asa ceva, eu nu am venit aici sa muncesc…
Cate nevoi are romanul? Daca nu stiti, va spun eu: romanul este plin de nevoi. Dar, pentru ca este roman si, vorba proverbului, capra râioasa tot cu coada sus, are impresia ca-si permite foarte multe atunci cand e “in bani”. Rate peste rate, electrocasnice, masina noua, casa, haine de firma, celulare scumpe etc. Dar, din nefericire, a venit criza. Si romanul s-a trezit cu curu’n drum pentru ca s-a inchis firma la care lucra. Si atunci, nevoile au venit calare peste el.
Si merge sa se angajeze.
Daca ar fi dupa nevoi, cum ar suna un interviu?

“Buna ziua, am venit sa ma angajez, sunt capabil, etc.”
“Buna ziua, da, vad ca sunteti capabil, hai sa negociem salariul. Stati in chirie sau apartament proprietate?”
“Chirie, 200E/luna.”
“Bun, deci incepem de la 200E/luna. Facem o medie cu intretinerea, curentul, gazul, mai punem 150E. Aveti familie, copii?”
“Da, am si sunt singurul care aduce venit in casa, nevasta e casnica si copiii sunt minori.”
“Bun, mai punem 200E, sa va intretineti decent familia. Rate aveti?”
“Da, am rata la plasma aia noua, am rata la combina frigorifica, am rata la masina… Cam 400E in total.”
“Bun, am mai pus 400E. Deci in total ar iesi 950E/luna.”
“Pai bun, dar eu muncesc doar ca sa traiesc? Nu-mi iese si mie un ban acolo, sa pun la banca, sa-mi fac o vacanta ceva…”
“Da, corect, mai punem 200E. Asta inseamna 1150E/luna. Va satisfac nevoile?”
“Dar bonuri de masa nu dati?”
“Nu, ne scuzati, pentru postul de tractorist pentru care ati aplicat, nu sunt bonuri de masa…”
“Aaaa… Nasol…”

Asta inseamna nevoi? Nu e vorba despre chestii luxoase, nu vorbim de cine stie ce. Sunt nevoi. Ce firma isi permite sa dea atatia bani unui angajat de genul asta doar pentru ca ala are nevoi?
Nu. Firma iti ofera un salariu, se negociaza, daca-ti convine, bine, daca nu, nu. N-o sa faca patronul foamea pentru ca tu ai nevoi si pretentii. Pana la urma, fiecare-si face firma pentru a scoate un ban. Nu am auzit pe nimeni inca sa-si faca firma si sa mearga pe profit zero pentru a fi multumiti toti angajatii (cu toate ca nici chiar asa nu-s convins ca vor fi multumiti toti).
Trecem mai departe.

Visurat de ce nu esti sincer si nu recunosti ca te doare la basca de angajat, interesul tau e sa-ti faca jobul pe care i-l dai si nu-ti pasa de situatia lui. Si ceva de genul, daca nu-ti convine pleaca. Mie nu mi-ar conveni sa lucrez pentru cineva care nu e interesat de persoana mea, macar atat cat e normal dpdv colegial, de ce as fi interesat sau motivat sa lucrez si sa dau tot ce pot, doar pentru bani? Crezi ca singura motivatie la un job sunt banii?
Nu stiu ce pretentii au avut cei de care zici, probabil unii au exagerat, sunt multi nesimtiti, dar hai sa recunoastem ca in Romania cu un salar de 10-12 milioane nu poti face mai nimic decat sa traiesti la minim, asa ca mi se pare normal sa cer un salar care sa-mi asigure nevoile de baza cum zicea cineva mai sus.
Din punctul meu de vedere un angajator trebuie sa ii asigure unui om un salar minim pt a avea o decenta sociala (ca sa nu inceapa sa-ti fure din firma sau sa te fure prin ciubucuri) si apoi restul dupa performanta, implicare dar si pregatire. Procentual e ok pentru cei care au mai multe joburi din astea si pot compensa.
Comment by Sirg — February 16, 2010 @ 12:07 pm

Chestia cu durutul la basca e cu dus si intors. Ma intereseaza soarta angajatului atat timp cat ma afecteaza si pe mine. Daca se imbolnaveste si nu mai produce, e un dezavantaj pentru mine. Daca nu are bani de maxi-taxi si intarzie, iar e un dezavantaj samd. Drept urmare il ajut sa treaca mai repede peste aceste probleme pentru a reveni in procesul de productie. Dar de ce ar trebui sa ma intereseze persoana lui? Ar trebui sa stau cu el la cafele si sa-l mai intreb ce-i mai face familia, eventual sa-l chem si dupa program la o bere? De ce as face asta? Se stie de cand lumea ca nu angajezi la firma ta prieteni sau neamuri. Tocmai din aceasta cauza. Daca ti-ai angajat un neam sau un prieten, toti ceilalti vor avea impresia ca e favorizat, ca il doare in cur de munca pentru ca e neam cu patronul si nu poate fi dat afara, ca ia mai multi bani pentru munca mai putina etc. Din exact acelasi motiv trebuie sa nu te intereseze prietenia cu alti angajati. Cat despre motivatia pentru care mergi la munca (in afara de bani) asta tine de fiecare. Si sincer, ca patron, putin ma intereseaza ca tu vii la munca pentru ca-ti place, ai prieteni sau vii pentru bani. Nu te tine nimeni legat de un serviciu care nu-ti place.

Pe langa aceasta, nu scrie absolut nicaieri ca “un angajator trebuie sa ii asigure unui om un salar minim pt a avea o decenta sociala”. Daca eu ca patron nu-mi permit sa dau mai mult, cum sa dau? Ideal ar fi sa traim toti bine, decent etc. Dar daca nu se poate, de unde? Daca eu vand hartie igienica cu 5 lei sulul si vine concurenta cu 3 lei sulul, nu trebuie sa scad si eu pretul? Si, pe langa ca scad eu pretul, scad si vanzarile pentru ca nu mai sunt singurul pe piata. Atunci, de unde sa-i dau eu angajatului 1000E pe luna cat are el nevoie sa traiasca decent daca nu-mi permit sa fac asa ceva? Sa-i aduc de acasa pentru ca-s eu baiat bun si nu vreau sa-mi planga angajatul ca nu-i ajung banii? Cand te angajezi undeva stii din start cati bani iei. Daca-ti convine, stai, daca nu-ti convine, cauti in alta parte. E atat de simplu. Aaaaa, ca sunt ciocoi care isi trag profituri de sute de miliarde iar angajatilor li se arunca niste monede cat sa nu moara de foame, asta-i alta treaba. Dar, si asa, vina nu este a angajatorului. Fiecare isi gestioneaza afacerea cum crede de cuviinta. Din aceasta cauza unele firme se inchid si altele nu.
Trecem mai departe.

[...]
Prietenul meu neamţ mi-a spus ultima dată că nu poate să ceară o mărire dacă nu a demonstrat cel puţin jumătate de an că merită. Altfel s-ar face de râs. Hai să vedem ce merită angajaţii de la Dacia, ce merită funcţionarii publici. Hai să judecăm cu măsura occidentală ţara noastră.
Amice, slujba ta este să faci performanţă. Să munceşti pentru a fi remarcat, nu să aştepţi să îţi pice din cer. Simplu. Ideal ar fi să înţelegi că de acolo de unde nu este, nimeni nu îţi poate da mai mult. Românii vor mai mult mereu şi mereu nejustificat.
[...]
Comment by Takju — February 16, 2010 @ 2:33 pm

Acesta este un rationament corect. Demonstrezi ca meriti mai mult si primesti mai mult. Dar nu stai toata ziua si impingi aceeasi hartie si apoi ti se pare ca vrei mai mult. Din cate stiu eu, anual se renegociaza salariile. Se calculeaza inflatia, se vede cu cat au crescut preturile, se vede cat ai muncit si ti se da mai mult sau nu. Dar pentru romani e prea putin. Romanii vor sa traiasca decent (e si normal sa vrea, prosti sa fie sa nu doreasca asta) dar nu se gandesc ca decenta asta are mai multi factori. Nu se gandesc ca traiesc prost pentru ca sunt plini de rate la electrocasnice inutile (daca Costel de la parter si-a luat plasma, de ce sa nu-mi fac si eu o rata?), de telefoane scumpe, de tot felul de mizerii cumparate doar asa, sa vada lumea ca au.
Plang toti ca nu le ajung banii de intretinere. Dar de tigari, bautura, plasme, masini de spalat vase, combine frigorifice sau naiba mai stie ce au bani nu? Un fumator strica aproape 300 de lei pe luna in cazul in care fumeaza un singur pachet pe zi. De bautura nu mai zic. Calculati voi cu cat ramane.
Cine-i de vina? Angajatorul pentru ca nu-i da destui bani sa-si permita tigarile, bautura si alte minuni? D-aia au restante la intretinere, curent si gaz. Pentru ca nu isi fac lista de prioritati. Intai cheltuielile lunare, apoi mancarea si, din ce ramane, distractia si viciile. La noi e invers. Intai tigarile si bautura, apoi ne descurcam cu ce ramane si ne plangem ca nu ne ajunge. Cine-i vinovat?

Ma mai dispera si dobitocii care, dupa ce ca stau cu smochina cat pepenele ca se inchide sandramaua si raman fara loc de munca, se mai duc si fac si greva ca vor salariu mai mare. Pai cum vine asta? Esti cacat pe tine de frica si te plangi la toti prietenii ca nu stii daca maine te mai cheama la munca si tu te duci sa ceri mai multi bani? Pai tu crezi ca firma se inchide de bine ce mergea? Asta nu o pot intelege nici batut. In loc sa zici mersi ca nu ingrosi cozile de la somaj sau procentele de someri de la televizor, in loc sa realizezi ca nu mai e de unde sau sa-ti dai seama ca ai noroc ca poti duce lunar niste bani acasa (care-s mai buni decat nimic) tu te duci sa faci scandal ca vrei mai mult.

In concluzie, vrei bani mai multi trebuie sa muncesti mai mult sau sa vezi daca este de unde. Muncesti mai mult si mai bine, reduci pauzele de cafea, tigara, buda, frecat menta, creste productia, creste salariul. Daca muncesti la fel pentru ca nu exista cerere de mai mult, ergo nu are rost sa produci mai mult, atunci vezi daca se poate marire de salariu.

mizerii (41) Comentarii

41 Comments »

Eu nu inteleg altceva… de ce sa refuzi un job in care primesti procent din vanzare… avand in vedere ca nu exista salariu procentul acela trebuie sa fie mai mult decat acceptabil. de ce ai refuza o slujba in care ai putea sa iti castigi salariul pe o luna intr-o sapt sau eventual in timpul liber daca mai ai o slujba.:|
romanul e de neinteles
@gc: gandeste-te ca la fel de bine cum ziceai ca isi poate scoate salariul pe o luna in o saptamana ar putea trece si 2 luni si sa scoata doar jumate de salariu. Acum depinde, daca e ca al doilea job, e ok, n-ai nimic de pierdut, dar daca e vorba de serviciul principal, cred ca si tu ai sta si te-ai gandi de 2 ori inainte sa te avanti, stiind ca poate luna asta iti iei banii si ceva peste, dar poate lunile viitoare nu iei nici cat sa traiesti think about it
@nakedsanta: am firma de cateva saptamani, cred ca o luna. Am inceput sa bag ca berila, singur. Am scos pana acum mai mult decat multumitor. In ultimele doua saptamani, procentul pe care l-ar fi luat respectivul (si anume 25%) este un pic mai mare decat salariul mediu. Gandeste-te ca eu nu am prea multe cunostinte in zona, nu am prea multi prieteni, si nici nu ies zilnic din casa si totusi am reusit sa fac banii astia. Cam cat crezi tu ca ar fi scos tipul care e localnic, care are multi prieteni, care are mai multe relatii, daca se ocupa de asta?
Problema e de mentalitate aici, nu de bani. Romanul vrea salariu fix pentru ca este lenes. El stie ca nu conteaza daca produce sau nu, la sfarsitul lunii ia niste bani. Cand vine vorba sa se zbata un pic pentru banii aia incepe sa strambe din nas.
“De la fiecare dupa puteri si fiecaruia dupa nevoi” – este exact esenta comunismului (nu stiu exact ce carti a citit baiatul ala, zaqk). Corect este ca fiecare sa primeasca dupa cat este capabil sa faca/produca, in functie de ce performante are. Cat despre cel care a refuzat plata pe comision, inseamna ca stia de la inceput ca nu are chef de treaba si de agitatie ca sa vanda ceva. Cui i se pare corect sa munceasca de-i sar ochii ca lui Gigel de langa el sa-i poata fi satisfacute nevoile, sa ridice mana sus. Cum, nimeni?!
Amuzant interviul bazat pe nevoi, insa un tractorist nu s-ar fi indatorat asa de mult pentru ca nici inainte nu si-ar fi permis. De obicei oamenii raman cam la acelasi nivel de trai si, cand cauta ceva nou, cauta cam la acelasi nivel. Nu asa ti-a spus individul de la care a pornit toata treaba? Da-mi X ca atat am avut si la locul trecut de munca?
Problema este ca unii nu isi stiu puterile insa nevoile sunt marite articifial, dupa alte criterii pentru ca nu suntem in o tara normala.
Pana la urma situatia este mult mai complexa.
Pe tema asta se poate discuta la infinit. Angajatorul este cel care trebuie sa gaseasca un echilibru intre a avea o afacere care merge, a avea angajati care sa fie cu gandul la munca nu la nevoile de acasa (asa e mai productiv) si profit mare (ca asa vor toti si e in regula). Unii merg pe principiul ca: las ca am de unde sa iau oameni. Daca asta pleaca, iau altii. Asta merge, de exemplu, la joburile care nu au nevoie de specialisti. Dar cand te cost timp si bani sa iti pregaesti angajatul, vrei sa il ai langa tine, pregatit.
@zaqk: culmea e ca tocmai d-al de Gica tractoristul se indatoreaza mai mult. Ala vrea plasma, ala vrea combina frigorifica, ala vrea credit doar cu buletinul… Pe langa asta, nu doar angajatorul trebuie sa se gandeasca, ci si angajatul. Si angajatul trebuie sa se gandeasca la munca, sa se gandeasca la modalitati prin care poate promova, sa vina cu idei pentru evolutia si bunastarea firmei si, atunci, va fi si recompensat pe masura.
Visurat sa stii ca toata lumea mi-a cerut sa ma implic pentru firma dar la retributie……Ce am castigat ca m-am implicat? Ce am castigat ca alergam noaptea pe drumuri si dormeam in benzinarii iar altii veneau la pranz in garaj si luau mai mult ca mine? Ce am castigat ca mi-am facut singur traseele si am cautat sa fie rentabile, ca nu am luat un capat de ata, ca m-am batut cu morile de vant si am facut ce trebuiau sa faca cei care dormeau pe birou? M-a intrebat careva cum faceam sa nu stric marfa? Tot eu eram cel mai prost platit, tot eu aveam cea ma proasta masina (cu toate ca faceam cele mai lungi distante), tot eu eram acuzat ca fac manarii si trebuia sa justific, mai mult ca altii unde am fost, tot la mine veneau cand era sa fac o cursa in plus. Nu mi-a ridicat nimeni statuie ca am facut si altceva decat ce-mi cerea postul si nimeni nu a plans dupa mine cand am plecat.
@iceman: n`am zis ca nu sunt si angajatori magari care pierd oameni buni pentru ca sunt niste fomisti. Dar mai multi angajati decat patroni sunt fomisti si fara chef de munca…
uite aici un model de mentalitate al romanilor si al firmelor daca tot am citit comentariile de mai sus
firma X este distribuitoare de anvelope. se stie ca nu demult a fost o perioada cu ninsori in care lumea isi cauta anvelope de iarna. chiar si eu am cautat un tip de cauciucuri (tip C) si nu am gasit decat pe comanda.
Aceasta firma are mai mult angajati, sau mai bine zis agenti de vanzari. la aceasta firma s-a intamplat uratorul fenomen:
5 (Din 6 ) agenti si-au facut planul (targetul) si si-au ramas la birou. celalalt agent a umblat prin frig, ajungea seara la ore tarzii acasa….ce sa mai zic, a mncit pe rupte si a depasit targetul cu 500 %, adica exact cat au facut ceilalti cinci colegi la un loc. cu cat credeti ca l-a “premiat ” firma. doar 100 Ron la salar.
In aceste coditii eu personal cred ca nu s-a meritat ca acel angajat sa se zbata. sincer.
Daca as fi director acolo as proceda in urmatorul fel: i-as da pe ceilalti afara si l-as pastra doar pe asta. Credeti ca gresesc.? prefer sa am 1 angajat efeicent decat 5 lenesi
Culmea este ca cei fara chef de munca au posturi caldute si salarii mari pentru ca-si spala sefii in urechi iar cei care isi vad de treaba sunt dati la o parte.
Si daca muncesti ca berila si nu primesti nimic in plus, in ziua de azi daca vrei sa fi vazut de sefi de regula trebuie sa tipi cel mai tare, sa stai caale pe capul sefului cu orice prosti, daca muncesti ca prostul si nu zici nimic , lasa-l ma ac asta e bun duce si mai mult.
@Visurat, la faza cu procent e cu dus si intors dupa cum se spunea se poate sa mearga 2 3 6 luni ca lumea pe urma nu se stie cum va merge, eventual puteai sa ii oferi salariul minim pe economie plus un procent mai mic (nu 25 %) si cred ca accepta.
@costi: din nefericire nu asa merg treburile in Romania. Asa ar fi normal, dar noi nu traim in normalitate. Iar daca acei oameni competenti si-ar cere drepturile, atunci as fi primul care i-ar sustine. Dar nu aia isi cer drepturile. Pentru ca la noi normalitatea nu exista.
Î: De ce nu ies patronii în stradă să ceară taxe/impozite mai mici?
R: Pentru că au de lucru.
Acesta este un principiu de că*at. Cum adică fiecare după posibilități, fiecăruia după nevoi? Ce mizerie e asta? Sună bine, admit, dar n-are niciun Dumnezeu, nicio logică financiară. Corect este: fiecare muncește după posibilități astfel încât să-ți acopere nevoile. progresul social – economic a fost *întotdeauna* determinat de oamenii care au vrut mai mult și au munci să și obțină, nu de cei care au cerut.
P.S. Ilici, să mă pupi în fund, tu și Ceau și Dej și restul hoiturilor iubitoare de mentalități din astea.
@Robintel: Daca ai trece cu gandul dincolo de capitalismul salbatic, ai vedea adevarul din spatele principiului respectiv, ai vedea ca permite functionarea in orice tip de capitalism.
Prima data este “fiecare dupa posibilitati”. Daca ai nevoie de omul respectiv si ii poti oferi de munca si el face fata, atunci il angajezi. Dupa aceea, ii dai dupa nevoi. Daca omul are acasa 2 copii si nevasta casnica, ii dai sa ii sustina pe toti, nu ii dai minimul pe economie, pe principiul “las, ca am de unde alege”. Daca nu iti permiti, atunci cauti pe unul cu nevoi mai mici, pe care ti-l permiti. Simplu!
Eu as inlocui principiul comunist “fiecaruia dupa nevoi, de la fiecare dupa posibilitati” cu urmatorul: “fiecaruia dupa cat merita, in functie de posibilitatile angajatorului”.
In practica insa, treaba nu merge chiar asa.
Daca un patron are doi angajati, dintre care unul trage cat cinci, dar nu cere niciodata marire de salar si unul care cere lunar marire, dar nu face mai mult decat prevede fisa postului, el (patronul) gandeste pragmatic situatia. In mod normal, are nevoie de ambii angajati, insa angajatul nr. 1 e perceput ca docil, la locul lui si se considera ca-si va face treaba si in continuare, chiar daca nu primeste marire. In schimb, va primi marire angajatul 2, ca sa nu-i vina idei sa plece din firma. Cu alte cuvinte, se aplica principiul “fiecaruia cat sa ramana in continuare in firma si sa-si faca treaba”.
Putini sunt angajatorii care-si dau seama ca mai sunt si angajati simtiti, care trag tare si apoi asteapta recompense (si nu invers), pentru ca ei au de-a face in special cu cealalta categorie. Ceea ce e mai grav e ca, in timp, angajatul ala care trage tare si vede ca nu e apreciat va reduce si el motoarele sau isi va cauta un job in alta parte. Sau, vazand ca “gura care nu cere ramane flamanda” se va transforma intr-un angajat de tipul 2.
PS: Ce inseamna berila? N-am reusit sa gasesc decat explicatia asta http://www.urbandictionary.com/define.php?term=Berila, dar banuiesc ca n-are legatura.
Mă, pe mine m-a întrebat unu’ cum e la firma aia la care lucrează un cunoscut de-al meu. E apreciat de şefi pentru munca pe care o face? I-am spus că dacă n-ar fi mulţumiţi de el l-ar afară în secunda 2, pentru că acolo ori te implici tot mai mult şi eşti recompensat pentru asta, ori lucrezi doar ca să treacă orele de program şi în curând zbori din firmă.
Nu, nu e o firmă din România. Aici ar fi luaţi de fraieri şi şefii care se interesează de soarta ta, dar şi angajaţii care-şi dau interesul. Am observat că aici rămân deasupra doar patronii care îşi bat joc de angajaţi (în sensul că nu plătesc orele suplimentare, că nu-ţi dau bonusul pe care ţi l-au promis dacă realizezi nu-ştiu-ce, că nu-ţi dau niciodată concediul) şi angajaţii care vin la serviciu doar ca să facă act de prezenţă şi care nu se obosesc să îndeplinească ce scrie în fişa postului, că doar salariul e fix indiferent de cât munceşti.
Ce inseamna motivezi angajatul si de ce ?!
http://www.ted.com/talks/lang/eng/dan_pink_on_motivation.html
eu cred ca mai ales in aceasta perioada nefericita din toate punctele de vedere omul trebuie sa zica mersi ca mai are loc de munca, sa`si dea tot interesul ca sa munceasca precum i se cere in cele 8 ore si daca nu are bani, sa reduca niste cheltuieli.
@Fr3ak: E usor a scrie versuri cand nimic nu ai a spune. Si daca ies angajatorii in strada, cine ii asculta? Au tot urlat angajatorii si reprezentatii lor si guvernele noastre, din 90 incoace, au tot luat seama la ce se urla. Stii cat trebuie sa dea un angajator la stat pentru ca tu sa primesti o suma neta? Pentru un salariu de 700 lei in mana, angajatorul mai trebuie sa cheltuiasca 510 lei. Aproape toti angajatii stiu sa ceara, dar putini pot sa justifice ceea ce cer. Evident ca toti romanasii nostri vor salarii imense + comision mare + beneficii (bonuri de masa, telefon, laptop, masina), dar cand e vorba sa performeze…au treaba. S-a terminat programul, o pot face maine…diverse pretexte pentru a fugi de munca. Ce a vrut Sebi mi se pare foarte corect si rezonez cu el pe tema asta; daca vrei sa muncesti si esti sigur pe capacitatile tale, asa cum mi te prezinti in CV, atunci dovedeste. Angajatul intai sa merite, apoi sa vrea.
quote:
“Se stie de cand lumea ca nu angajezi la firma ta prieteni sau neamuri. Tocmai din aceasta cauza. Daca ti-ai angajat un neam sau un prieten, toti ceilalti vor avea impresia ca e favorizat, ca il doare in cur de munca pentru ca e neam cu patronul si nu poate fi dat afara, ca ia mai multi bani pentru munca mai putina etc.”
Aceasta e gandirea 100% comunista din cauza careia nu progresam.
Daca te uiti in occident la firmele de succes vei vedea ca multe dintre ele sunt firme de familie care au crescut ulterior.
@Radu: firmele de familie sunt facute IN familie, nu au angajati DIN familie. Una e sa ai o firma 50-50 cu frate-tu si una-i sa ai firma ta si sa-l angajezi pe frate-tu pe un post oarecare. Daca din trei directori unul e frate-tu, poti fi convins ca ailalti doi vor stramba din nas si se vor simti fututi mai mult decat frate-tu.
La fel si cu prietenii. Iti este prieten bun, ai firma, poti sa-l angajezi, da` nu-l bagi chiar ultimul sapator de santuri chiar daca el doar atat stie. Si atunci ies discutii.
Daca nu ma crezi, esti liber sa testezi pe pielea ta.
Ce sa motivezi in tara asta de kkt? Stiu un caz concret, in care omul a muncit de s-a rupt 2 luni, in care a folosit telefonul personal sa aduca clienti, a investit practic banii proprii in afacerea patronului, pentru ca i s-a promis un procent frumos din ce aduce el vanzari. L-a sfarsitul perioadei, supriza.. salariul de baza si inca o mica suma. Intreaba omul patronul, cum, ce? Ca aplicand procentul promis la vanzari reiesea o suma de minim 4 ori cat era salariul. Raspunsul? E prea mult salariu pentru un singur om in vanzari. Cum sa spui asa ceva? Daca omul acela MERITA suma pana la ultimul leu, si firma vanduse mult mai mult ca alta data..
Si alt caz, foarte recent.. un “meserias” tamplar, platit prost in viziunea lui se plangea clientilor ce rau e tratat el si ce salariu mic are. Lucra bine omul , e drept. Face baiatul o lucrare, apoi propune o alta mobila pt o alta camera. Ia avansul si…dispare cu banii. WTF?? Ce pretentii sa mai ai de la viata cand asa intelegi sa fii om?
Visurat, trebuie sa te hotarasti ce fel de patron esti, lider sau contabil? Un patron de tip lider isi asuma responsabilitati nu numai pe plan financiar, dar si pe plan de resurse umane, adica el considera ca investeste intr-un om cand il angajeaza, nu ca face o cheltuiala de tip compromis, dau atata pentru ca sa am aia (asa gandeste un contabil). Cred ca de asta a aparut domeniul resurselor umane, pentru ca angajatorii de top si-au dat seama ca cea mai mare investitie nu este in tehnica si cladiri, ci in oameni. Iti pasa de angajat, o sa ii pese si lui de tine, nu-ti pasa, fi sigur ca n-o sa-i pese nici lui, pentru ca banii nu sunt totul, mai este loialitate de exemplu, banuiesc ca vrei sa ai incredere in angajatul respectiv. Ei, increderea aia nu se castiga numai cu bani.
Eu nu m-am referit la cazurile extreme (dar nu rare) descrise de tine. Costica si cele 10 rate la electrocasnice. Un salar minim ar trebui sa fie cam 11 milioane, iar restul, in cazul tau, cota parte din vanzari. Daca agentul tau nu face nimic, oricum il dai afara. Dar daca el nu vinde nimic 2 luni, pierdeti amandoi, el isi baga picioarele si pleaca, tu ramai fara el, dupa care iar cauti alt om, iara ai o perioada de proba, de acomodare, astepti rezultatele, etc.
Nu ma gandeam sa fraternizezi foarte mult cu un angajat, dar el trebuie tratat ca pe un colaborator, nu ca pe o sluga. Tu mi-ai descris aici o sluga docila si eficienta, care tace si face. Vremea slugilor a trecut, trebuia sa iti faci firma in anii 90, atunci se lucra ca pe plantatie si erai boss. Acum angajatorii descopera ca au si ei obligatii, nu numai angajatul. Si poate tu esti un angajator onest, dar majoritatea sunt niste lacomi care au salarii imense, nu fac nimic, au rudele prin firma, care freaca si ei menta pe salarii enorme, iar munca o fac niste fraieri cu salarii mici care cand vine o criza se reduc, ca bossii sa isi ia malaiu’.
Cei care amintesc de comunism ar trebui sa se uite in UE ce drepturi au angajatii si de exemplu care e termenul preavizului in caz de concediere (in unele tari pana la 6 LUNI). Deci cine e comunist, noi sau vest europenii?
Romanul e lenes pentru ca ii permite sistemul, si pe de alta parte pentru ca nivelul de trai e atat de scazut incat nimeni nu doreste sa se mai implice pentru o mizerie de salar.
Eu am lucrat in urma cu ceva ani buni, timp de 2 ani, pe niste proiecte pt. ajutorul “disponibilizatilor”. A fost durere. Atunci am realizat ca tot romanu’ sufera de boli venerice. Ii doare la mataranga de munca. Am avut cerere pt. niste cusatorese cu experienta si firma care avea 5 posturi disponibile ne-a spus ca primele 5 care le aducem le angajeaza, aveau nevoie urgent de personal. Am sunat o femeie cu experienta si i-am spus ca locul de munca e asigurat trebuie doar sa se prezinte la firma respectiva sa isi negocieze contractul si alte chestii. Raspunsul a fost naucitor … “nu pot saptamana aceasta si nici saptamana viitoare. ma relaxez cu sotul!” …
Adica la noi plangea ca a fost dat afara, ca e fara slujba, e disperata ca nu se descurca si cand s-a ivit ocazia de un post sigur a durut-o la basca.
Si acesta nu e singurul exemplu pe care pot sa il dau.
La romani a ramas infipta bine ideea bagata cu forta de comunisti ca Patron = EVIL BASTARD! MUST DIE! CIne zica ca o firma este agentie de caritate se inseala! Patronul trebuie sa isi scoata investitia in angajati. Daca nu da cu sapa nu inseamna ca el nu munceste. Cata vreme iti asigura conditii de munca decente si iti vin banii la timp inseamna ca te trateaza ca pe un om, nu ca pe o carpa (ca tot se plangea de asta cineva, mai sus).
Degeaba esti suparat ca lumea nu a vrut sa lucreze pe procent. Alegerea lor cred ca a fost destul de bine gandita si nu neaparat influentata de lene. Tu te-ai suparat ca nu au vrut sa iti fie parteneri… de ce ti-ar fi. In fond si la urma urmei poate ca si-ar fi dat toata silinta sa isi faca bine treaba, dar poate ca nu aveau incredere in afacerea ta. De ce sa aiba, ei au oferit un serviciu pe care cereau o suma. Cand cumperi un televizor nu platesti doar cat ai chef sa te uiti la el daca iti place cum se vede. Il cumperi cu banii jos, iar daca nu iti mai place poti incerca sa il vinzi. Asa si cu angajatul. Il platesti pentru cat munceste si daca nu iti place ce munceste si mai ales cat, poti oricand scapa de el, dar de ce trebuie neaparat sa accepte sa iti fie partener de afacere si sa imparti profitul cu el? Eu consider ca totul se rezuma la o problema de economie in care cererea nu s-a intalnit cu oferta. N-ar trebui sa te mahnesti din atata lucru.
Sper sa analizezi obiectiv acest punct de vedere si sa nu crezi ca exclud complet lenea romanului.
Incep prin a imi cere scuze nu am citit toate comenturile, dar:
@nakedsanta – lucrez la firma de vanzari, cu comision din vanzare ca salariu, trag ca ursuletu cate 11 – 15 ore pe zi ( procentul meu e mic 0.05% din profitul pe care il fac in fiecare luna), mai am si un “target” de atins ( daca nu il ating timp de 2 luni consecutiv sunt penalizat ). Acum sa iti raspund de ce multi refuza un astfel de job – FIINDCA TREBUIE SA MUNCESTI.
Cand ai comision din ceea ce faci, poi trebuie sa faci ca altfel mergi acasa si rabzi de foame, si dupa cum Vis a zis chiar foarte artistic, “romanu e un obosit” foarte multi merg la servici ca sa aiba de unde sa plece acasa.
Tin minte interviul pe care l-am avut la angajare cu Directorul Comercial si cel General a fost cel mai tare interviu la care am avut eu ocazia sa merg.
Acum dupa 2 ani de munca pot sa declar cu placere ca imi ating in fiecare luna targetul ( chiar il depasesc – asa la misto ). SI sunt multumit, mi-am intrat in ritm si MUNCESC ca sa imi iau banii … ca daca stai bine sa te gandesti – acum nu mai lucrezi pt Patron lucrezi pentru tine.
@Vis – imi cer scuze daca nu sunt chiar ON TOPIC
Nu o spun cu răutate, dar cei care cred că motivarea angajatului se face şi cu altceva decât bani în România zilelor noastre, se înşeală amarnic. Ştiu că sunt mulţi români care chiar îşi fac treaba ca la carte şi se zbat pentru firmele la care lucrează, din postura de simpli angajaţi. Dar aceşti oameni sunt o minoritate pe piaţa muncii.
Când am terminat facultatea (cu profil economic) am ales să-mi dau licenţa din Managementul Resurselor Umane. Am muncit aproape un an la lucrarea mea ce avea ca subiect motivarea angajaţilor. Între timp, la firma la care lucram mi s-a propus să coordonez o echipă formată dintr-o mână de oameni, deci nu avea ce să fie greu şi am acceptat.
No, în fiecare zi era unul care să încerce să se fofileze cumva să muncească mai puţin. Într-o zi X îşi cerea voie să plece mai devreme că are şedinţă cu părinţii la copil la şcoală, iar a doua zi restul erau nemulţumiţi că X e favorizat, că şedinţa cu părinţii era doar aşa, de acoperire. În altă zi, Y nu se putea concentra la muncă pentru că avea un necaz în familie, restul erau nervoşi că Y are voie să tragă chiulul. În altă zi Z n-are chef de mucă, îl înţelegi că doar toţi suntem oameni, dar a doua zi e la fel, a treia din nou la fel – pentru că omul vede că se poate şi aşa, fără să se strofoace. Încep demersurile pentru ca firma să-l dea afară pe Z şi să aducă în locul lui pe cineva care chiar vrea să lucreze. Departamentul de Resurse Umane îmi zice că nu au motive suficiente să-l de afară, iar eu nu aveam putere de decizie în acest sens.
WTF?! Ce poate fi mai grav decât să vii la lucru şi să stai? De unde dracu’ logica asta că nu-l dăm afară, că doar n-a furat? E simplu să fii mizdă la HR şi să te doară la bască.
Cam de atunci firma nu a mai dat prime de sărbători ca să reducă cheltuielile. Să mai spun că toată lumea lucra în scârbă, toţi plângându-se că uite câte au ei de făcut zilnic, iar firma nu-i apreciază la adevărata valoare, fără să le fie ruşine că nu fac tot ce ar trebui să facă pentru că oricum au salariu fix?
Mi s-a făcut atât de graţă de comportamentul miserupist al oamenilor încât am aruncat la gunoi lucrarea de licenţă, am ales altă materie pentru examen şi mi-am făcut altă lucrare. Nu zic că nu, teoria din toate manuale sună foarte bine, dar merge la Microsoft, unde angajaţii vin cu ceva educaţie de-acasă, în special bun simţ, dar în România numai cei cu mintea deschisă sunt receptivi la o altfel de motivare, în afara banului.
Tuturor celor care spun că nu doar banii sunt importanţi le recomand să coordoneze ei o echipă de oameni care nu vor să lucreze şi să-i motiveze altfel decât cu bani.
Îmi cer scuze pentru comentariul kilometric. Am început să scriu şi am uitat să mă mai opresc…
pfu…e un sibiect “hot” asta
Nu te judec, nu te acuz, doar imi spun o parere.
Principalul factor motivational al alngajatilor este banul. Asta e clar, nimeni nu poate nega lucrul asta.
Dar…pe langa bani, trebuie sa iti si placa sa lucrezi in locul respectiv. Eu cel putin gandesc asa si sunt multi din prietenii mei care gandesc la fel.
Nu zic ca trebuie sa te imprietenesti cu omul respectiv, dar trebuie sa aveti o relatie ceva mai deschisa. Nu e sluga, nu este Dumnezeu!
Eu am lucrat intr-o multinationala in Romania si magazinul respectiv s-a inchis cu doua luni in urma. Un tip a vrut sa deschida franciza in exact acelasi loc si avea nevoie de cel putin un om pregatit pt job-ul respectiv (oferte, clienti etc.) si a venit la mine si mi-a propus sa raman la el. Imi oferea un salariu de doua ori mai mare decat cel de la multinationala….nu am acceptat.
Nu ma laud acum, nu vreau sa ies in evidenta.
Nu am acceptat pentru ca nu-mi placea omul respectiv (il cunosteam de cateva luni si stiam ce-l duce capul).
Revenind la firma ta…de ce m-as angaja eu, avand cunostinte si relatii, la firma ta pentru doar 25% din profit ?
De ce nu mi-as deschide eu o astfel de firma (cu 1300 lei ai rezolvat toate actele in maxim 1 saptamana) pentru 100% profit ??
Riscul exista si la firma ta, asa ca mi-l pot asuma si la firma mea.
Scuze daca am inteles gresit, dar ai zis intr-un comentariu cam ce profil are omul pe care-l cauti.
@TNH sa inteleg ca n-ai reusit sa faci mare lucru tocmai pentru ca n-ai avut putere de decizie (deci n-a fost vina ta) si de asta sunt vina puturosii? Deci noi judecam totul vazand numai mizeria, numai putorile si din cauza asta ii lovim si pe aia corecti si cu putin bun simt. De fapt asta e esenta Romaniei… din cauza ca in occident romanul fura, eu cand ma duc in Italia ca turist sunt etichetat ca tigan si hot. Acasa, din cauza celor nesimtiti, pe care tot noi ii pasuim, pentru ca asa e la noi sau alte romanisme, cei care au o educatie sau vor sa faca ceva in viata pe cai cinstite sunt bagati in aceeasi oala cu restul. Exact scenariul altuia de aici.. aia care muncesc intr-o firma au masina aia mai proasta, li se impute tot, sunt mustrati si asa mai departe, iar putorile stau protejate in continuare.
Nu puturosul e de blamat, ci acel sef care are puterea de decizie si nu-l sanctioneaza. Tu nu ai avut puterea de decizie si ti-ai bagat picioarele, dar ai ramas cu mentalitatea ca nu poti motiva pe cineva. Pai cum sa poti intr-o firma care permite standarde duble sau triple? Pentru X se poate, iar pentru Y nu? Si atunci de ce dai vina pe teorie si ajungi la concluzia ca cu romanul nu se poate? Ba se poate, daca ai manageri nu dobitoci cu ifose. Si crede-ma ca cu bani nu motivezi suficient.. ii dai omului bani si daca nu-l ti in frau el tot ce vrea face. Banul nu responsabilizeaza.
@Sirg
În aceeaşi echipă erau vreo 2-3 care îşi dădeau interesul să facă exact ce li se cere, şi uneori chiar şi mai mult. Sentimentul pe care îl ai când un om încearcă să înveţe ceva de la tine e priceless, ca la Mastercard. Aceşti oameni chiar au înţeles că depinde şi de ei ca lucrurile să meargă bine în firmă şi era o plăcere să vezi că vin cu idei noi, cu propuneri, cu iniţiative, cu alte abordări la chestii clasice. Pur şi simplu creştea inima în mine când vedeam că încearcă să fie tot mai buni, în fiecare zi. După cum am spus, aceştia erau o minoritate. Cel mai greu lucru pe care a trebuit să-l fac a fost să-i scriu unuia dintre ei o recomandare. A fost dureros pentru că acel om plecase de la zero şi ajunsese să facă lucruri pe care alţii cu vechime mai mare decât el nici măcar nu erau interesaţi să ştie cum se fac.
Per total, a fost o experienţă de viaţă, una foarte utilă. Aşa am observat cum nişte leneşi, miserupişti, sau naiba mai ştie cum pot fi clasificaţi mai bine, pot trage o firmă în jos. Poate dacă managerul ar fi aplicat recompensarea aceasta atât de hulită, în funcţie de merite, nu se ajungea acolo.
Salariul fix indiferent de performanţe a fost mană cerească pentru majoritatea oamenilor cu care am avut ocazia să lucrez, iar eu sunt în câmpul muncii din 2001.
Toate comment-urile se invart in jurul a doua idei absolut gresite: sau ca salariul ar trebui sa reflecte valoarea muncii depuse de angajat, sau ca salariul ar trebui sa acopere nevoile minime ale angajatilor.
Ambele sunt gresite: salariul se supune acelorasi legi, cerere si oferta. Exista cerere pe piata muncii, salariul creste, nu exista, salariul scade. Si asta din mai multe motive. Voi incerca sa exemplific cateva:
1. Un muncitor la banda nu poate fi platit in functie de vanzarile/profitul firmei, pentru ca nu contribuie in mod direct la acestea. El produce la cerere si in conditiile calitate impuse. Deci nu poate fi raspunzator de deciziile strategice ale managementului, de controlul defectuos al calitatii, de calitatea materie prime, etc. Din pacate, nu poate fi platit nici dupa nevoi, pentru ca nevoile variaza, pretentiile la fel. Care sa fie nivelul de nevoi la care sa se traga linie? Exista si pentru asta o metoda: muncitorii pot veni cu o slaba calificare, pot fi calificati la locul de munca repede si ieftin, deci ai de unde alege, de unde rezulta salarii mai mici decat la cei cu studii superioare sau cei la care pregatirea tehnica e de lunga durata si scumpa
2. Agentul de vanzari. Aici lucrurile se complica. Din pacate, agentul de vanzai nu e responsabil de calitatea/cantitatea produselor, pozitie strategica pe piata(decat intr-o mica masura), motiv pentru care se recomanda un salariu compus din parte fixa si variabila. La fel, nevoile nu se discuta din moment ce baremul se hotaraste in functie de pregatirea candidatului, de nivelul de stres la care e supus, de situatia pietei fortei de munca, etc.
Exemplele pot continua insa concluzia este ca salariul nu reflecta atat productivitatea, calitatea sau complexitatea muncii, cat reflecta situatia pietei muncii, desi caracteristicele enumerate joaca si ele un rol destul de important in trasarea grilei.
In cazul tau, Visurat, problema e simpla. Lucru putin(timp flexibil, posibilitatea tratarii job-ului ca unul suplimentar), investitie 0, risc minim(daca nu vinde, nu ia bani, dar nici nu pierde. Ai gandit-o bine, insa modul tau de a pune problema este imposibil de aplicat firmelor mijlocii si mari si cu atat mai putin companiilor ce gestioneaza mai multe organizatii(locatii diferite, departamente, divizii, etc.)
p-aci o gramada de pareri.putini manageri..doar amatori.eu ca fost director economic(al doilea la comanda,am ramas de multe ori number one cand patronu facea o thailanda sau un bali)am condus 100 de salariati si stiu cum e :pe unul sa-l doara in fund ,altul sa traga sa scoata bani..aveam diferite forme de retribuire,in regie ,in acord,mai erau si actionari care aveau asi in maneca..trebuia sa fac echilibristica..asta e ideea,sa vorbesti cu fiecare pe limba lui,sa stii sa-l iei,cand sa fi dur,cand sa te inmoi,cand sa zici hai baieti ca pe urma mergem la o bere,cand sa fi al naibii si sa risti o insubordonare in masa..cand sa-l intelegi pe unu sau cand “sa dai cu biciu tot in calu care trage”.cum sa dai o prima,cum sa-i mai scapi la unu bun,ceva peste fara sa inflamezi restul de personal,cum sa dai o sanctiune sau sa dai un om afara..in ultima instanta.un om dat afara e un esec si ptr tine ,ptr ca tu l-ai angajat si ptr ca nu ai reusit sa-l faci sa dea randamentul scontat.daca vrei profit si daca te gandesti ca banii tai si ai majoritatii salariatilor depind de bunastarea si profitabilitatea firmei e mai usor sa iei decizii dure..referitor la cat trebuie platit cineva si aici e o chestie prin care trebuie sa alegi calea de mijloc ceva de genul sa nu fie nici putin astfel incat salariatul sa stea cu gandul la surse suplimentare sau sa inceapa cu mici furtisaguri..si nici foarte mult incat sa nu-i mai pese sa fie tot timpul brici..e al naibii de stresant sa stii ca vin zilele de salariu si ca trebuie sa faci rost ca manager de o gramada de bani ptr salarii,mai ales acum cand banuiesc ca majoritatea firmelor au un cash flow negativ..
generalizarile astea cu romanu puturos ma enerveaza cel mai tare,zici ca alde vprbeste e ugur sau neamt..si el munceste de da in branci si “romanu” il trage in sula cum se zice mai prin popor..pai daca te duci tu in germanica si ii zici la neamt sa ramana dupa rpogram ca ai nu stiu ce ..ala te saluta din mers sau iti zice sa-l platesti dublu..dacat le spui la “baieti” sau la “fete” haideti ca avem nu stiu ce de facut la firma si ne vedem si sambat sau duminica vin si fara bani ..mor pe extrauterinii astia care zic ca romanu s-a nascut poet si fute timpu..daca are vreunu un salariat din asta, il felicitez..si-i urez succesuri,ca o sa aiba mare nevoie..mai ales pe prafu asta..
Uite ma cine-i manager (a.k.a. director economic) in tara noastra draga
[...] suplimentar pentru acestea. Mai mult sau mai putin, tot cam acesta a fost si subiectul unui material publicat de Sebastian Birgau pe blogul [...]
@ sagi-mai io am lucrat la patron din 1993 pana in 2005 cand am facut infarct pe baza de stres ,tu?acu sunt pescar cu activitatea independenta si mi se rupe si de munca si de d-aia cu teorii..da fara rezultate..te-am luat io pe tine la misto?ca ai lucrat la un magazin de multinationala si ai refuzat nu stiu ce salariu?am vorbit in general…ia-ma la puricat si zi ce gresesc..!frecangeala d-asta de 2 bani fara solutii ..am vazut destula..ma uit la boc sau la guvernu lui si e numai labareala d-asta de oferi tu.am vrut sa exemplific,ca ptr a conduce oameni iti trebuiesc multe cunostinte,din domenii diferite,psihologie,sociologie,management,er\tc,plus chestiile alea care sunt mai presus de stiinta si se cheama intuitie si bun simt..da am vrut sa explic pe intelesul tau…si nu m-am bagat in termeni tehnici..daca vrei sa ne batem in terminologii si teorii esti invitatul meu..daca vrei sa spui ceva concret fa-o fara sa te caci pe tine..
@visurat
Am cunoscut un ghid in Grecia care castiga 800 de euro pe luna. In Rodos, insula care traieste din turism si din comertul cu masline si produse pe baza de masline.
Dar el era multumit, si nu voia mai mult. Desi avea si studii superioare in domeniul economic, facute in Suedia, stia – pe langa greaca si italiana (Rodos a fost o vreme sub ocupatie italiana) – norvegiana si suedeza. Era mai mult decat pregatit pentru un post in domeniul economic. Dar el prefera sa fie ghid, sa cunoasca oameni de diverse nationalitati, sa stea cu ei la povesti despre istoria Greciei, de care era foarte mandru, sa ii duca sa vada ruine, situri arheologice, minuni ale naturii (cum e Valea Fluturilor din Rodos), etc.
Am mentionat ca e insurat si are 2 baieti care sunt la facultate? Si ca viata in Grecia, si in special pe insulele cum e Rodos, este foarte scumpa?
Ideea exemplului de mai sus este ca depinde pentru ce traiesti. Daca alegi sa fii mereu nemultumit, asa vei trai.
pai exact asa este..eu am facut o greseala si am muncit ca un bou..acum de 4 ani “muncesc” in mijlocul naturii sa zic asa..cunosc oameni din toate colturile tarii cu care stau si vorbesc ,povestim poate tragem si o ciorba pescareasca care se lasa evident cu o petrecere in toata regula..si la pescuit nu ma duc ca la serviciu…de ex anul asta am fost doua zile..traiesc din grasimi ..si din expediente..e greu..nu reusesc sa mai deosebesc zilele saptamanii..cu exceptia duminicii cand pun la loto si ies cu prietenul meu cel mai bun la restaurant la o barfa..nu ca nu m-as duce si in alte zile..dar numai atunci iese si el..in rest vorba unui coleg din spital care are de vreo100 de ori mai multi bani ca mine..am o grija..ma feresc de munca cat pot ca sa nu ma prinda..m-am enervat io aseara ca un vanzator de ace ,brice,si carice multinational m-a facut intr-un fel manageru lu peste..mi se rupe..pana la urma..vorba lu tovarasul meu de barca ..sefu..io comand pe apa si tu pe uscat..si suntem amandoi comandanti..asa ca termin cafeaua ma duc sa duc repede actele de barca la capitanie,ca pe urma pleaca la constanta sa fie vizate..si eu ma intreb ..daca sa ma plimb cu cercu, sa vad marea..asa,ca cica a crescut un metru..sau sa ma intorc pe a2 pana la drajna ca sa ma duc la slobozia ca mi-a zis fata de la diverta ca azi aduce carti noi ,sa ma duc la restaurantul meu favorit sa-mi recuperez slumdog millionaire,ca mi l-a arestat o chelnerita cu ochii verzi,care se vaita ca a venit recesiunea peste ea..si acu suntem doar la schimbat impresii despre carti..grele alegeri..nasol cand nu trebuie sa te duci la munca mai sagi..nici nu stii la care bascheti sa te doara…hai pa ..ca s-a facut de ziua si te pune lipsa..
@laurentiucat — mi se pare corect ce ai scris mai sus in prima interventie, eu vad cum e in firma unde lucrez, desi eu nu am putere de decizie sunt implicat la varf si conteaza enorm daca cei din pozitii de management stiu cu adevarat managemet si toate lucrurile de care spui. Daca nu, e labareala de tip romanesc (ca in politica), toti vorbesc dar nici unul nu face ceva pentru ca fie nu stie, n-are coaie, asteapta pe altul sa ia initiativa, sau pur si simplu de ce s-ar implica atat timp cat are salar mare si nimeni nu-l deranjeaza?
Eu cred ca discutia a plecat de la cazul de microfirma a lui Sebastian si s-a extins la un caz general de firma mica-mijlocie, dar eu zic ca principiile sunt cam aceleasi peste tot.
Legat de ce zicea Dana mai sus de ghid, mie mi se pare normal sa faci in viata ceea ce iti place pentru ca banii sunt doar un mijloc si nu un scop in sine, daca poti fi fericit cu mai putini bani dar cu mai multa munca e foarte frumos, oricum acasa nu faci decat sa stai pe net sau sa te uiti la tv (prea putini citim carti), si daca poti sa iti transformi munca in hobby e ideal. A fi ghid e greu dar frumos, eu am cunoscut un ghid minunat dar atat de mult a tinut la munca lui incat asta l-a imbolnavit (stress) si a facut infarct. Totusi, el a vrut sa vada toata lumea si a fost peste tot asa ca pentru el asta a contat. In schimb multi dintre noi traim doar ca sa platim niste rate la banca pt lucruri derizorii la o privire mai de ansamblu si nu prea stim ce e satisfactia, personala sau profesionala.