Blestemul lui Dumnezeu: anotimpurile

Când eram noi mai mici, toţi copiii îşi doreau o iarnă atât de aspră, încât să se închidă şcolile. A şi venit, doar că atunci am constatat că nu e atât de bine pe cât credeam. În primul rând, dacă ieşeai pe-afară, era destul de greu să te mişti în cele trei pulovere tricotate de bunica trase unul peste altul, astea fiind cam singurele haine cât de cât călduroase pe care părinţii ţi le puteau procura. Nici în casă nu era mai bine, o dată că era cam la fel de frig ca afară, şi apoi nici nu prea aveai mare lucru de făcut – program la televizor era doar două ore pe zi, internetul nu se inventase, iar jocurile erau foarte plicticoase (de pildă, cel mai rău lucru care ţi se putea întâmpla la Piticot era să te întorci la căsuţa 1, nu ca acum, când trebuie să lupţi cu tot soiul de psihopaţi, monştri oribili sau soldaţi demenţi, jocuri care, pe lângă evidentele virtuţi deconectante, te pregătesc pentru atunci când o să fii mare – de pildă, lucrurile învăţate acum te vor ajuta mai târziu să fii un bun şofer). După aceea, toată lumea şi-a dorit doar ierni uşoare, cu puţină zăpadă. Când am avut ani de-a rândul doar aşa ceva, fireşte că toată lumea s-a plâns că astea nu sunt ierni, că în loc de zăpadă e doar noroi pe jos şi că ăla nu e Crăciun, fără zăpadă (asta cam aşa este; Crăciun fără Iisus mai merge, dar fără zăpadă chiar că nu e Crăciun). Televiziunile deplângeau faptul că nici anul ăsta, din păcate, bieţii copii nu vor avea zăpadă, probabil ca să poată vedea ceva alb-murdar pe geam când se ridică de la calculator să-şi pună un pahar de suc. După ce bieţii copii au primit zăpadă, acum iar nu e bine fiindcă, spre surprinderea tuturor, zăpada nu se aşterne doar în locurile de joacă ale copiilor, ci şi pe drumurile publice.

Nici vara nu e mai prejos. Într-o vreme, acest anotimp se caracteriza prin temperaturi ridicate şi lipsa precipitaţiilor. Românii au înălţat rugi spre cer şi l-au implorat pe Dumnezeu să dea ploi şi vara. Când au venit ploile, a fost jale, pentru că s-a făcut prea mult grâu, am avut criză de supraproducţie şi nici nu a mai mers lumea pe litoral. Afacerile cu îngheţată, băuturi răcoritoare şi bere au mers prost, iar românii au început să-şi aducă aminte ce bine era în alţi ani când era caniculă, vara era vară şi când, chiar dacă n-aveai bani de concediu, te puteai bronza la fel de bine şi pe terasa blocului – de fapt, nimeni nu merge la mare ca să facă baie, ci ca să poată arunca pe jos chiştoace şi pet-uri, să mănânce şaorma şi să asculte manele, deci urcatul pe terasa blocului şi mersul la mare sunt cam acelaşi lucru.

Teoria noastră e că de fapt Dumnezeu nu ţine cu noi (comentatorii sportivi ştiau asta de mult, dar nimeni nu i-a crezut). În fiecare an ne pedepseşte dându-ne exact ceea ce-i cerem. Probabil că la anul nişte cretini or să-i ceară să plouă cu aur şi nestemate. Evident că după aia o să vedem la ştiri doar ţărani din Teleorman plângând că lingourile le-au stricat acoperişurile de la bordeie şi ultima ploaie de rubine a distrus complet recolta de rapiţă.