Eurosport, refugiul ochelariştilor

Dacă aţi fi cu adevărat intelectuali (e evident că nu sunteţi, altfel aţi citi Heidegger, nu bloguri), la ce canal TV v-aţi uita? Dar dacă aţi fi cu adevărat sportivi (şi asta e clar că nu sunteţi, din moment ce ne citiţi, deşi nu dăm poze cu femei goale)? Probabil că în primul caz aţi răspuns Discovery, iar în al doilea – Eurosport. Complet greşit. Să vedem însă şi de ce.

În primul rând, e evident că postul pentru tipii atletici e Discovery. V-aţi aştepta ca pe acest canal să fie doar documentare şi dezbateri intelectuale şi în general cea mai palpitantă emisiune să fie despre viaţa lui Einstein. În realitate, însă, sunt numai emisiuni care te învaţă cum să supravieţuieşti la Polul Nord (mie nu mi-e foarte clar ce ar căuta un intelectual la Polul Nord, poate afară de cazul în care învaţă inuita ca să poată scrie într-o limbă cu şanse reale la viitorul Nobel pentru literatură), cum să te baţi cu mâinile goale cu ursul grizzly (m-am uitat cu atenţie şi iar nu mi s-a părut că se adresează intelectualilor – de pildă, orice ochelarist ştie că înainte de cafteală îţi dai jos ochelarii să nu ţi-i spargi, iar din documentar lipsea acest amănunt important), ce mai e la modă în lumea tatuajelor (bine, aici s-ar putea să greşesc, poate că dacă Pleşu ar purta şi el tricou fără mâneci am vedea că are un tatuaj identic cu al lui Mihalcea), cum să arunci în aer un pod folosind doar ce mai ai prin frigider (în emisiunea următoare am înţeles că vor utiliza un sul pe jumătate golit de brânză topită şi nişte iaurt cu fructe) sau cum să-ţi construieşti o motocicletă de cinci ori mai puternică decât cea cu care câştigă premii Valentino Rossi (şi care, turată ca lumea, trezeşte din somn două, trei cartiere – noroc însă că te-ai uitat la emisiunea cu bătaie şi ştii să faci faţă situaţiei). Puţin probabil ca ochelariştii să se uite pe Discovery – poate doar în cazul în care pe TVR Cultural e Patapievici (am o vagă bănuială că de fapt nici Patapievici nu se uită la emisiunile lui, altfel poate ar renunţa la purtat papion).

În schimb, pe Eurosport sunt numai activităţi pentru oameni neatletici: darts, curling, biliard, poker – sporturi pentru oameni cu ochelari şi burtă, care beau bere în timpul partidei şi pe care îi sună nevestele în mijlocul meciului să-i întrebe pe unde pierd vremea şi de ce nu s-au întors încă de la pâine. E uşor ilogic să-ţi închipui că nişte atleţi cu trupuri viguroase stau pe canapea şi se uită pe Eurosport cum burtoşi într-o formă fizică jalnică se chinuie să arunce o săgeată de câteva miligrame doi metri mai în faţă fără a lăsa halba din mână – asta dacă nu cumva s-au schimbat între timp valorile olimpismului. Adevăratul canal al intelectualilor este Eurosport, postul unde se face cel mai puţin efort fizic din toată grila (ar mai şi Mezzo, dar, dacă aţi cărat vreodată un violoncel, v-aţi dat seama că nu e chiar aşa). Practic, afară de cazul în care eşti Stephen Hawking, cam orice transmisiune sportivă de aici te face să te simţi un adevărat Apollo faţă de oamenii de acolo, care transpiră dând cu mopul pe gheaţă cinci minute sau întorcând nişte cărţi de joc. Un alt semn clar că e un canal de intelectuali este vocabularul elevat al prezentatorilor, care niciodată nu folosesc termeni gen “catenaccio”, “stă la pomană” sau “a dat-o la păianjen”. În general, ce spun ei merge cam la orice – puteţi face un experiment, luaţi comentariul de la o partidă de snooker şi ascultaţi-l în timp ce vă uitaţi la un scurtmetraj finlandez, o să vedeţi că se potriveşte perfect (de fapt, puteţi face şi invers – luaţi dialogurile din filmul finlandez şi ascultaţi-le în timp ce vă uitaţi la snooker, veţi avea convingerea că se referă chiar la jocul de snooker).

Şi dacă tot nu sunteţi convinşi că Eurosport e post de ochelarişti şi Discovery, de forţoşi: spuneţi-mi, vă rog, un nume de atlet de pe canalul care se presupune că e dedicat sporturilor care s-a bătut cu crocodilii şi cu şerpii şi a murit ucis de un monstru marin.