Reciclatul inteles prost
Scris de VisUratNu cred ca exista vreun roman care sa nu fi vazut macar o data in viata lui o campanie care roaga populatia sa recicleze. Ca resursele sunt limitate, ca se incalzeste planeta, ca o doza reciclata economiseste energie cat foloseste un laptop patru ore etc.
Am vazut ca au aparut si cosuri de gunoi dedicate (sticla, plastic, hartie), cu alte cuvinte ceva se misca si la noi. Atat ca nu se misca asa cum trebuie.
In Austria primesti niste amenzi de te doare sufletul daca nu pui totul separat. Hartia intr-o parte, sticla in cealalta parte, metalul intr-un cos separat etc. Diferenta insa e alta. La ei chiar se recicleaza.
Nu o singura data am avut ocazia sa vad cum se aduna gunoiul la noi (si in Iasi, si in Cluj, si in Deva-Hunedoara). Procedeul este simplu:
Vine masina de gunoi, coboara gunoierii, agata pubela cu gunoi menajer de masina si o varsa in bena. Apoi o iau pe cea cu sticla si fac acelasi lucru. Apoi urmeaza cea cu plastic. Si tot asa pana se golesc pubelele. Apoi masina le compacteaza, gunoierii urca si pleaca la groapa de gunoi unde tot amalgamul este varsat.
Si tu dormi linistit ca ti-ai facut treaba si ai reciclat.
Si visezi frumos pentru ca tocmai ai salvat planeta.




hahaha, si cand ma gandesc:))ca io chiar ma chinui sa selectez ce sa arunc si unde, incat unii care ma vad cred ca ma aprovizionez de acolo=))cu d’ale gurii. data viitoare, la gramada frate!
A sau poate n-ai luat in calcul situatia urmatoare: gunoaiele nu doar ca sunt biodegradabile, dar sunt si inteligente(cand pui plasticul in compartimentul lui, acesta e scanat de un laser din cosul de gunoi care ii activeaza autoselectia)asa ca chiar daca gunoierii arunca totul la un loc, gunoiul se aseaza asa cum trebuie=)) uite asa in genu asta: http://www.youtube.com/watch?v=uIn-sMq8-Ls
Comment by tatafloricica — January 6, 2010 @ 12:41 am
cica nu-i chiar asa…( ma informeaza fii’ mea- e de-a ecologistilor…http://inimioarecolorate.blogspot.com/).
masinile astea au compartimente “speciale” sau sunt masini “speciale” pentru materialele reciclabile!!! la noi asa se poarta
pacat ca nu pot sa atasez o fotografie, sa vezi cum statea “situatia” in fata blocului in care locuiesc, in 31 dec. la amiaza….IOI!!!
Comment by Cristina — January 6, 2010 @ 12:52 am
ok tocmai mi-am dat seama cat de naiva sunt…pe bune, nu vin si le iau separat? pai atunci de ce au mai investit in pubele diferite daca tot acolo ajung?
Comment by adizzy — January 6, 2010 @ 2:29 am
intr-adevar este o prostie.au fost plasata cosuri de colectare selectiva pe strada ca s-a vopsit gardul la alinierea la normele europene,insa acelasi leopard inghite totul,iar groapa de gunoi de la glina de langa bucuresti e pazita de aceleasi sute de ciori.ma intreb daca centrele de colectare hartie isi fac treaba pe bune sau nu……ma dezamageste minciuna asta a reciclarii..
Comment by iyli — January 6, 2010 @ 4:30 am
In urma unei “mirositoare” documentari” am aflat DE CE:
firma ce colecteaza gunoiul nu este autorizata si pentru sortarea acestuia. Gunoiul colectat si compactat este transportat la platforma gropii unde este decompactat si sortat manual de angajatii firmei autorizate doar pt sortare. Angajatii sunt destul de putini (e criza, doar nu-si pierd sefii locurile…) astfel ca procesul de sortare este destul de incetinit iar vantul duce pe campurile din preajma hartie, peturi si altele. Primaria deconteaza bani grei pentru curatarea terenurilor din jur. De asemenea containerele dedicate din orase sunt achizitionate de primarie cu bani grei. In cazul in care instalarea lor se face in timpul vreunei campanii electorale sau primarul duce lipsa de evenimente… se lasa cu sfintirea acestora in fata camerelor de luat vederi.
(actionarii firmelor autorizate de colectat/transportat/sortat sunt fosti sau rude cu edilii, da?)
Pe scurt: circuitul banilor publici e tare mirositor…
Comment by Gabriela — January 6, 2010 @ 5:48 am
Am auzit ca si hartia ar fi pusa la un loc cu celelalte..
Comment by Back — January 6, 2010 @ 9:44 am
In Olanda am vazut o chestie incredibila…
Au un muzeu/centru de recreere pentru copii in Amstrerdam, parca Nemo se numeste. Ei bine acolo era un stand unde erau adunate diverse aparate electronice vechi, scoase din uz si pe care copii le puteau demonta. Separau componentele de plastic de cele de metal sub supravegherea unui tip care le si explica ce contin obiectele. Amfost foarte surprins cat spor aveau 10 mititei la demontat. Pe deoparte era si palcerea lor pe de alta isi faceau si treaba cu pustii
))
Genial.
Comment by Andrei — January 6, 2010 @ 10:53 am
Cine doreste sa recicleze are de regula optiunea de a duce personal hirtia, plasticul si eventual metalul la un centru de colectare. Si ca sa fie totul eco poate face asta fara masina
Comment by gicu ion — January 6, 2010 @ 11:33 am
nici prin cap nu mi`a trecut sa pun gunoiul menajer separat pe categorii cand vad cum vin gunoierii sub geam si pun totul la gramada in masina.
Comment by maddy — January 6, 2010 @ 11:53 am
N-ai cu cine. Niste compacatati.
Comment by VanGhelie — January 6, 2010 @ 12:24 pm
ne streseaza pe noi cu reciclatul selectiv, oamenii, pai asa ii amendeze pe astica care aduna gunoiul ca nu o fac selectiv
Comment by cel mai... — January 6, 2010 @ 3:22 pm
din pacate ai foarte mare dreptate. eu am acum o mare problema si nu ii dau de capat. nu cred ca trebuie sa va spun cum e cu parintii care aduna tot “ca poate ne-o trebui vreodata”. ei bine… intr-un week-end m-am suparat si m-am bagat sa fac curat in beci. toate bune si frumoase pina am ajuns la sticle. da, sticle de …sticla. “gramezi” de sticle… de lapte si pepsi co. din acelea de pe vremuri… de borcane mai mult sau mai putin utilizabile…. etc. Tinand cont ca PET-urile le arunc la pubela de plastice (stiu ca nu rezolv nimic cu asta, dar macar stiu ca cel putin eu sunt educat si multumit pentru ceea ce fac) m-am gandit sa procedez la fel si cu “sticla”. Ne vazand pe linga gunoi si pubele pentru sticla, m-am “aruncat” pe net sa caut o firma de colectare a sticlei in Deva. Cit de greu putea fi?…. EXTRAORDINAR de greu…. de gasit. Am zis ca nu vreau niciun ban pe sticla (va aduceti aminte in alte vremuri ce fericiti eram cind mergeam cu sticlele si luam 1 leu, 3 lei, etc in functie de marimea sticlei) voiam doar sa o duc undeva unde se va face ceva cu acea sticla… in speta pentru a se recicla. Am ramas si acum cu acele gramezi de sticla in beci… si nu stiu ce sa fac… Nu le-as arunca la pubela normala….. dar nici nu le-as mai tine sa imi ocupe loc degeaba….. dilema mare mon cher….
Comment by smotocel — January 6, 2010 @ 4:24 pm
Si ne mai miram de ce suntem cu 1000 de ani in urma occidentului…
Chestia cu pubelele separate pana la urma e un lucru bun pentru ca initial e vorba de educatie, ca omul sa arunce ce si cum trebuie. Chiar daca ceea ce urmeaza nu e bine, totusi un punct e ochit. Ca la romani, lipseste finalizarea.
Comment by So_Hai — January 6, 2010 @ 5:49 pm
Situatia poate fi usor diferita de cum se observa la prima vedere. Ce vad aici e ca in teoria formelor fara fond! Reciclarea plasticului din PET-uri inseamna inlaturarea dopurilor, eventual spalarea/golirea completa a ambalajului, indepartarea etichetei. La fel, hartiile nu trebuie sa contina resturi alimentare sau de alta natura, copertile cartonate sau de alt material nu se incadreaza la hartie reciclabila. La fel, ambalajele mixte plastic-hartie trebuie separate individual. Daca in strainatate au masini care colecteaza diferit (adica isi permit sa cheltuie mai mult pe colectare), asta nu inseamna ca nu au si ei un sistem ulterior de sortare a gunoiului. La noi se intampla cam asa: se transporta la comun, si apoi ajunge la sortat pe banda. De ce ne chinuim noi sa reciclam? Ca sa ne obisnuim cu ideea. Apropo, reciclarea prin prelucrare este mai costisitoare, si financiar si din punct de vedere al consumului resurselor, decat crearea unui ambalaj din materie prima bruta (petrol, celuloza…) Parerea mea este ca se insista prea mult pe reciclare pentru a se pierde din vedere ceea ce conteaza cu adevarat in reducerea noxelor si protejarea mediului: REDUCEREA CONSUMULUI. Un pahar de plastic inlocuit cu un pahar de sticla pe care il stergem si-l refolosim, asta inseamna educatie ecologica. Aruncatul paharului din material plastic la pubela special marcata, topirea lui si reintegrarea in circuitul economic, bullshit!
Comment by Adi — January 6, 2010 @ 6:41 pm
in brasov au reusit sa aiba o masina speciala numai pentru un fel de gunoi… si care se plimba sa adune acel fel (parca sticla) si surpriza…
pubela pentru sticla e plina cu saci menajeri ca deh s-au umplut celelalte si doar nu era sa lase lumea sacii pe jos…
atunci?
luam ce gasim, doar n-am ars motorina degeaba ….
colectare selectiva…
Comment by un om — January 6, 2010 @ 9:03 pm
Salutare…. La questia asta chiar simt nevoia sa consemnez si eu ceva.
imi place termenul, dar asta de fapt poate fi inteles ca ceva de genul: esti sclavul austriceilor, pentru ca firma este a lor).
Lucrez undeva in ALBA IULIA, in cadrul unei firme multinationale (
Vin cei de la garda de mediu, si dupa ce stau o zi intreaga pe capul nost’ (de parca nu am fi avut altceva de lucru), pe baza principiului “iepurasule da sapca de ce nu ai” se apuca sa se uite in pubelele de gunoi, cele care teoretic erau selective, iar dupa ce gasesc niste gunoi menajer in pubela destinata cartonului se apuca sa ne faca noua Kant teoria cunoasterii, cum ca suntem obligati sa “recoltam” gunoul selectiv. Cand le-am explicat “agentilor” de la mediu ca oricum cei de la gunoi (adica gunoaiele) le baga toate intr-o masina, nici nu au vrut sa stea la discutii. Cumva am scapat ca prin urechile acului de o amenda de vreo 2500 de lei.
Concluzia mea este: oricum noi degeaba reciclam, daca traim intr-o tara atat de corupta incat in municipiul Alba Iulia de exemplu primesti amenda de la Garda de Mediu ca nu colectezi gunoiul selectiv, dar singura firma de salubritate din oras nu face asa ceva, si cu toate astea ea nu primeste amenda…
Asa ca DEGEABA COLECTATI GUNOIUL SELECTIV!!!
Comment by Ionel — January 6, 2010 @ 10:39 pm
[...] la două lucruri: cei ce au făcut asta, fie sunt prost crescuţi, fie au citit articolul lui visurât despre reciclare si au vrut să se răzbune ) btw, frumos podu’ lu [...]
Pingback by gura de (canal) metrou grozăveşti « Ţaţafloricica's Blog — January 26, 2010 @ 4:57 pm