Ghid practic de intrat moca la concerte (II)

Jethro Tull, stadionul Dinamo II, ‘93-’94

În viaţa oricărui om survine un moment în care nimic din ceea ce ştie nu-i foloseşte. Stăteam în faţa stadionului Dinamo II şi mă uitam ca viţelul la poarta nouă, convins că aruncasem banii pe tren să vin de la Cluj complet aiurea. Mai întâi, că nu era nici un fel de înghesuială la intrare, n-aveai de ce eventuală busculadă să profiţi. Apoi, înainte de poartă, la câţiva metri distanţă, era un cordon de jandarmi de care nu puteai trece fără bilet. Şi asta nu era tot, ca să ajungi la ultimul punct de control, intrarea în incinta propriu-zisă, mai trebuia să treci de vreo cinci cordoane de jandarmi – nu exista “prin spate”. Cariera mea de spectator fraudulos era în pericol.

Norocul ţine însă cu cei puternici: m-am trezit cu un tip cu faţă de şmecher care vindea o invitaţie la jumătate din preţul biletului. M-am ţigănit până mi-a lăsat-o la un sfert din preţ, am verificat la casă dacă e valabilă şi i-am dat banii. Cu ea în mână, m-am prezentat triumfător la primul cordon de jandarmi. O namilă camuflată în albastru s-a uitat într-o dungă peste invitaţie şi a lătrat scurt: “Buletinul”. “Pentru ce?”, am întrebat cu o voce subţire, de om cu nodul în gât. “Ca să vedem dacă eşti ăsta de pe invitaţie”. “Nu-l am la mine”, am gemut. “Atunci, nu intri”. Acum eram şi cu banii luaţi.

Căutam din priviri pe cineva cu faţă de prost – aşa, ca mine – să-i vând invitaţia şi să-mi recuperez investiţia, când în faţa stadionului opreşte o limuzină din care coboară Dorian Ciubuc. Îl ştiam de la televizor, el organiza concertul. Am ajuns lângă maşină înainte să-şi pună ambele picioare jos şi m-am plâns că nu sunt lăsat înăuntru, eu, un om corect, cu invitaţie. S-a uitat peste ea şi m-a întrebat de unde o am. “Tata e general de poliţie, a primit-o de la clubul Dinamo”, am minţit fără să clipesc. “Băi”, s-a întors Ciubuc spre jandarmi, “lăsaţi-l să intre. Taică-su e general de poliţie”.

M-aş mai fi întins la vorbă, dar mi-era ca discuţia să nu alunece spre activitatea pe care tata o depunea în slujba patriei, dintr-o funcţie atât de importantă. Spre deosebire de colegii mei, beizadelele, pe mine modestia mă împiedică să vorbesc despre asta.

(continuarea, mâine)