Bebeluşul, înainte şi după (I)

O femeie intră într-un magazin cu un bebeluş într-un cărucior. Nu pare extrem de încântată că trebuie să facă chestia asta – oarecum normal, dat fiind că doar băgatul căruciorului pe uşă a fost la fel de complicat ca parcarea laterală a unui T-34 (la fel de bine am fi putut spune “ca parcarea laterală a unui Matiz”, dar riscam să ne catalogaţi, în mod eronat, drept misogini). Femeia dă să-şi facă cumpărăturile, bebeluşul începe să urle. La cât de tare şi de enervant urlă, ar putea fi achiziţionat de orice forţă armată din lume pe post de armă sonică. Vânzătoarea este însă tânără şi n-are experienţă. “Uite un bebeluş!”, zice, entuziastă, şi se repede să-l alinte, ignorându-i complet pe cei zece clienţi care se pregătesc pentru o lungă aşteptare. Remarca ei denotă de altfel o inteligenţă şi un spirit de observaţie ieşite din comun, dat fiind că întreg ansamblul cărucior-bebeluş e ceva mai mare decât mulţi adulţi (de pildă, decât Ion Cristoiu). “E al dumneavoastră?”, întreabă vânzătoarea (ştiind, desigur, că bebeluşii se mai şi împrumută, spre deosebire de ciorapi şi de periuţa de dinţi, care nu se împrumută niciodată). Femeia se uită la copil cum urlă, la ceilalţi clienţi, care par că nu mai au nici ei mult, şi până la urmă zice, încet, “Mda”.

De ce v-am povestit asta? Fiindcă, în linii mari, cam astea sunt cele două atitudini feminine fundamentale faţă de bebeluşi: entuziasmul bolnăvicios şi lipsa de entuziasm la fel de bolnăvicioasă.

Înainte

Când încă sunt tinere şi “le bate ceasul biologic” (dacă nu ştiţi ce înseamnă asta, “ceasul biologic” e un fel de maşinărie infernală a relaţiilor), femeile sunt mai entuziasmate de bebeluşi decât de orice altceva, incluzând aici săndăluţele Prada şi Bentley-ul lui Irinel Columbeanu. Plus că simt bebeluşul de la mai mult de o sută de metri şi imediat sar pe el să-l ia în braţe, să-l pupe sau să-i ia ceva bun, deşi în mod evident e prima şi ultima dată în viaţa lor când îl văd (evident, pe bărbatul lor nu l-ar lua în braţe, nu l-ar pupa şi nu i-ar cumpăra ceva bun în viaţa lor). În schimb, după vizionarea de bebeluş, bărbatul o să aibă parte de o seară magică de tipul “Noi când o să avem un copil?”, care presupune inclusiv că, dacă el ar vrea şi şi-ar bate capul măcar un pic, copilul ar putea fi gata, ba eventual direct în cărucior, încă din seara respectivă. De aceea, înainte să iasă cu iubita sau soţia la plimbare, bărbaţii ar trebui să aibă grijă să degajeze complet zona de orice formă de copil mic şi chiar şi de revistele sau reclamele cu bebeluşi. În treacăt fie spus, noi am cere chiar să se interzică expunerea pe tarabe a revistelor gen “Super-bebe” altfel decât în pungi negre de plastic prin care să nu se vadă absolut nimic şi vânzarea lor către persoane fără copii, dat fiind că aceste reviste sunt vinovate de majoritatea crizelor conjugale, constituind un pericol social mult mai grav decât alcoolul sau drogurile.

(continuarea, capitolul “După”, diseară)