Make love, not shower

Într-o după-amiază, îmi zic să fac o faptă creştinească şi iau doi rockeri din Vamă până la 2 Mai. Tipii se suie şi un potpuriu de mirosuri care ar răpune cu uşurinţă un sconcs inundă maşina. În timp ce meditam la faptul că nu vroiam să fac decât o simplă faptă creştinească, nu s-o fac pe martirul, identific mai multe mirosuri distincte.

În primul rând, miroase a băuturică – fraţii mei pacifişti degajează simultan mirosuri de bere, de vin alb şi un uşor iz de ţuiculiţă; unele sunt proaspete şi provin de la lecturi recente, altele aduc binevenite lămuriri asupra a ceea ce s-a consumat aseară.

Al doilea miros e mai puţin sofisticat: e acrişor şi provine fără dubii de la vomică. Împlineşte mirosul de băuturică şi, în combinaţie cu mirosul stătut de ţigări pe care-l emană cei doi rockeri, face ca maşina mea să semene cu o bodegă la ora deschiderii, când mirosurile de peste noapte au ajuns la maturitate.

Afară de mirosul ţigărilor normale, tipii poartă după ei şi un discret parfum de balegă de vacă, despre care de curând am aflat că, în cazul orăşenilor, nu provine de la blajinul animal, ci de la marijuana. Mă bucur mult de tot şi mă rog Domnului să nu mă oprească poliţia, iar dacă mă opreşte, onorabilii pasageri de ocazie să nu arunce drogurile în maşină şi să-mi ureze “Peace, man!” din alergare.

În fine, ultimul miros, cel mai complex, e de la jeg. Poate ucide orice formă de viaţă, chiar şi mult mai rezistentă decât mine, un biet ochelarist crescut la bloc cu tacâmuri de pui, parizer şi creveţi vietnamezi. Ajung la 2 Mai mai mult mort decât viu, îi deşert pe rockeri şi mă prăbuşesc pe marginea şanţului ca Jesus Christ Superstar după ce-a pătimit pe cruce între ăia doi rockeri jegoşi.