Serii de filme inutile
Scris de Sebastian BargauEu consider că unele filme ar fi fost bune dacă se rezumau la cel mult o continuare. De exemplu, mie mi-au plăcut foarte mult Final Destination și Saw. Când am văzut că apar continuări la ele m-am bucurat, sperând că apare în acele continuări o soluție, o finalitate. Când colo, canci.
În Final Destination s-au chinuit ăia de patru ori să înșele moartea și n-au reușit. Toate filmele din serie se termină la fel, și anume mor toți pentru că soluțiile lor de a păcăli moartea s-au dovedit a fi de căcat.
În primul Saw am încremenit când am văzut cine-i criminalul. În Saw 2 am rămas cu răsuflarea tăiată când am văzut unde era copilul polițistului. Dar am început să mă satur. Toți mor, toți se chinuie și nimeni nu e prins, nu există o finalitate.
Până la urmă, toate filmele astea nu aduc nimic nou față de ecranizările precedente. Da, se schimbă modalitățile prin care personajele mor, sadismul este din ce în ce mai dezgustător, efectele speciale sunt din ce în ce mai bune, sângele și mațele sunt din ce în ce mai multe, dar atât. Deznodământul e același, toată lumea moare și criminalul scapă. Și e loc de încă o continuare.
Primul film din seria Saw a avut buget de un milion două sute de dolari. Ni se pare o sumă mare pentru că suntem români și doar în filme am mai văzut atâția bani, dar pentru un film de cinema este o sumă infimă. Ei bine a scos, doar în SUA, peste 55 de milioane de dolari îar în total (adunând și restul țărilor în care a rulat) a adunat peste 100 de milioane de dolari din proiecțiile din cinematografe (nu se pun DVD-urile). Asta înseamnă că este un film rentabil, nu? A scos de 100 de ori mai mult decât a costat.
Apoi au început continuările. Din ce în ce mai scumpe, din ce în ce mai proaste și cu profit din ce în ce mai scăzut.
Saw II – 4mil $ producerea, 147mil $ încasări
Saw III – 10mil $ producerea, 167mil $ încasări
Saw IV – 10mil $ producerea, 137mil $ încasări
Saw V – 10.8mil $ producerea, ~60mil $ încasări
Peste două luni va apărea Saw VI. Încă nu scrie cât va costa și, după cum e și normal, nu se știe cât va produce. Dar deja apare plictiseala. Criminalul care a murit în Saw III apare și în partea a șasea a seriei, alți gigei mor spectaculos, bla bla, bla bla.
Să trecem la seria Final Destination. Primul din serie a costat 23 de milioane de dolari să fie făcut. Din cinematografe a scos în jur de 100 de milioane de dolari. A venit cu o idee nouă, a fost regizat frumos, actorii și-au facut treaba, suspansul a fost maxim, filmul a fost peste medie.
Apoi a apărut partea a doua. A costat 26 de milioane de dolari și a scos 88 de milioane. Nu a venit cu o idee nouă iar singurul lucru în plus față de primul a fost că s-a lansat ideea că se poate evita (eficient) moartea. Dar, până la urmă, mor toți.
Apoi a venit partea a treia. Filmul avea potențial, ce mama mă-sii. A costat 34 de milioane de dolari și a scos cam 100 de milioane. Aceeași idee, premoniția, mor toți în ordine, se mai schimbă conjuncturile în care mor, apare mai mult sânge, altă idee cum să scapi de moarte, bla bla. Dar mor toți până la urmă.
Apare partea a patra. Gata frate, asta-i miezul. Apare și în versiune 3D, morți spectaculoase, efecte cât încape, chestii socoteli. A costat 43 de milioane de dolari și a venit cu aceeași idee ca și primul din serie (faptul că, dacă salvezi unul, moartea sare rândul), încă nu se știe cât va scoate. Ce se întâmpla în el? Mor toți, în alte situații decât în primele trei, și se revine la ideea din primul film. Cu alte cuvinte, absolut nimic nou.
Concluzia? Fix aceeași Mărie cu altă pălărie mai scumpă și mai colorată.
Nici nu mă bag să comentez seriile de filme gen Halloween, Friday the 13th, Nightmare on Elm Street sau alte lăbăreli de acest gen. Alea deja sunt penibile. Criminalul arde, e tăiat bucăți, e înecat, e aruncat în spațiu sau e mâncat de crocodili dar totuși supraviețuiește și are mai multă forță decât restul oamenilor.
Așa că, trăgând linie și ajungând la o concluzie, mă întreb de ce se mai fac aceste serii de filme dacă nu aduc nimic nou? Înțeleg un Star Trek (e SF, ăla rău moare, apare altul și mai rău etc.), înțeleg un Indiana Jones (altă misiune, alți inamici, alte capcane, alt deznodământ) dar de ce să mai faci un film cu aceeași idee, același scenariu și doar cu efectele și finalul un pic modificate?
Măcar dacă ar scoate mai mulți bani, dar nici p-ăia nu-i mai scot cum trebuie…
Intradevar, calitatea filmelor scade. Dar la capitolul bani Saw totusi a fost o investitie buna. Din numerele date de tine rezulta ca saw 2,3,4,5 au scos profituri imense. De pe imdb am citit ca in weekendul lansarii saw 5 a reusit incasari de aproximativ 31 de milioane $. Asta la un cost de 10 mil, inseamna deja profit ~ 200% in 5 luni (durata de la inceperea filmarilor pana la lansare). Si asta este filmul cel mai slab dpvd al veniturilor.
Comment by Flamerino — September 1, 2009 @ 8:38 am
ca exemplu pozitiv , dar ceva mai vechi , ar fi Academia de Politie …. de la 1 la 7 …. ma tavalaesc pe jos de ras de cate ori vad oricare din parti … oldie but goldie
Comment by KillerINC — September 1, 2009 @ 8:51 am
Academia de politie e o tampenie fara margini. Primul a fost bun dar deja restu sunt mai proaste decat seriile de horror facute dupa aceeasi idee.
Aa, ai observat VisUrat ca toate sunt horror? E greu sa vii la capitolul horror cu ceva cu adevarat bun si terifiant. Cel mai bine ramai la filmele horror care nu au o continuare si e de preferat sa le vezi si pe cele din alte culturi (cele din cultura asiatica fac ravagii la simturi). The Shining e cel mai bun horror pe care l-am vazut si a ramas asa de cand l-am vazut, de acum vreo 4-5 ani.
Comment by M0n0 — September 1, 2009 @ 9:33 am
Pentru bani. Cu astfel de filme se merge pe un profit sigur. Au avut mare succes cu 1-2 filme si lumea stie de ele. Asa ca oricat de prost ar fi Saw 10, ei tot vor scoate profit.
Industria filmelor este o afacere pana la urma si scopul unei afaceri este de a scoate bani. Atata timp cat esti sigur ca poti scoate profit dintr-o anumita investitie, vei investi fara sa te gandesti prea mult.
Comment by Sagi — September 1, 2009 @ 10:03 am
am vazut saw 1 si saw 2 care au fost inspaimantatoare si pe o idee originala, la fel ca si final destination 1 si 2. in continuare nu m`am mai uitat pentru ca am auzit ca au devenit din ce in ce mai blood and gore si repetitive.
ma deranjeaza ca aproape orice film primeste o continuare. ce`i rau cu faptul ca un film se termina si punct. de ce trebuie sa mai continue? (retoric. raspuns: pentru bani).
la crank am fost sigura, sa bag mana in foc, ca filmul ala ramane asa, fara continuare, adica eroul a picat din elicopter si s`a facut omleta pe asfalt. dar nuuuuu….dovada fiind crank2 pe care nu l`am vazut si nici nu vreau, dupa trailer e clar ca e o prostie.
Comment by maddy — September 1, 2009 @ 10:13 am
De obicei partea a doua dintr-o succesiune de filme e cam naspa. Asa s-a intamplat cu Piratii din Caraibe, cu Ice Age, cu Madagascar… Unele se mai scot cu partea a III-s (primele doua enumerate), altele merg din ce in ce mai jos si nu merita efortul.
Cred ca singurele continuari care au succes sunt seriile Batman si James Bond.
Comment by Tomata cu scufita — September 1, 2009 @ 12:27 pm
Mie mi-a placut toata seria Saw, chiar daca la un moment dat cam stiam cum o sa se termine. Nu poti sa nu remarci insa ideile care provocau moartea, iti trebuie putina imaginatie bolnava ca sa inventezi asa ceva.
Ideea si rezolvarile, insa, au ramas aceleasi ca in primul. Un cineva care face pe judecatorul.
Comment by J Mihai — September 1, 2009 @ 12:33 pm
Spre exemplu la Saw, al 4-lea mi s-a parut cel mai bun, dupa primul, bineinteles
Comment by punKreas — September 1, 2009 @ 1:25 pm
Iti admir perseverenta de a te uita la 5 filme Saw, eu dupa primul am abandonat. La Final Destination am rezistat sa vad 2. Nu inteleg de ce te mai uiti la urmatoarele, cum de ai rabdarea sa vezi aceeasi ciorba reincalzita. Din cauza ta si a celor ca tine prospera continuarile astea proaste
Comment by Twain — September 1, 2009 @ 1:32 pm
Twain, nu mai abera ca sunt sigur ca nu iti ocupi tot timpul cu ceva extrem de important pentru tine si pentru omenire in acelasi timp. Astia de la Hollywood se bazeaza pe o caracteristica umana pentru a castiga banii astia…curiozitatea. Chiar daca spectatorul stie ca se uita la ceva ce nu e nou el tot o sa mearga la cinema sa vada cum e urmatorul film din seria pe care deja au inceput-o…daca ai vazut Saw 1 ai vazut 2, daca ai vazut 1 si 2 ai vazut si 3 (si tot asa)…si sa vada ce mai inventeaza astia ca dispozitive de moarte lenta si dureroasa…e si o curioizitate morbida.
Si atata timp cat o fac pe bani putini, succesul e garanatat cu profit de 1000%. (baga 10, scot 100 milioane). Nu se fac in Hollywood filme care nu fac bani, sa va intre asta in cap. Si daca se fac, alea’s flopuri si n-au scos cat au vrut, dar au scos.
Comment by M0n0 — September 1, 2009 @ 2:33 pm
sunt destule filme care nu-si au rostul cu continuarile inutile,SAW,Final Destination,Fast and Furios,Terminator,Rocky,Star Wars,Jurasik Park etc etc.primele au fost bune ,ce a urmat dupa…efecte speciale de tot kktu,alti actori dar acelas subiect ,mai bine zis telenovele pe bani multi “esmeralda il iubeste pe jose fernando armano ,ala e bogat si ea saraca” dar fiecare telenovela poarta al;t nume si este cu alti actori ,dar subiectul acelasi,cam asta e si la hollywood ,,au inceput sa toarne filme care nu-si au rostul.
acum astept sa produca si buftea partea a doua la nea marin miliardarul ,secretul lui bachus ,buletin de bucuresti etc
Comment by jokeru — September 1, 2009 @ 3:33 pm
@jokeru: partea a doua a filmului “buletin de bucuresti” a fost facuta acum multi ani. se numeste “casatorie cu repetitie”, este unul dintre filmele mele preferate si, dupa parerea mea, e mai bun decat primul.
Comment by VisUrat — September 1, 2009 @ 3:43 pm
Banii fac pamantul sa se’nvarta …
Comment by Gabriel — September 1, 2009 @ 5:24 pm
Eu astept Rambo 29.
Comment by Darael — September 1, 2009 @ 7:09 pm
Eu ma voi uita sa vad cum mor aia. Nu ma astept sa fie ceva nou in ideea de baza, la Saw va fi din nou ceva gen de fapt era ala si nu era asa ci asa si nu aici ci acolo. La FD e evident ce va fi…. Dar (sper ca) personajele vor muri in feluri ciudate…si asta merita sa irosesti 2 ore din viata.
Ambele filme(primele) m-au surprins placut prin idee. Intre timp insa te obisnuiesti. La Saw nu mai esti surprins de twisturi, la FD deja stii ca vor muri oricum. Dar te uiti pentru ca vrei sa vezi cum. Si atat timp cat e ceva extrem de bolnav, va avea succes. Slashere se fac multe, dar sa fim sinceri, pe cine mai vrajesti cu un criminal urat cu topor? Dar daca acel criminal ar folosi o coala A4 sa-ti taie degetele intai si dupa aia ochii in 4 bucati si sa te puna sa le inghiti? Eh, alta poveste…
Ambele serii au inceput ca filme inteligente. Inovatoare. Acum se bazeaza pe gore. Si asta le mentine profitabile. O sa ies de la cinema schimband cu prietenii replici de genu: “Moamaa, ce tare o fo’ cand io intrat scandura-n cwr si i-o iesit pe gura…Eeeee, suuuper tare!”. Si atat. Dar am dat 12 lei pe biletu’ ala.
Uite un exemplu. Alt film care mi-a placut mult, idee super. The Butterfly Effect. Continuarea? Un rahat pe bat. De ce? Ideea era consumata, si nu era gore=>De ce naiba sa ma uit?
PS. La orice film ce merita un sequel, elementul se poate substitui cu , , ….ati prins ideea.
Comment by mnhart — September 1, 2009 @ 8:04 pm
Rectificare la PS: elemtul *gore* se poate substitui cu *glume cu cacat si tate*, *explozii*, *roboti*…ati prins ideea….
Naiba de taguri html
Comment by mnhart — September 1, 2009 @ 8:07 pm
pai finalul e lasat in coada de peste tocmai din ideea de a face si o continuare daca iese bine… cam la fel e si in gaming, iese un produs bun si dupa aia se fac continuari mai mult sau mai putin reusite, care se construiesc pe succesul obtinut prima data. Ce sa zic, strategie de marketing.
Comment by So_Hai — September 1, 2009 @ 9:11 pm
@visule ,am scris buletin de bucuresti ca nu mi-a venit altceva in minte ,nu prea stiu la ce ma gandeam cand am scris.in fine am comis-o ,asta e
oricum ideea era ca multe filme nu isi au rostul in serii urmatoare cretine si fara nicio treaba
exemplu bun ,de serial,prison break ,a inceput frumos si sa intans pana a devenit mai penibil decat telenovelele romanesti.
Comment by jokeru — September 1, 2009 @ 9:37 pm
@jokeru: cu prison break ai foarte mare dreptate
Comment by VisUrat — September 1, 2009 @ 11:54 pm
[...] câteva minute am aflat că Visurât are o părere proastă despre anumite serii de filme, precum Saw și Final Destination. Ce-i drept, are dreptate… În ambele serii, [...]
Pingback by Filme sau seriale? - episode 1 - Blogatu — September 2, 2009 @ 12:02 am
Pentru ca desi, in procente, scoate mai putin profit, si chiar si in cifra absoluta scoate mai putini bani, macar da cu plus (si nu +200$), si vorba lu’ Gutza: “Milion plus milion fac mai multe milioane.” (din capodopera asta: http://www.trilulilu.ro/mario_eddy/f989c8b84d5d8b ).
Comment by Radu C — September 26, 2009 @ 2:41 am
Saw pana la 5 mi sa parut cel mai mishto film sadic si horror.Dar de cand de cand JigSaw a murit celelate imitat a fost o panarama si capcanele din 5 sunt de tot rahatu
Comment by stefanulet — February 15, 2010 @ 11:39 pm