Sidi Bou Said, o ţeapă colorată

Uitîndu-te în jur, nu poţi să spui că Allah nu şi-a dat interesul cînd a făcut Tunisia: o cîmpie roditoare, plaje la Mediterana, un picuţ de deşert pe unde să se dea creştinii înstăriţi cu cămila, aproape că s-a făcut risipă. Dictatorul Tunisiei, săracul, s-a străduit şi el cît a putut: a făcut drumuri, a introdus un regim permisiv al investiţiilor străine, poliţia lucrează şi turiştii sînt în siguranţă. Cu toate astea, plăcerea pe care vrednicii fii ai Maghrebului par să nu şi-o refuze niciodată este trîndăveala – nimic pe lumea asta nu-i poate împiedica să tragă un somnic la amiază sau să picotească peste zi în plină stradă, cu condiţia să găsească un pic de umbrică.

Şi totuşi, dacă există într-adevăr ceva care să-i scoată din amorţeală pe bravii urmaşi ai lui Hannibal, asta e perspectiva îmbietoare de a-i jefui pe turişti. Nu, nu dau în cap la oameni pe stradă – asta necesită un efort fizic destul de serios, aproape un fel de muncă; nici nu cerşesc, că le interzice religia. În schimb, înşală şi mint precum respiră (asta probabil că nu le mai interzice religia). Pentru orice, îţi cer de cinci sau de zece ori mai mult, ceea ce îi face obositori – pierzi un sfert de oră tîrguindu-te la orice mizerie. Şi nici nu ştiu să piardă: îţi întorc spatele imediat ce-şi dau seama că alţi bani nu mai scot de la tine şi bodogăne (aş paria că te înjură, deşi n-am probe).
Orăşelul Sidi Bou Said, aflat la cîţiva kilometri mai la nord de Cartagina, e un fel de capcană pentru turişti, ca să nu se mai obosească domnii ţepari să alerge după ei prin soare. E inclus în toate circuitele turistice. Autocarele răstoarnă zilnic mii de berbecuţi europeni la poalele unui costişe, vrednicii fii ai lui Allah îi aşteaptă sus să le scuture portofelele. Ce e atît de frumos? Ce se vinde? La prima întrebare, să mor dacă ştiu: un orăşel cu case vopsite în alb şi albastru, o stradă povîrnită înzorzonată cu tarabe, o cafenea săpată în faleză cu două privelişti: în depărtare, Mediterana scînteind în soare, dedesubt, malul prăvălit plin de gunoaie, moloz, lemne putrezite. Ideea e, apreciaţi turişti, că acolo obişnuia Flaubert să-şi bea cafeaua – informaţie inclusă şi în preţul cafelei, 5 euro două degeţele de lichid maroniu care se presupune a fi cafea. Eu zic că editorii din Europa ar trebui să dea repede o fuguţă pînă la Sidi Bou Said, să înveţe de la fiii lui Allah ce înseamnă cu adevărat să faci profit de pe urma lui Flaubert.

PS: Poze, intr-o jumatate de ora.