O duminica linistita

Intr-o duminica pe la prânz, ma duc sa-mi iau doi amici de pe strada Schitu Magureanu. Parchez pe un colt de straduta, vizavi de Bulandra, si-i sun pe amici sa coboare. Pe colt, un hotel penibil, inghesuit intr-un bloc foarte vechi. Din hotel iese o duduie, se propteste in fata masinii si-mi ordona sa nu parchez acolo, ca e rezervat. Deschid geamul si vreau sa vad un contract. “Imediat”, zice duduia, si dispare inauntru.
Fiind chiar pe colt, e clar ca n-are nici un contract, pentru ca oprirea la mai putin de cinci metri de o intersectie e interzisa (acum intelegeti de ce am parcat acolo – chiar daca fac 15 puncte de penalizare, stiu Codul Rutier ca pe “Tatal nostru” si trec testul fara probleme). Mai degraba ma astept ca, in loc de contract, duduia sa vina cu doi baieti bine claditi (in multe cazuri, tipii bine facuti sunt mai convingatori ca apostolul Pavel).
Dupa vreo trei minute, fata se intoarce cu mâinile goale: “Da’ ce, sunteti de la…? De ce trebuie sa va arat io contractul?”. “Nu”, zic, “nu sunt de la. Trebuie sa-mi aratati contractul pentru ca nu exista nici un semn din care sa rezulte ca aici e o parcare rezervata”. Tipa ramâne perplexa in fata acestei mostre de tupeu si intra inapoi in hotel trântind usa. Eu ii astept in continuare pe baietii bine claditi, ca sa pot suna la politie.
Vazând ca n-o scot la capat cu intimidarea, angajatii hotelului schimba tactica: vin pe rând si-si lipesc nasurile de geam, zgâindu-se la mine (probabil, eu trebuia sa ma rusinez si sa ma car cu coada intre picioare de-acolo). Nu plec, pentru ca nu sunt deloc un tip rusinos – daca eram, la cum arat, nici nu mai ieseam din casa. |n fine, apar amicii si parasesc terenul de lupta neinvins, zâmbindu-le batjocoritor angajatilor din vitrina. N-o sa le uit niciodata mutrele alea de soareci de hotel si nasurile lipite de geam, pe care si le-au dezlipit cu greu, baga-si-le-ar in …