Să definim cioara
Scris de Sebastian Bargaucioáră (cióri), s.f. – 1. Specii de pasăre din familia corbului (Corvus cornix, Corvus corone, Corvus frugilegus). – 2. Poreclă dată de obicei ţiganilor.
(sursa dexonline.ro)
Nu cred că are rost să discut primul punct din definiție pentru că e clar pentru toată lumea. În schimb, voi zăbovi puțin asupra celei de a doua definiții a cuvântului.
Eu înțeleg prin “cioară” un om rău, indiferent de culoarea pielii și ca mine sunt mulți care înțeleg același lucru. Poate fi de orice etnie și de orice nationalitate, atunci când a comis o infracțiune, pentru mine devine automat cioară. Că se întâmplă să fie și țigan, ghinionul.
Ei bine, dacă doi țigani își spun unul celuilalt “cioară”, e ok. Nu este discriminare, nu vin ONG-uri să facă vreo campanie, nu. E ok. Este ca și cum doi negri și-ar spune “nigger” unul celuilalt dacă vor. Dar dacă spui cuiva “cioară” și nu ești de aceeasi culoare cu el, aici se schimbă problema. Cum spuneam mai sus, nu mă intereseaza că un infractor se supără atunci când îl cataloghez drept “cioară” dar niciodată nu-i voi spune “cioară” fostului meu coleg de facultate (care acum este profesor universitar și doctor în domeniu) doar pentru că are pielea mai bronzată. Aici e diferența și la asta vroiam să ajung.
Florin Petrescu, netalentatul manelist din grupul Vacanța Mare (ăla care joacă rolul cretinului Axinte), a făcut următoarea remarca în emisiunea altui netalentat insipid, Cristi Brancu: “Se vede că Dumnezeu nu-i CIOARĂ! Că dacă era, nu cădea!”. Prezentatorul a început să râdă…
Remarca a fost făcută după ce a fost difuzat un fragment dintr-o producție Acasă Tv în care mama lui Cabral s-a impiedicat și a căzut.
Ei bine, cum poți spune asta unei femei care a născut, crescut și educat un om excepțional așa cum este Cabral și să spui că-i divertisment de calitate?
Oamenii sunt rai si plini de invidie, dar in nici un caz Cabral nu merita asta…
Comment by Andrei — July 8, 2009 @ 1:28 am
E simplu: in Romania avem inca mult prea putini profesionisti, in orice domeniu, inclusiv in divertisment. Lumea face totul dupa ureche, dupa cum vine banul (adica audienta), si li se rupe de mizilicuri gen “political corectness” sau legislatia in vigoare.
Si, daca tinem cont de nivelul cultural al populatiei generale si de frectia de justitie pe care o avem, tind sa cred ca vom ramane in starea asta de acum inca foarte mult timp. Pentru ca la ambele niveluri rahaturile in genul celui de mai sus sunt cel putin tolerate.
Comment by XaeL — July 8, 2009 @ 1:57 am
Visule, e ca la faza cu ‘ce faci, coaie?’. Prietenii isi spun asa unul altuia. E un mod de a fi afectuos. Zic odata, hai sa incerc si eu. Deci: ‘Salve, coaie!’ S-a uitat ala la mine, am crezut ca ma inghite pe loc. ‘Da’ cu cine te crezi, ma?’ Pfff.. nu merge asa. Deci, cand zici o chestie din asta, ai bacar bunul simt sa o faci sa para o gluma prieteneasca, daca se mai poate, macar sa incerci sa te scoti cumva. La faza cu Cabral… e deja prea mult. E o insulta pe fata, in prime-time. Si de la cine? De la unul care juca rolul unui idiot. Ei bine, se pare ca l-a jucat atat de bine, ca a ramas asa…
Comment by Neamtu' — July 8, 2009 @ 2:14 am
Este atat de simplu de facut o reclamatie atat la adresa postului de televiziune cat si lui Florin Petrescu! Exista legislatie … si din cate stiu a inceput sa se aplice. Cred ca lamentarile si comentariile de indignare nu fac nimic daca nu sunt urmate si de actiuni concrete. Nu credeti?
Comment by george — July 8, 2009 @ 8:06 am
…Florin Petrescu, netalentatul manelist din grupul Vacanța Mare (ăla care joacă rolul cretinului Axinte)…
Nu bre, nu joaca nici un rol, chiar asa e el.
Comment by gsp — July 8, 2009 @ 9:38 am
[...] Alta faza. Lui Cabral i se intampla o poveste supernashpa si scrie despre ea pe blog. Cati “bloggeri de categoria A” reactioneaza? Fix unul – Vis Urat. [...]
Pingback by Cam slaba miscarea prin blegosfera romaneasca « Gramo`s World — July 8, 2009 @ 10:35 am
Cand eram mai mica,eram neagra…da neagra rau…si mullti copii radeau de asta.Acum sunt alba si fac drumuri aproape zilnic la plaja in speranta ca voi mai ajunge vreodata la culoarea pe care o capatam foarte repede in copilarie pt ca stateam toata ziua pe afara.Mie sincer mi-ar placea sa am pielea lui Cabral…macar o saptamana.
Axinte e un om al carui grad de cultura e zero.Nu inteleg de ce trebuie sa i se acorde atata importa unui comentariu facut de un jeg-infect ca el.
Despre Brancu..offfff Doamne…as putea zice multe.Ca e un libidinos si un pupincurist si ca mi-e scarba de el ca de mirosul de pisica moarta.De exemplu o critica pe Zavoranca cu alti invitati din emisiunile lui…iar cand vina ea personal in emisiune o pua in c*r pana nu mai poate.Asa face cu toti.Sunt convinsa 100% ca daca ar merge Cabral la el in emisiune acum,dupa faza cu Axinte,l-ar compatimi si l-ar pupa si pe el in c*r.
Cabral,noi oameni care cat de cat avem putina cultura generala,te acceptam si te apreciem,pentru ca esti un om educat si inteligent si ai de oferit mai mult decat *o tuta,doua tute*. Pupici:*::*:*:*
Comment by Mikey — July 8, 2009 @ 11:37 am
in primul rind corbul nu-i pasare migratoare.deci rromii care sint un popor migrator nu pot fi catalogati drept corbi.sint rindunici.nu mai stiu pe unde am citit de un parinte care-i cerea scuze fetei lui ca mai tirziu toti o vor considera cioara proasta nu o femeie ca toate celelalte.mai o femeie cu pielea de ciocolata nu-i mai urita si mai proasta ca celelalte.depinde pe cine iubesti.si vorba aia:mai bine o cioara inteligenta si iubita de toata lumea cum este domnul Obama decit un porumbel alb prost scuipat si injurat de toata lumea ca mine.culoare pielii inaltimea sexul religia nu-ti spune nimic despre inteligenta omului.eu am tot respectul fata de domnul Barack Obama.o fata de culoare are pielea la fel de catifelata ca toate celelalte.cum gindeste te intereseaza.
Comment by liviu amza (nadie) — July 8, 2009 @ 12:05 pm
Visule, cine a zis ca e divertisment de calitate?
Cabral este prea educat, cinstit, curat, pentru ei (amandoi)
Cand am cititi “scuzele lui publice” (Cristi Brancu) m-am scarbit. Mai multa nesinceritate nici ca am mai vazut.
Comment by Skag — July 8, 2009 @ 12:29 pm
Au mai reactionat si altii, Dono, Bendeac, Arhi Tudor Chirila chiar pe blogul lui Cabral si au fost sute de postari pe blogul lui Cabral. CNA-ul doarme, sau are treaba cu reclama la pufuleti. Trist, pe Cabral l-a afectat foarte mult si e normal sa se inchida in sine o vreme. Brancu si cu alalalt…niste NIMENI. Se agita unii cu un cod al moralitatii pe bloguri. Pana la blog, care cred ca e spatiu privat, sa vedem ce se intampla in fata ochilor, pe sticla. Cel care a pus din nou in discutie acest cod n-a scapat o vorbulita despre ce i s-a intamplat lui Cabral. Halal moralist!
Comment by amorphis — July 8, 2009 @ 12:49 pm
am citit articolul lui Cabral si e frustant ca exista atatia oamenii inchisi la minte. Pacat… asaemenea remarci nici nu ar trebui sa intre in discutie
Comment by BLOG VEDETE — July 8, 2009 @ 4:44 pm
[...] Aici exista, cel putin, 8 blogosfere: pro-zoso, anti-zoso, pro-bobby, pro-dono, pro-visUrat, anti-visUrat, blogosfera femeilor, blogosfera Curvettelor. E bine sa existe diversitate si bloguri cu identitate [...]
Pingback by TiBi Blog » Blog Archive » X, nici nu stii, cat de mic poti sa fii! — July 9, 2009 @ 12:05 am
Sebi, multumesc.
Comment by Cabral — July 9, 2009 @ 3:53 pm
@Cabral: Cu placere. Oricand.
Comment by VisUrat — July 9, 2009 @ 4:19 pm