Despre neamuri, rude și alte animale pe care nu le suport

Scris de VisUrat

Eu nu prea îmi suport neamurile de sânge. În afară de mama, frate-miu, mama maică-mii (adică bunica din partea mamei) și o mătușă de la Galați împreună cu copiii ei, restul neamurilor pot foarte bine să nu existe pentru că aș fi la fel de fericit, dacă nu cumva chiar mai fericit. Din nefericire, rudele nu ți le alegi așa cum îți alegi prietenii sau vecinii. Neamurile le ai din momentul în care ai deschis prima dată ochii, după nouă luni de trăit într-o burtă.

Sunt convins că nu sunt singurul în situația asta, dar sunt convins și că unii dintre voi își iubesc rudele pentru că au avut noroc să aibă în jur niște oameni de calitate. Ei bine, pentru cei care nu știu ce înseamnă să aibă rude dampulea, voi scrie câteva momente care m-au marcat și care mi-au deschis ochii referitor la rudele mele.

În primul rând trebuie să încep cu neamurile de pe partea lui taică-miu. Ăia nu m-au suportat din momentul în care m-am născut (o mică excepție ar fi ramura din Călărași – niște veri de-ai lui – cu care mă înțeleg foarte bine). În rest, sufletu`. Nu am avut parte de o bunică așa cum citești în cărți, nu am avut parte de un unchi sau de niște veri cu care să am ce discuta. Da, pe partea lui taică-miu am fost din momentul nașterii oaia neagră. Nimeni nu-mi recunoștea meritele, dar îmi condamna la maxim eșecurile. Ținând cont că nu sunt genul de om pe care să-l scuipi și să-ți spună zâmbind că-ți mulțumește că nu l-ai nimerit în gură sau în ochi, am dat cât am putut din mine. Nu mă suporți, bine. Ia d-aici. În schimb, singurul lucru pe care l-am apreciat la ei a fost faptul că războiul a fost pe față. Ei au recunoscut din start că nu mă suportă din cauză că nu au fost de acord cu căsătoria lui taică-miu cu maică-mea (evident, eu și frate-miu suntem vinovați că ei doi s-au căsătorit cu mult înainte de a ne naște) și eu am spus că mi se rupe că nu mă suportă ei, mă descurc și fără ei.

Dar, pe lângă aceștia, mai am și alte neamuri. Ei bine, dacă cei de mai sus și-au declarat din start antipatia asupra persoanei mele, următorii sunt mult mai perverși. Voi începe cu cei mai pârliți dintre ei.
Au plecat de la țară. Au avut o crâșmă sătească într-o comună din zona Galațiului, au strâns bani, s-au dat în stambă cât au putut (să-ți cumperi lustră din sticlă de Murano într-un sat plin de analfabeți nu-i chiar cea mai deșteaptă mișcare, mai ales când mi te plângi că nu-ți apreciază nici un țăran minunea de lustră pentru că nu știe ce-i aia Murano, iar când zici “sticlă” se gândește la țuică), au făcut câteva afaceri eronate și au plecat rupți în cur de foame în Italia.

După vreun an sau doi s-au întors în România, sătui de făcut curat, plivit florile bogătașilor și șters la cur hodorogi. A fost prima dată când au venit în Iași să ne viziteze (nu pentru că nu mai puteau de dorul nostru, ci pentru că aveau de rezolvat niște acte). Au venit, au stat la masă (a trebuit să ascund câinele, pentru că au fost singurii la care pașnicul meu câine a vrut să sară să-i muște), au dormit la noi pentru că era moca și, printre discuții, mi-au spus următoarea chestie:
“Auzi, Sebi, dacă ai vreodată drum prin Italia, neapărat să vii să stai la noi. Nu are rost să plătești cazare, să dai bani la alții. Vii la noi, dormi la noi, mănânci la noi. Nu-i nici o problemă! Dacă vrei, îți găsim și de lucru acolo. Tu doar trebuie să spui și să vii, că de restul ne ocupăm noi!”
Am dat și eu din cap că bine și mi-am văzut de ale mele, convins fiind că nu voi ajunge niciodată acolo.

Întâmplarea face că, după două săptămâni, am prins un pont în Italia. Am zis că mă duc, m-am urcat în minibus și am plecat. Am ajuns acolo, am văzut că e țeapă și am rămas cu curu-n drum. Mai aveam 58 de euro la mine, 50 pentru întors acasă și 8 euro pentru mâncare. Am dat 5 euro pe o cartelă de telefon și am sunat la neamurile mele “binevoitoare”.
“Alo, Sebi sunt… Am ajuns în Italia…”
“Aaaaa… Bună…”
“Știi, am făcut o nefăcută, am rămas cu curu-n drum și abia mâine pot pleca înapoi în România. Pot să dorm la voi în seara asta?”
“Păi… Știi, ai nimerit nasol… Nu poți să dormi la noi… Văd vecinii că băgăm străini în casă și nu-i bine…”
“Nu trebuie să mă băgați în casă. Am înțeles că stați la casă și nu la bloc, aveți curte, așa că pot dormi și în cort în spatele casei, nu-i problemă. Am cortul la mine…”
“Știi… Ne pare rău… E greu… Vorbesc vecinii… Poate cu altă ocazie…”
Și-mi închid telefonul.

Așa că am dormit în acea noapte lângă gara Tiburtina, pe un carton, sub un panou publicitar, ca ultimul boschetar (penultimul boschetar avea locuință sub pod și măcar nu-l ploua). A doua zi am plecat spre țară și am zis că nu mai vreau să aud de pulile alea de neamuri.
Ei bine, au revenit în România luni (adică acum două zile). Au vorbit cu maică-mea, au aflat că-s la Hunedoara și s-au gândit ca, la întoarcere, să mă viziteze. Să mă viziteze nu pentru că vor musai să mă vadă sau pentru că vor să facă poze la Castelul Huniazilor, ci pentru că drumul până în Italia e lung și trebuie să meargă în reprize. Și la Hunedoara e moca, pentru că au impresia că vor sta la mine.
Nu știu dacă-mi citesc blogul sau dacă mi-l vor citi până pleacă, dar dacă îi mănâncă în cur să treacă prin Hunedoara, le-am rezervat un loc de dormit sub reclama de la Orange din fața băncii Transilvania din Hunedoara. Și le voi da și o saltea gonflabilă, să nu doarmă pe cartoane, doar au neamuri în zonă, ce mama mă-sii… Pentru că și la mine văd vecinii că bag străini în casă…

Bun, m-am asigurat acum că neamurile din Italia nu mă vor mai cunoaște, hai să trec la cele din Belgia.
Am ajuns în Belgia acum 7 ani și am stat o săptămână la ei. În momentul în care am ajuns, am fost primit românește. Adică mi s-a dat mâncare până n-am mai putut, un pat în care să dorm și am stat la povești până noaptea tarziu. Dar asta s-a întâmplat sâmbătă noaptea. Duminică am dormit până mai târziu, m-am trezit și iar la povești până târziu, tot acasă. Ei bine, de luni a început distracția.
“Eu plec la serviciu, ai grijă de copiii ăștia mici.”
Și uite așa am ajuns babysitter în vacanță. Pe seară se întorcea lumea de la serviciu și iar povești până noaptea târziu că na, trebuiau să afle ce s-a mai întâmplat în România, nu?
Și uite așa am stat în casă 7 zile să păzesc copii, de mi-a ieșit pe ochi. Dacă vroiam să ies (după ce se întorcea lumea de la muncă), mi se dădea o cheie și mi se spunea să țin minte unde stau, să știu unde să mă întorc. Nu m-a dus nimeni să îmi arate ceva, tot ce am văzut am văzut singur, nimeni nu m-a dus la un monument, la un muzeu, nicăieri. M-am plimbat ca prostul într-o țară a cărei limbă, flamanda, îmi era total straină și mi-am înecat amarul în prima crâșmă pe care am găsit-o.

Ei bine, și ăștia au ajuns în România. Din fericire pentru ei, era și mama în preajmă, altfel lucrurile stăteau altfel.
“Vrem să vedem Castelul Huniazilor! Vrem să mergem să mâncăm! Vrem să mergem să ne cazăm! Vrem să mergem să vedem neamuri! Vrem să mergem la supermarket! Vrem să stăm la povești!”
Norocul lor a fost cu mama, altfel vedeau podul de la Peștiș și, în cel mai bun caz, străzile pe care-i plimba GPS-ul.
Le-am zis: “Mergem, ne plimbăm, vă arăt tot ce trebuie văzut, mergem și la rude, dar eu de la ora 18 am treabă în Deva o oră. Stați la pensiune dacă vreți, vă plimbați prin Deva dacă nu vreți altceva, dar eu am treabă o oră la Deva.”
“Nici o problemă, stai liniștit. Ne duci, ne plimbi, la 18 suntem în Deva să-ți faci treaba”, mi-au zis.
La 18:30 făceam spume în Sântuhalm.
“Știți, eu am un pic de treabă… Mergem în Deva sau plec singur?”
“Acuș plecăm, mai stai un pic… Stăm și noi cu neamurile la povești, că nu ne-am mai văzut de nu mai știu când!”

Am ajuns la ora 19 în Deva. I-am lăsat la o terasă și am plecat să-mi rezolv treaba. La 19:15 sună telefonul:
“Ai terminat? Că noi ne-am cam plictisit aici…”
“Nu, n-am terminat, mai stați un pic.”
“Bine…”
La 19:30 sună iar telefonul:
“Ai terminat? Că pe Gigel îl doare piciorul… Ar cam trebui să mergem.”
“Nu am terminat. Dacă pe Gigel îl doare piciorul să stea jos că-i plină Deva de bănci.”
La 19:35 sună iar telefonul:
“Ai terminat?…”
Nu, nu terminasem. Dar era și mama cu ei așa că a trebuit să termin și să mă duc să stau iar după curul lor. Că-s musafiri și nu se face, nu? Doar trebuia să le fiu recunoscător că am stat 7 zile la ei în Belgia și am văzut curtea interioară a blocului în timp ce le păzeam odraslele. Și trebuie să le mulțumesc și pentru crâșmele pe care le-am descoperit singur…

Trecând și peste acest episod, ajungem la perioada “Mangalia”. După cum am mai povestit, am muncit și locuit doi ani în Mangalia. În afară de maică-mea și de frate-miu, nimeni nu mă suna să mă întrebe ce mai fac în perioada Septembrie-Mai a anilor petrecuți acolo. Nimeni. În schimb, cum se termina Aprilie, începeau telefoanele:
“Alooooo, salut! Ce mai faci? Oare nu mă cazezi și pe mine de 1 Mai?”
“Alo, salut! Ce mai faci? Vin și eu cu familia la tine în Iulie, să nu mai dau bani la hotel.”
“Alo, salut! Ce mai zici? În August mă gândeam să trec și eu vreo două săptămâni pe la tine… Da, cu toată familia, normal… Ne scoatem și noi cu cazarea moca la mare, doar acum avem rude, nu?”

Ei bine nu. Nu aveți rude. Rudele le suni și le urezi “La mulți ani” de Revelion sau de ziua lor, le urezi “Crăciun Fericit” pe 24-25 Decembrie chiar dacă nu-s religioși, le spui și c-a înviat Hristos atunci când pică Paștele, le mai întrebi și în restul anului ce mai fac și le știi și ziua de naștere. Nu-ți aduci aminte de neamuri doar atunci când vrei să pleci în vacanță și te prinzi că ai cazare moca. Pe lângă asta, adu-ți aminte și realizează că ăla care stă la mare sau la munte LUCREAZĂ acolo. Tu ești în vacanță, el trebuie să meargă la muncă. Așa că nu-l fute la cap să meargă cu tine în fiecare seară la discotecă sau la terase (pe banii lui, normal) și să stea cu tine până la 3-4 dimineața pentru că el a doua zi la 8 trebuie să fie la serviciu. Tu ai muncit un an, ai economisit bani și acum te distrezi. El trebuie să-și plătească întreținerea, mâncarea, chiria (dacă-i cazul) și alte cheltuieli, nu are bani de spart pe litoral zilnic la preț de turist. Și el când pleacă în concediu nu merge la mare, pentru că-i sătul de mare. Dar tu, neam prost, nu înțelegi asta. Și te superi când ești refuzat.

În fine. Cred că acum pot spune sigur că mi-am îmbogățit colecția de oameni care mă urăsc. Dacă până acum aveam doar câțiva imbecili anonimi care mă urau, acum am și neamuri care mă urăsc. Și sincer nu mă interesează. Niciunul nu m-a ajutat cu ceva atunci când am avut nevoie, niciunul nu s-a oferit să mă ajute, niciunul nu m-a scos din căcat atunci când îmi ajungea până la gât, niciunul nu a sărit cu un sfat sau cu o vorbă bună. Toți au vrut să profite. Nu le-a mers și mă pot lipsi de ei, de copiii lor și de eventualele rude ale lor. Rămân cu Denisa, cu rudele ei pe care le respect, cu mama, cu frate-miu, cu bunică-mea, cu mătușă-mea de la Galați și cu copiii ei, adică oamenii la care țin.

De restul neamurilor mă doare la trei metri în spate.

personal (65) Comentarii

65 Comments »

si astia-s bloggerii de succes in Romania care urla ce bani fac ei fara sa se duca la servici dar dorm pe cartoane in gara. mai bine ma impuscam. e absolut de necrezut. iti vindeai ceasu ceva in pula mea, Doamne …
esti fix ca tiganii aia hoti care strica imaginea Romaniei … cine era aurolacul din gara … un roman.
de restul nu ma leg pentru ca ai dreptate
Un sngur lucru pot sa-ti spun:
– Nu esti singurul!
Radule, comparatia ta nu-si are rostul…
Intamplarile relatate s-au intamplat acum ceva vreme.
@ Radu: Condiția dv. psihologică e problematică deci vă recomand să începeți un tratament specific…
Un post pe cat de funny, pe atat de realist, asa este, in fiecare familie exista astfel de persoane si fiecare dintre noi cred, am patit lucruri din astea.
@Radu: Am impresia ca ti-ai pierdut timpul degeaba citind postul asta si incercand sa scrii comentarii, iesi afara si mergi intr-un bar si fa-te muci ca sa nu mai trebuiasca sa gandesti, asta daca nu esti vreun copil care sta aiurea la calculator, iar cand ti-o fi mai drag, s-ar putea sa patesti si tu aceleasi lucruri asemanatoare, ca sa radem noi restul de tine…
cunoastem, cunoastem. astfel de specimene se numesc pe nedrept “rude”.
….si mi se demonstreaza pentru a 1000a oara ca am drepate atunci cand imi bag pula in ele neamuri.zici ca-i un facut,si neamurile mele au exact aceeasi atitudine,ba chiar mai mult,indiferent ce as fi facut in perioada in care eram la scoala-impreuna cu ceilalati 6-7 veri-totul parea mult mai grav venind din partea mea.tin minte cum prin clasa a 4-a am aflat ca o matusa avea de gand sa faca un avort-nici primul nici ultimul dar o solutie perfecta-si discutam cu o prietena foarte buna subiectul,insa cretinoidele de verisoare nici macar nu stiau ce-i aia insa au pornit mare taraboi in familie,de ani intregi m-au aratat cu degetul pentru indiscretia mea.mult mai putin grav bineinteles faptul ca ele aveau sa fie corigente,repetente si asa mai departe,sau ca nici una nu a implinit 20 de ani inainte sa toarne copii,ca mi-e jena sa recunosc ca suntem rude sau ca intorc capu cand le vad pe strada….defectul meu,pacatul meu de moarte este ca sunt singura din generatia noastra care a terminat o facultate si are un job decent de care ele nu au auzit in viata lor in timp ce ele nu au apucat sa dea macar bac-u,ca ascult rock in timp ce ele isi scutura slaninele pe manele si ca niciodata nu rezist sa stau in aceeasi incapere cu ele mai mult de o ora.pentru asta sunt numita fitoasa.ei bine,mersi fain ma cacatilor!Ii multumesc lui Dumnezeu(ma rog,mai bine zis multumesc parintilor mei)ca nu sunt ca voi si va rog sa continuati sa ma considerati cum vreti voi,scutindu-ma insa de prezenta voastra in viata mea.
ATY nu esti tu in stare sa tii lectii de morala.
Daca te duceai in Italia la un strain cred ca te primea … in cazul asta, cred ca niste prieteni te-ar ajuta mai mult decat rudele, zic eu …
Visule, buna treaba cu rudele. Vrei, nu vrei, pe alea le ai. Faina faza cu dormitul pe carton:
‘cine e, ma, ala de doarme in gara?’
‘vere, nu-l cunosc personal, da’ am auzit ca scoate bani frumosi cu blogul…’.
‘tz, tz, tz… saracii romani, daca ASTA doarme asa… ailalti de n-au nici macar blog, amaratii…oare pe unde dorm?’
funny as hell!
Da, vad ca si tu si Zoso ati pornit intr-o cruciada… vreti sa va faceti multi-multi prieteni
Din experientele mele de pana acum, pot spune cu bold, italic si caractere de douaspatru ca MAI DEGRABA AM GASIT INTELEGERE SI SPRIJIN LA STRAINI DECAT LA NEAMURI. Si nu le-am facut nimic, cat am fost bun si am dat ca aveam de unde, era totul ok, acum mi-e greu si parca sunt lepros pentru rude… Se intoarce roata.
povestile astea ma fac sa imi apreciez mai mult rudele. sunt naspa, si-ale mele, dar nu in halul asta.
Sper ca o sa scrii si o “continuare”, cu rudele din Italia ) .
multa ura se simte in postul asta. dar lasa ca e bine.
VISULE – nu ti se pare ca te cam contrazici ???
Adica mergi in Belgia si astepti sa fii scos si plimbat prin muzee ( II INJURI BINE CA NU TE-AU SCOS ).
Si mai jos ne explici ca cel de la mare-munte nu are vreme sa stea si sa te scoata-pt. ca el lucreaza !!!
E CEVA CE SE CONTRAZICE !
Salve. Super adevarat ce ai scris si ce ai povestit.
Ultima mea idee ( Ca de idei nu duc lipsa, de bani da ) este sa se inventeze un aparat care sa iti permita sa iti alegi parintii. Atunci cand aia 2 casatoriti dau la buci in frenezie, un aparat sa il scoata pe nenea spermatozoid sef ( ala care are gps si gaseste oul )si sa ii arate de unde iese si unde intra. Acesta sa zica : da fraaaateeee, full speed ahead, ori dimpotriva : ba esti nebun ?! nu vezi unde ma bagi ? Mai bine hai la aia de la 4 ca sunt parinti de treaba si cu viitor.
toate neamurile sunt la fel… sau aproape toate… nu doar ale tale… stai linistit…
Crede-ma ca stiu ce zici. Mai ales de partea cu mare. In fiecare vara aflu ca am rude prin nu stiu ce colt al tarii care, bineinteles, vor sa vina la mare.
Chiar mi-a facut placere sa citesc ditamai postul :d. Gj, mai astept insemnari de genul.
mai in afara nu-i char asa rau cum zici tu.sint oamenii respectati.atita timp cit iti vezi de treaba………au grija de tine sa nu-ti lipseasca nimic.ce vrei sa-ti faca patronul masaj sa-ti acuca ceaiul si papucii la pat?mai rau este cind nu te respecta ai tai.te doare mult mai rau.pacat……..am fost injurat si voi mai fi.oamenilor le place sa-i minti frumos.sa-i pupi in cur ma precis.sa spuna orice timpenie si tu sa aprobi.ii mai lasi sa se simta bine.vor sa aibe mereu dreptate.te amuza oarecum.sint in stare sa-ti dea cu bita in cap numai sa aiasa ca ei.nu stiu sa poarte o discutie in contradictoriu fara sa iasa cu scandal.
[...] nu am nevoie de voi. Nu aș fi scris de asta, dar mi-am adus aminte citind de dimineață la Sebi ce pățește el cu rudele. [...]
Ai mare dreptate visule. Si eu am astfel de neamuri, cu care ma “inteleg” atat de bine cand ne intalnim.
Oamenii sunt parsivi, neamuri sau nu. vorba aia, frate frate, da branza e pe bani.
Ignora tot, treci peste, dai in p… m… ca nu are rost.
Eu am rude, neamurile..nu le cunosc. )
Visule, bag seama ca sunt norocos ca nu detin decat 3 familii pe post de rude..:)) si alea dispersate.
Oricum, ca veni vorba de Galati, daca ai nevoie de cazare, gasesti o camera cu pat dublu libera, oricand vrei.
Hai pa si spor la inspiratie.
Mare dreptate ai… am si eu o groaza de neamuri..chiar verisori apropiati pe care ai mei i-au ajutat cu drag cand au fost elevi si erau mici vorba aia, si cand au ajuns ei mari nici macar un telefon “bah ce faci cum e la faculta, te descurci? “.
de, nu stii ca orice fapta buna nu ramane nepedepsita? nu mai pune baza decat in oamenii pe care ii stii bine si ai trait situatiicu ei… cat despre rude.. sunt oameni si oameni… cei din italia presupun ca erau saraci lipiti eventual stateau la rulota sau cort si le-a fost jena sa te primeasca.
Visule in principiu ai dreptate mai putin cu Belgia. Nu era asa greu sa iei un pliant cu harta de la un tourist info center sau te sui intr-un autobuz la nimereala si sa mergi cu el pan la capat.
@normancboy: la fel puteau face si ei in Romania, nu? le dadeam chiar eu o harta sau ceva pliante, nici nu trebuiau sa cumpere. dar nu, eu a trebuit sa inteleg ca ei au treaba, ei n-au inteles ca eu am treaba…
Ai coaie, bre! Imi place!
Si eu am dormit boschetit pe langa gara intr-un oras.
E drept ca nu din cauza neamurilor, dar ideea e ca te inteleg.
“Așa că nu-l fute la cap să meargă cu tine în fiecare seară la discotecă sau la terase (pe banii lui, normal) și să stea cu tine până la 3-4 dimineața pentru că el a doua zi la 8 trebuie să fie la serviciu.”
Asta trebuia sa iti fi spus si tie ruda aia din Belgia cand ai fost la ei 7 zile, nu crezi?
Era o vorba…”familia mea incepe cu mine”…Napoleon parca a zis-o. Si se potriveste foarte mult in context. Faza e ca ai anumiti prieteni cu care te intelegi mai bine decit cu rudele. Habar n-am de ce.
@random4web: nu am cerut sa ma duca in discoteca in fiecare noapte si nici sa-si ia concediu pentru mine. dar cand iti vin niste musafiri pe care tu ii chemi, macar doua ore duminica ii scoti in oras, nu`i pui sa-i pazeasca plozii si-i inchizi 7 zile in casa, dupa care ai pretentia sa lase tot si sa-ti fie ghid atunci cand te duci tu la ei… corect?
E poveste veche. nu e de ieri nici de azi.
Asta ca asta dar gandeste-te ca poate fi mai rau.
Nu cu matusi, unchi sau alte rude cu grad mai indepartat ci cu FRATI.
O vorba spune: sangele apa nu se face. In multe familii vorba asta nu are relevanta. Frati buni de sange nu se cauta, nu se intreaba de sanatate doar poate atunci cand au nevoie de ceva sau nici atunci. E durere cat ne-am salbaticit si cat ne-am racit fata de neamuri.
Mai degraba ai incredre si sprijin intr-un strain.
Sebi, la cat mai multe articole din astea!
Frumos postul si povestirea. Nici mie nu prea imi pasa de rude, spre disperarea parintilor mei care ma intreaba ce am cu sangele meu de nu vreau sa-i vad si sa pastrez legatura cu ei. Pai e simplu, nu ei ma vor ajuta in viata. Daca raman in pana, nu ei vin sa ma ia de undeva. Daca am nevoie de un kil de zahar, nu la rude voi apela. Daca am nevoie de o trusa medicala cateva zile la masina, nu de la ei voi cere.
Oamenii pe care ma bazez in viata sunt prietenii apropiati, cei cu care nu am legaturi de rudenie dar am petrecut cate 8 ore pe zi in liceu si facultate si in vacante. Poate chiar si unii dintre colegii de la munca. Cu ei ma inteleg mai bine si sunt mai apropiat decat cu rudele mele pe care le vad/aud doar la sarbatori, dar cumva ar trebui sa fie importanti in viata mea.
Fain…. pai mai treci si tu pe la matusa din Galati da’ anunta inainte sa stiu si eu
Am si eu aceleasi tipuri de rude pe care nu le suport !!
eu sincer cred ca ar trebui sa-ti respecti si tatal,
numa’ bine!!!
Am avut si eu parte de astfel de intamplari, dar 2 intamplari frumoase m-au facut sa le cam uit pe celelalte:
Prima.
Am fost in Spania cu camionul (am fost soferache de TIR prin 2000), mai exact in Barcelona si dupa ce am descarcat trebuia sa astept incarcatura pentru intors, cateva zile, nu stiam, timp in care n-aveam unde sa dorm. Norocul meu a fost ca m-au vazut niste romani care erau de catva timp in Spania, au vazut numar de Romania, m-au salutat, m-au oprit ca pe-atunci numerele de Romania erau mai rare prin strainatate (ei erau tot cu un camion), m-au intrebat unde am sa dorm. Le-am zis ca imi pun o patura in spate si ma intind cat e duba de mare.
Au ras, au zis ca nu se poate si m-au luat la ei acasa! Intr-un apartament de 3 camere erau 8 persoane. Unul din ei s-a dat jos din patul lui, m-a lasat pe mine iar el si-a intins o patura pe jos. Imi venea sa intru in pamant de rusine, am vrut sa dorm eu pe jos dar a insistat foarte, foarte mult (era pocait, poate avea si convingerile lui).
2 saptamani a durat pana am gasit marfa de intoarcere ! Timp in care am stat la ei, pe mancarea lor, pe bautura lor si toate astea mi le-au oferit cu zambetul pe buze. N-am avut cum sa-i rasplatesc, intamplator le-am reparat un video nefiind electronist, doar din ce-am desfacut si m-am priceput. Mi-au multumit.. Cand am plecat mi-au zis ca daca mai am drum pe-acolo sa trec tot la ei.
A doua oara cand am fost – tot la ei m-am dus. Tot cu zambetul pe buze, s-au bucurat ca m-au vazut cu toate ca nu le adusesem nimic.. o sticla de palinca si un cartus de tigari.. atat.
Din Blaj erau toti.
A doua.
La Negru Voda (jud. Constanta). Anul 2000. Sa trec la bulgari. Trecusem de bariera romanilor, dar la bulgari imi trebuia nush’ ce autorizatie de drum, pe care n-o aveam, de care nu stiam, nu mai fusesem pana atunci. Autorizatie care se ia de la ministerul transporturilor (tot cu camionul eram). Copil fiind, naiv, nu mi-am dat seama ca se poate rezolva cu o mica spaga de 10 marci, asa ca am facut cale-ntoarsa (fara camion), spre Bucuresti ptr autorizatie. Eram cu un prieten. Noaptea.
Si cum eram noi cocarjiti de frig pe marginea drumului, (intre vama si Negru Voda sunt 10-12 Km) opreste un vames care iesise din tura. Ne-a luat pana in oras. Ne intreaba ce-i cu noi, auzise ceva de noi de la colegii lui, i-am zis ca vrem sa cautam o discoteca ceva sa stam pana a doua zi la primul microbuz spre Constanta. A zambit, ne-a zis ca primul microbuz e la 7 (era 10 seara) si ca discoteca e inchisa… si ca afara e cam frig.. (frig din ala de toamna tarzie). Am inghitit in sec, dupa care el a continuat:
“Acum ca stiu ca n-aveti unde sa dormiti trebuie sa va iau acasa, nu?”
Am ramas fara cuvinte amandoi. Oare glumea? Oare vorbea serios? Oare dadusem peste vreun nebun? Era prima data cand ne vedea… Am ras asa manzeste iar el n-a asteptat sa dam vreun raspuns, ne-a zis ca nu-i nici o problema, nu deranjam, are destul loc, etc.
Nu, nu era nebun deloc. Dimpotriva, era bun. Ne-a bagat in casa, era insurat, tin minte ca avea si un copil (o fata). Nevasta-sa n-a comentat nimic, semn ca era obisnuita cu astfel de gesturi din partea lui, probabil nu eram singuri pe care-i ajutase. Ne-a dat sa mancam, ne-a cinstit cu un whisky dupa care la culcare.
A doua zi ne-am trezit, ne-a pus un platou cu sandwichuri in fata, zambetul pe buze n-a disparut deloc in tot acest rastimp, omul chiar se bucura ca face o fapta buna. Cand sa plecam nush’ cum ne-am invartit (eu si cu prietenul meu), cum ne-om fi scotocit prin buzunare ca am constatat ca nu mai aveam tigari (fara nici o aluzie). Instant s-a dus omul nostru la vitrina, a desfacut un cartus de Kent (deh, doar era vames ) si ne-a dat 2 pachete de tigari…. Am ramas ULUITI !
Am multumit frumos (oricum, puteam noi sa dam din gura la “multumescuri” juma’ de zi, ca tot nu ne plateam) si am plecat…
Ori sunt eu mai norocos de-am dat peste astfel de oameni (probabil ar trebui sa joc la loto mai des ), ori numai neamurile sunt de tot rasul – nu stiu cum sa-nvart problema.
Mi-e ciuda ca nu mai am nici un contact cu acesti oameni, dar faptele lor mi-au ramas in minte si-n suflet. Si drept urmare, am ajutat si eu pe cineva de-a dormit 2 nopti la mine (in Belgia se-ntampla asta, am stat vreo 5 ani pe-acolo) iar cand am plecat la munca mi-a spart apartamentul….
Scuze pentru lungimea comentariului.. dar trebuia sa zic TOT!
Numai bine la toata lumea. Va pup!
Sebi, sa ne povestesti continuarea cu rudele din Italia… Te-au cautat? le-ai dat saltea sau i-ai lasat totusi pe cartoane?
Cu privire la rudele din Belgia, trebuia sa procedezi la fel: sa faci urgent niste copii cu Denisa, si sa-i pui sa aiba grija de copii…
@Jordas prea tare, ai avut noroc dar si ghinion. Mi-a placut povestirea ta
Cat despre acest lung si frumos post ce pot sa zic, toti acem rude sau neamuri pe care le uram, dar ne compensam cu faptu ca avem prieteni
@miorlaupufos,ai perfecta dreptate,ai citit printre randuri…..
@unkiul 100%adevarat
ai un suflet mare si bun,pacat de astfel de postari,aduc a mahala facuta pt distractia unei anumite categorii de oameni…..totusi,rufele murdare e bine sa fie spalate in familie nu in public.Ai avut asteptari prea mari de la oameni care n`au avut decat meritul de a fi inruditi cu tine si atat.
@Visurat: prost ai facut la cea de-a doua parte. O sa-mi zici ca mama, ca papa ca unchiu etc. In probleme de astea o rezolv scurt, fie mama, tata ,var etc: Daca mergi matale la munca in locu meu, te plimb unde vrei.
sebi, te inteleg, si eu am rude dampulea, pana si parintii ma scot cateodata din sarite dar deh ce sa-i faci probabil fiecare are o cruce pe care trebuie sa o poarte in viata asta :-J
corect! mi-a placut !ai fost la obiect
@jordas, chiar că eşti norocos…
visule, şi cum mine e cam la fel cu neamurile… singurul care mă ajută din când în când, cum poate e un unchi al meu, pe care tare l-aş ajuta şi eu, dar e ca şi cum ar vrea ţânţarul să ajute elefantul!!! )))
restul… inclusiv părinţii, n-au depăşit stadiul de “ia şi tu bomboană”… şi când era vorba de ceva mai serios, nu mai ştiau cine sunt.
din fericire, însă, deşi stau în constanţa, neamurile ne-constănţene nu mă pisează în sezon cu “hai că stau la tine, da’ mă plimbi pe banii şi timpul tău!!!”…
ha eu am neamuri peste tot…muuulte.partea buna e ca sunt saritoare si de treaba, dar na…mai au “uscaciunilE” lor. bun articolul
[...] despre rudele pe care le iubim si le sunam cu fiecare ocazie. arhi, zi coae, vin si eu sa stau la tine la mare [...]
chiar tu ai spus-o…nu le stii datele de nastere, nu le urezi la multi ani..dar vrei sa dormi la ei in italia(oricum nesimtire din partea lor pt o noape)….despre belgia…iarasi tu…poi ei muncesc…crezi ca au timp de discotecile si barurile tale… cred ca si tu cand ai nevoie de ceva incepi sa suni neamuri cu care nu prea ai legatura(in afara de sange/religie)…ce sa faci astea sunt neamurile alea rele incerci sa le eviti cat mai mult alea bune sa stai cat mai mult in prejma lor
@piky: ai nota patru! stai jos si reciteste.
1. nu am vrut eu sa ma duc in Italia la ei sa dorm, ei m-au invitat si apoi au dat-o cotita pentru ca sperau sa nu vin niciodata.
2. nu le-am cerut sa ma duca in discoteca, am vrut sa vad si eu obiectivele importante din oras si, din cate stiu eu, muzeele nu sunt deschise noaptea.
si eu am cateva… si sincer ma simteam foarte prost atunci cand ma sunau (ma sunau de 1-2 ori pe an) in scop personal.
acele cateva ale mele le poti numara pe degetele de la doua maini, restul rudelor sunt oameni de treaba, cu care oriunde ma simt bine !
Nu vreau sa fiu carcotas, dar as face o paralela intre atitudinea rudelor din Belgia si “ăla care stă la mare sau la munte LUCREAZĂ acolo.” e cam acelasi lucru, nu crezi?
daca nu rudele atunci cine te pot f*te mai repede si mai bine?
sanatate…
neamurile nu ţi le alegi, dar ai opţiunea să nu le răspunzi la uşă
“Pe lângă asta, adu-ți aminte și realizează că ăla care stă la mare sau la munte LUCREAZĂ acolo.”
Acelasi lucru si cu rudele din Belgia.
bun articol. am ajuns aici prin zoso. insa am ceva de obiectat: zici de aia din belgia ca se poarta cu tine foarte frumos, insa numai in weekend. ca tu ai vrea sa vezi ceva pe acolo si nu se poate.
2 paragrafe mai departe zici ca ai lucrat in mangalia sau mamaia sau constanta sau unde era, ca am uitat, si esti suparat pe aia care nu te duc peste tot neintelegand ca tu trebuie sa lucrezi. nu cumva rudele alea din belgia lucrau pe rupte de dimineata pana seara?
intreb si eu, nu da cu pietre…
adica tu nu iti duce rudele peste tot (nu mergi cu ei) deoarece trebuie sa lucrezi
@gabor pe el l-a deranjat mai mult ca n-a putut sa iasa afara si ca a tb sa faca babysitting
[...] Despre neamuri, rude și alte animale pe care nu le suport » visurat.ro Super adevarat ce ai scris si ce ai povestit. Ultima mea idee ( Ca de idei nu duc lipsa, de bani da ) este sa se inventeze un aparat care sa iti permita sa iti alegi parintii. Atunci cand aia 2 casatoriti dau la buci in frenezie, un aparat sa il scoata pe nenea ….. visule, şi cum mine e cam la fel cu neamurile… singurul care mă ajută din când în când, cum poate e un unchi al meu, pe care tare l-aş ajuta şi eu, dar e ca şi cum ar vrea ţânţarul să ajute elefantul!!! … [...]
Am ras cu lacrimi…Ai perfecta dreptate,situatia este cotoibila,de plans…insa modul cum ai povestit totul a fost foarte haios.Frumos post,multumesc.
“Vino la mine in Germania, iti platesc eu drumul de intors”. Dar de obicei ne purtam frumos cu japitele astea de dragul parintilor/bunicilor nostri. Pacat ca n-ati facut nunta traditionala, ieseau super articole.
ca bine zici mai emsi…….chiar ai dreptate…si mai e ceva:facerea de bine futere de mama…..frate ai grija de tine,nu de altii….cand vii cu gearika in tara vreau sa bem o bere impreuna……imi face placere…sa nu ma uiti cu berea…..va pup….
Stii ce n-am citit eu in istorioara ta?! Te-ai lamentat incontinuu de “profitoarele” tale rude, dar nu te-ai laudat cu “ajutorul” pe care l-ai oferit vreodata lor. Oricum, cred ca le-ai fi scos ochii… Cum vine asta, te plangi de ceva ce chiar tu faci?! Fereasca D-zeu de asa rude; rude ca tine!!! Si apoi, se pare ca aschia nu sare departe de trunchi.