Nu plânge că s-a terminat, bucură-te că s-a întâmplat!

30 06

Vorbind de foame…

Scris de VisUrat

Am citit aici un articol care mi-a trezit niște amintiri. Nu sunt tocmai plăcute amintirile astea, dar sunt totuși amintiri și merită scrise, cu riscul de a fi combătut virulent de cei vizați.

Să zicem de la început că-i doar un zvon și că nu am văzut cu ochii mei cum se înmânau plasele ci doar vorbesc din auzite, pentru că sunt convins că nici un fomist “jurnalist” nu mă va susține. Sper că-i bine așa, da?
Ei bine, într-un municipiu reședință de județ în care m-am născut am lucrat în presă, s-au întâmplat niște chestii. O anume duduie nu apărea niciodată în ziare în articole negative. Tot timpul era prezentată ca personaj pozitiv, ea era cea care făcea, dregea și aducea învățământul județean la nivel european sau internațional. Șpagă? Nu lua, ferească bărbosul de sus dacă punea mâna pe vreun plic (în momentul în care era vreun ziarist prin preajmă)…

În schimb, lunar, reporterii și redactorii de pe învățământ își luau sacoșa. Nu era plină cu aur și nici nu o luau la conferințe de presă… Niște sticle cu ceva alcool scump (că la majoritatea jurnaliștilor place alcolu`), ceva mâncare mai selectă și un pliculeț cu niște bancnote. Câte bancnote or fi fost nu știe nimeni, că n-a dat nici un reporter sau redactor raportul, dar erau destule. Pentru că unii și-au luat mașini, alții și-au plătit ratele la case în doar câteva luni și duduia era curată și lăudată în ziare, nici șpagă n-a luat și nici gura nu-i puțea. Pentru că așa se face jurnalismul în România, cu sacoșa.

Și te mai întrebi de ce unii îți sună șefii să-i întrebe de ce angajatul lor nu vrea să ia punga cu cei 30 de arginți…




10 Comments »

  1. Imi e scarba efectiv. Vreau sa dau la jurnalism, si daca se poate sa fiu jurnalist in judetul meu de bastina… daca merge tot asa treaba… ma axez pe altceva!

      Comment by dragos — June 30, 2009 @ 10:50 am

  2. Si eu ce sa fac? K trec anul trei la jurnalism si nu gasesc de preactica nici sa ma bati. Nu vor si pace. Am batut la toate usile. Sau trebuia sa bat cu plasa? Ca daca e asa, pun si o camera, un microfon,ceva, in plasa, si sa te tii ascensiune prin scandal!

      Comment by Nico B. — June 30, 2009 @ 11:10 am

  3. *practica, scuzate-mi fie gafele, la nervi ma cam agit :) )

      Comment by Nico B. — June 30, 2009 @ 11:10 am

  4. Mi-am dat mãsura nemãsuratei mele întelepciuni, ca sã zic asa, pe blogul autoarei articolului. Atunci ce mama dracului mai încurc locul p’aci, vã veti întreba pe bunã dreptate. Pãi am si io un of, anume un off topic, de n-o fi cu bãnat. Asadar, doamnelor si domnilor, serviti un off topic adresat doar lui @visurat, da’ care mai intereseazã si pe altii:
    off topic: Dom’ propretar dã blog, pusei si io d’un post mai adineaurea în partea ceallaltã, unde ne anuntasi matale ale cui e beletele alea, si-n postu’ ãla cu belete zisei cã io tin post la belete, da vãz cã nu s’agitã nimenea sã-l/s-o dedulceascã p’altu’/p’alta (bããã, ce chestie cultã mi-a iesit aci la urmã!). Vã mai zic o datã sh’acilea-shea, ca sã nu ziceti cã nu v-am zis ce-aveam de zis. Am zis.

      Comment by Florian — June 30, 2009 @ 12:04 pm

  5. Sebastian, in principiu ai dreptate, dar una din greselile – omenesti de altfel – pe care le faci uneori, este sa generalizezi. Uite, sa luam cazul de fata si sa te intreb: poti spune ca jurnalistii acreditati la Casa Alba si care participa anual la un dineu deja consacrat, sunt ”fripturisti”? Ca nah, sunt invitati si primesc mancare. Pe care, culmea, o si mananca :D
    Si e numai un exemplu.

    O sa spui ca exagerez, ca amestec mere cu pere, ca fac si dreg. Nu, doar iti arat, printr-un exemplu ce-i drept usor fortat, ca generalizezi.

    Altminteri, ai mare dreptate.

      Comment by Hilde — June 30, 2009 @ 12:18 pm

  6. nu stiu care mai e noutatea. In Romania toata lumea primeste “atentii”, asa ca, nu ma surprinde deloc ca si jurnalistii fac asta. (asta ca sa nu zic ca mai ales jurnalistii fac asta, pentru ca sunt convinsa ca in alte domenii e cel putin la fel de rau).

    Tot e bine ca e bine.

      Comment by iamafrog — June 30, 2009 @ 12:29 pm

  7. hai mai ca doamna Cam. Gavrila era di treaba . acu cativa ani , mai multi , cand avea saraca salar de 15 milioane zicea la ziar ca foloseste nuj ce parfum care in mall atunci era 6 milioane . ata ete . o fi facut multe meditatii .

      Comment by xman — June 30, 2009 @ 1:57 pm

  8. lol, ai invatat o expresie noua, “combatut virulent”, si o folosesti in majoritatea articolelor

      Comment by Andrei — June 30, 2009 @ 3:32 pm

  9. http://www.ziare.com/Mihai_Chitac_eliberat_din_lipsa_de_fonduri-803629.html
    intra si citeste , merita !!!

      Comment by kuktoos — June 30, 2009 @ 5:23 pm

  10. [...] cabrale, zoso, dane, blogatule, myky, victore,  fulgerica, piticule, florine, oradeanule, viseurate, guralivule,  tudorica, gogule, ahilosule, mortule, frate pig, big lazyule, andrei,  painica, [...]

      Pingback by Râzi Mă » Blog Archive » Ce fel de copilarie ai avut, cetatean blogger ? — June 30, 2009 @ 11:27 pm

Leave a comment


Performance Optimization WordPress Plugins by W3 EDGE