Un vis cu Al Bundy

Am visat că m-am însurat.
Dar!
N-a fost un somn agitat, ca atunci când visez că o fură Craiova cu 5-0 şi gem prin somn. Dimpotrivă. În loc să mă trezesc icnind, lac de sudoare, iar prietena mea să mă ia în braţe şi să mă mângâie: “Hai, linişteşte-te, n-a fost decât un vis urât. Sunt doar prietena ta, nu ne-am căsătorit”, m-am trezit bine dispus. Ca să n-o mai lungesc şi să credeţi, Doamne fereşte, că mi se pare că-mi stă bine în costum de ginerică, să vă spun ce era atât de vesel: naşul meu de cununie din vis era Al Bundy.

Îmbrăcat într-un costum impecabil de tweed, alb, cu o batistă roşie în buzunarul de la piept şi o pălărie răcoroasă, cu boruri largi, Al Bundy era deosebit de prezentabil şi afişa un aer degajat, de bărbat care are un avion de prins şi o familie de părăsit.

În visul meu, marele Al era holtei, bogat şi irezistibil. Rezolvase restaurantul cât ai bate din palme, vorbise cu cineva să-mi aducă nişte whisky de cea mai bună calitate şi-mi alesese costumul de ginerică şi cămăşile în doi timpi şi trei mişcări, cu siguranţa unuia obişnuit până la plictiseală cu ce e mai bun. Despre viitor, nu trebuia să-mi fac griji: îmi dădea o casă imensă, cu piscină, un teren pe care să ne facem o căbănuţă de vacanţă şi nişte acţiuni care aduc anual un venit frumuşel. Ãsta era Al Bundy, părintele meu spiritual.

În timp ce-mi beam cafeaua, am început să-mi fac griji. Sper ca la noapte să nu-l visez şi pe celălalt idol al meu, Oblomov, ajutându-mă să-mi mai iau două slujbe.