Scandalul! Unde-i scandalul?
Scris de Sebastian BargauAcum câțiva ani am fost implicat într-un accident de circulație. Nu a fost grav, eu stăteam cu mașina la o trecere de pietoni și a venit o altă mașină din spate care m-a lovit. Șoferul a spus că nu m-a vazut, a recunoscut că e vinovat și, după cum e normal, ne-am decis să mergem la Poliția Rutieră să declaram accidentul.
Înainte de a pleca, am dat un telefon acasă să-mi anunț părinții că nu mai ajung la masă pentru că am avut accident cu mașina și trebuie să ajung la poliție. În secunda următoare îl aud pe taică-miu în telefon:
“Acum vin și eu acolo! Nu semnezi nimic până nu apar eu!”.
Bineînțeles că, până să ajungă el, aproape rezolvasem treaba dar, ținând cont că i-am promis că aștept până vine el să depun actele, nu le-am predat polițistului.
Într-un final a apărut și m-a pus să-i povestesc ce s-a întâmplat. I-am spus pe scurt care a fost problema și a concluzionat:
Celălalt e vinovat! El trebuie să plătească!”.
“Da, știu.”, i-am răspuns. “A recunoscut că-i vinovat și mi-a dat asigurarea…”.
“Ahaaaa… Păi, și eu de ce-am mai venit?”, m-a întrebat taică-miu.
Am povestit chestia asta pentru că, discutând și cu prietenii care mi-au spus același lucru întâmplat lor, mi-am dat seama că mai mult contează scandalul de după accident decât accidentul în sine. Românul nu poate fi implicat într-un accident și, calm, să rezolve treaba. Românul trebuie să facă scandal.
“Tu ai fost vinovat! Eu treceam regulamentar! Aaaa, recunoști că tu ești vinovat? Boule! Mi-ai stricat mașina! Am strans 20 de ani bani să-mi iau rabla asta!”.
Cu alte cuvinte, ori că recunoști că ai fost vinovat ori nu, românul trebuie să facă scandal. Cu zâmbetul pe buze și cu mulțumiri la divinități că a scăpat cu viață sau întreg nu se poate. El trebuie să înjure, să se zbată, să vocifereze și să urle ca toți dracii.
Pentru ca accidentul fără scandal e ca pâinea fără sare…
acum ceva timp aproape ca am lovit masina unui nene, schimband banda fara sa ma asigur. s-a tinut dupa mine vreo 2 semafoare, agitandu-se evident, claxonand din cand in cand. in final am coborat geamul si am afisat fata mea de om care stie ca e vinovat (chiar ma simteam prost). si am auzit pe cel mai serios ton urmatoarea replica: “auzi, tu esti sifilitic?”. am reusit sa spun un “nu” timid, dupa care am mai adaugat un “imi cer scuze”, si am plecat de langa omul vizibil satisfacut de rezultatul dialogului. ofc, am oprit 20 metri mai incolo pt ca nu mai puteam de ras.
Comment by XaeL — June 15, 2009 @ 1:09 am
Scandalagiosii se simt mai importanti astfel… facand scandal au impresia ca sunt stapani pe situatie cand de fapt fac pe ei de frica, emotii si mai stiu eu ce…
Comment by Alter Ego Blog — June 15, 2009 @ 6:50 am
eu am parcat pe locul unuia si, cand m-am intors, tipul era enervat la culme, mi-am cerut scuze. La care omul, cu naduf: “da, sigur, iti ceri scuze, si eu cu cine ma mai cert acum?”
Comment by janel — June 15, 2009 @ 8:16 am
De cand ai tu carnet auto?
Comment by Andrei — June 15, 2009 @ 10:19 am
Nu cred ca se intampla doar la romani. Peste tot sunt oameni prosti si de multe ori vesticii sunt chiar mai avizi de scandal decat noi, mai ales in tarile latine.
Comment by vik — June 15, 2009 @ 2:50 pm
@vik
Nu neaparat.Am fost anul trecut ,in august,15 zile in Franta.Nu am vazut nici un scandal,afara de un moment cand 3 tiganusi(la vreo 16 ani)-aratau a arabei-au facut scandal intr-un market.Vanzatoarea,foarte calma,le-a spus ca anunta politia.La care arabeii,au tacut brusc si si-au adus aminte ca au treburi urgente de rezolvat in alta parte.Pe de alta parte,am auzit ca se intampla asa pe la spanioli si italieni…
Comment by CID — June 16, 2009 @ 9:54 am
Sa stii ca la concluzia asta am ajuns si eu …..de ce trebuie omu’ sa se certe incercand sa rezolve ceva pentru ca de obicei nu prea rezolvi o treaba cu cearta si scandal…..totul se rezuma la comunicare……adica hai sa spunem exact ce gandim fara ocolisuri…..si sa incercam… si sa reusim sa rezolvam problema astfel incat sa ne fie bine la amandoi…..acum si asta e cu dute-vino ca de obicei pt cineva tot nu iese bine….oricum ar fi…..dar s-ar putea aborda altfel problema si nu cu tipete, dumnezei….si altele…..si cred ca ar fi un ” inceput “
Comment by Nico — June 16, 2009 @ 3:02 pm
am avut si eu un mic accident de primavara la care,da,am urlat la cucoana pe moment(ea era vinovata) dar asta fiindca ma lovisem tare la picior si imi spusese tata acasa sa am grija de motocicleta ca bani de reparatii nu-mi da,iar acum ma juram ca e facuta praf.Asta pe langa faptul ca stiam eu de la cunostinte ca piesele vin greu.In concluzie,multe stricaciuni
Daca as fi cu masina si as avea un accident,nu cred ca as face scandal fiindca la urma urmei e vorba doar de putina tablarie indoita care oricum nu se repara singura doar fiindca urlu eu.
Comment by andreea — June 16, 2009 @ 4:53 pm
Acuma 2 ani, a venit acasa un foarte bun prieten din germania in vizita 2 saptamani, fiind chiara anul “Sibiu 2007″ am hotarat sa mergem la un concert Bregovic cu noua lui masina nemteasca;), cu numere de germania……toate bune si frumoase pana la vreo 30 de kilometrii de Sibiu , nu stiu cum se numeste satucul cu pricina, se ingusta sensul nostru de mers datorita unor lucrari de consolidare a drumului surpat de ………..ani buni, ehh din neatentia lui , a acrosat o masina care mergea regulamentar pe banda 1,……..instantaneu am crezut ca vad negru in fata ochilor de nervi, …mai erau 30 de minute pana la inceperea concertului, masina cu numere de germania el cu actele in ceruri, nici roman nici german, ce mai …o nenorocire……iese scandal mare , asta e
oprim pe dreapta ne dam jos din masina cu capul plecat si ……STUPOARE, apar 3 nemtoaice cu zambetul pe buze , foarte happy, si dau buna ziua intr-o romana mai stalcita asa, la care amicul meu le saluta in germana se prezinta schimba cateva cuvinte in germana, , se uita la masini , fac schimb de asigurari si GATA, 5 minute toata treaba,………… la drum,…………….. eu Buimac
Care era treaba? Politia?, Nu e nevoie de politie zice el, ambele masini sunt inmatriculate si asigurate in germania , ea cetatean si eu rezident german, politele de asigurari au mai multe file , in caz de accidente , si tamponari usoare se face schimb de Fila si cu asta basta,
BIne Bine, zic eu, si daca te loveai de o masina de a noastra ,.simplu zice el…beleam ****, faceam la acte de ma lua dracu:)
Comment by RAymond — June 16, 2009 @ 7:18 pm
Exista in afara o chestie care se numeste ,,intelegere amiabila”,adica trei pagini pe care este treci seria asigurarii,faci o schema a accidentului si gata…se ocupa asigurarile,dar vb.aia la romani daca nu e circ pai degeaba ne-am botit,nu?
Comment by strachina ovidiu — June 17, 2009 @ 11:47 pm