Visurât: Gânduri la turație maximă

7 06

Salamul lui Mendeleev

Scris de Julius

Un ipohondru normal e convins că suferă de boli pe care nu le are. Alţi oameni, însă, suferă de o formă rafinată de ipohondrie: ştiu că acum sînt perfect sănătoşi, dar la fel de bine ştiu şi faptul că în curînd vor suferi de o mulţime de boli dintre cele mai groaznice. Mie, de pildă, nici analizele excelente nu-mi zdruncină credinţa că voi sfîrşi în chinuri teribile, răpus de boli necruţătoare.

Terorizat de perspectiva unui cancer iminent, într-o vreme mă apucasem de tocit E-urile din alimente (bine, aş fi putut să mă las de fumat, dar asta ar fi fost o măsură de prevenţie rudimentară, mult sub posibilităţile mele intelectuale). Să vă umplu puţin de respect: de pildă, E-urile care încep cu 2 sînt, de regulă, sulfiţi şi produc boli intestinale şi alergii. E102 – se reţine uşor, are acelaşi număr cu autobuzul în care a făcut carieră Fane Două Degete – poate genera tumori tiroidiene, iar E-urile care încep cu 4 îţi fac praf tubul digestiv. E-urile care încep cu 3 sau cu 6 sînt, în mare parte, mortale. Cît despre E131, dă cancer la sigur.
Taman cînd devenisem tobă de E-uri, s-au şmecherit şi producătorii de păpică şi n-au mai scris pe etichetă conţinutul în E-uri cu cifre, au început să folosească denumirea chimică. Cum în şcoală nu prea dădeam pe la orele de chimie, mă uit la etichete ca prostul, fără să pricep o iotă. Habar n-am ce sînt butil-hidroxi-anisol BHA-ul, tratrazina, glutamatul de sodiu, acidul benzoic, guanilaţii sau rinoglucidele (presupun doar că nu-s ceva bun, aşa, că ciocolata sau ţigările).
Nasol e că n-o să pot învinovăţi pe nimeni cînd o să zac de cancer în fază terminală: dacă nu mi-a plăcut cartea…


Pe aceeaşi temă




2 Comments »

  1. Pentru ca s-a tot facut tam-tam pe tema asta , producatorii au inceput sa scrie pe eticheta acid citric in loc de E 330, ca pana acum !

    Eu nu mai mananc salam , am cumparat un porc si l-am taiat , am luat 100 de pui si mai am si acuma carne de vita de la pasti .

    Nu-i inteleg pe astia care beau sucuri carbogazoase , si chiar mi-e mila de toti cei care cred ca pepsi-cola sau coca-cola le face bine si le potoleste setea , ca sa nu zic de restul sucurilor carbogazoase , no-name !

      Comment by romania inedit — June 10, 2009 @ 12:15 am

  2. N-are nici o importanta ce alegi sa maninci.Chiar si carnea (porc ,vita ,pui etc) e plina de chimicale si alte minuni de care cei mai multi habar nu au ce efecte pot avea
    Daca vrei sa fii sigur trebuie sa cresti tu dihaniile pe care vrei sa le infuleci si daca se poate sa cultivi tu ce infuleca dihaniile (asta dupa ce te asiguri ca terenul pe care cresti buruienile nu e contaminat)
    Din pacate asta e lumea in care traim

      Comment by Scipio Africanu — June 11, 2009 @ 6:21 am

Leave a comment

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.