Salamul lui Mendeleev

Un ipohondru normal e convins că suferă de boli pe care nu le are. Alţi oameni, însă, suferă de o formă rafinată de ipohondrie: ştiu că acum sînt perfect sănătoşi, dar la fel de bine ştiu şi faptul că în curînd vor suferi de o mulţime de boli dintre cele mai groaznice. Mie, de pildă, nici analizele excelente nu-mi zdruncină credinţa că voi sfîrşi în chinuri teribile, răpus de boli necruţătoare.

Terorizat de perspectiva unui cancer iminent, într-o vreme mă apucasem de tocit E-urile din alimente (bine, aş fi putut să mă las de fumat, dar asta ar fi fost o măsură de prevenţie rudimentară, mult sub posibilităţile mele intelectuale). Să vă umplu puţin de respect: de pildă, E-urile care încep cu 2 sînt, de regulă, sulfiţi şi produc boli intestinale şi alergii. E102 – se reţine uşor, are acelaşi număr cu autobuzul în care a făcut carieră Fane Două Degete – poate genera tumori tiroidiene, iar E-urile care încep cu 4 îţi fac praf tubul digestiv. E-urile care încep cu 3 sau cu 6 sînt, în mare parte, mortale. Cît despre E131, dă cancer la sigur.
Taman cînd devenisem tobă de E-uri, s-au şmecherit şi producătorii de păpică şi n-au mai scris pe etichetă conţinutul în E-uri cu cifre, au început să folosească denumirea chimică. Cum în şcoală nu prea dădeam pe la orele de chimie, mă uit la etichete ca prostul, fără să pricep o iotă. Habar n-am ce sînt butil-hidroxi-anisol BHA-ul, tratrazina, glutamatul de sodiu, acidul benzoic, guanilaţii sau rinoglucidele (presupun doar că nu-s ceva bun, aşa, că ciocolata sau ţigările).
Nasol e că n-o să pot învinovăţi pe nimeni cînd o să zac de cancer în fază terminală: dacă nu mi-a plăcut cartea…