Astăzi mi-l fac vîlvoi, mîine mi-l prind în coamă

Cînd a apărut miraculosul tratament împotriva căderii părului de la Foltene, n-am mai avut răbdare să aştept părerea avizată a lui Condurăţeanu, aşa cum ar fi făcut orice om cu scaun la cap – am intrat în prima farmacie, am înşfăcat direct de pe raft două cutii şi-am tulit-o la galop spre casă. Înainte să încep tratamentul, mi-am făcut şi două poze frumoase, pozele “înainte”, pe care să le compar ulterior cu pozele “după”.

În prospect scria că primele rezultate se văd abia după o lună, dar la mine nu trecuseră decît vreo cinci zile şi deja debordam de optimism. Efectele erau vizibile şi îmi petreceam cea mai mare parte a timpului în baie, admirîndu-mă în oglindă. După trei săptămîni, aveam o coamă leonină care ar fi stîrnit invidii pînă şi în savanele din Kenya, iar duşul şi mersul pe bicicletă nu mai reprezentau absolut nici un pericol. Mi-am scos prostiile alea de spoturi din baie şi mi-am pus un bec de 150 W, să văd mai bine, şi am început să-mi fac freza ca noul meu idol, Johnny Bravo (cam în aceeaşi perioadă, prietena mea începuse să nu mă mai ia cu ea pe nicăieri şi devenise foarte abătută – cred că se temea că noul meu look îmi va aduce un succes monstru la femei).

Într-o seară, în timp ce-mi dădea în cap cu una din ultimele fiole de Foltene, prietena mea îmi comunică, pe un ton care nu prevestea nimic bun:
- Auzi, trebuie să-ţi spun ceva.
(ştiu din experienţă că aceste cuvinte nu preced niciodată o veste bună).
- Aşa…
- Să ştii că prostia asta n-are nici un efect. Nu te supăra, da’ nu se vede absolut nimic.
- Ştiu, zic.
- Ştii de mult?
- Da.