Visurât: Gânduri la turație maximă

24 02

De ce ne uităm la ştiri?

Scris de VisUrat

Mai bine zis “de ce vă uitaţi la ştiri?” Eu o fac rar, din două motive. Primul ar fi că am avut şansa ca de peste nouă luni să trăiesc relativ departe de mizeriile din ţară, al doilea ar fi că 2000 de euro este cam mult pentru instalarea unei antene boom tv aici.
Totuşi, duminică aflându-mă în vizită la cealaltă jumătate a comunităţii româneşti de aici (suntem doar cinci români, din fericire, în Westendorf), la ora şapte nu am rezistat tentaţiei şi gazda fiind înţepată deja de oamenii de la cablu de aici cu 2000 de euro – deci beneficiară de programe româneşti -, a pus pe ştirile PRO TV.
Am văzut cum clanul lui Preda a dat iama într-un mall din Bucureşti şi a făcut prăpăd. Cum atacatorii mai făcuseră astfel de isprăvi cu consecinţe numărate în pacienţi la urgenţă dar au fost lăsaţi liber pe motiv că nu constituie pericol social. Să mă ierte Dumnezeu, dar la feţele ălora pericol social îl constituie simpla lor plimbare pe stradă. Pe vremea lui Ceauşescu nu ar fi avut nevoie de violenţe că făceau bani din provocarea avorturilor spontane prin simpla lor prezenţă în preajma unei gravide!
Am văzut apoi un om, dacă se poate numi astfel, din Iaşi, care şi-a omorât băieţelul de opt luni în bătaie pentru că plângea, după care a telefonat la salvare. Am văzut o femeie care şi-a aruncat copiii de geam şi apoi a sărit ea pentru a scăpa de un incendiu. Cazul ăsta a fost cu happy end, drept pentru care a fost doar o ştire banală, nu head line! Am mai văzut accidente, ţara sub teroarea şi surpriza zăpezii – Doamne!, parcă România ar fi la tropice, parcă nu ar ninge anual, ci doar o dată în secol, aşa ne dăm de ceasul morţii cum cad nişte fulgi de zăpadă! Plus un idiot cu maşină de curse care a făcut zob vreo cinci maşini parcate. Luat la întrebări, total româneşte, de un martor: “băi bulangiule…”
După doar nouă luni de Austria, acest gen de ştiri au început să mă scârbească. Şi nu pentru că sunt un finuţ, ci pentru că nu reuşesc să pricep resorturile care fac aceste ştiri să fie în continuare cap de coloană, cum se spune în presa scrisă. Am lucrat 16 ani în presă şi ştiu cum mi se cerea de către cotidiane de renume, când eram angajatul lor: “crimă sub doi morţi nu intră numai dacă e vorba de vreun copil, viol numai dacă e cu perversiuni, accident doar dacă are victime multe, orice prostie dacă e cu gust de senzaţional intră!” Speram că s-a mai schimbat ceva.
Aşa că, duminică, la ora 19,30, ora României, am trecut pe ştirile din Austria. unde se vorbea despre balul operei, despre Oscar, despre reducerea taxelor, despre maşinile noi achiziţionate de Guvernul de aici pentru că sunt mai puţin poluante, despre taxa de rablă care e de 1500 de euro, despre… românii din Italia care au hăcuit un administrator de bloc. Hopa, asta o văzusem şi la PRO TV!
Mi-au lăsat un gust foarte amar ştirile de duminică. Duminica fiind o zi de relaxare! Păcat că din tot calupul de ştiri nu am găsit una care să îmi spună cât de buni sunt românii în comparaţie cu alţii, pentru că avem domeniile noastre în care le suntem net superiori celorlalţi care ne privesc de sus! Chiar dacă vă va pufni râsul, azi am reconfirmat un lucru unde le suntem net superiori!


Pe aceeaşi temă




15 Comments »

  1. banuiesc ca in austria si cacatu ; e un fel de tiramisu….mai fa vechime prietene si dupa 10 ani mai vorbim

      Comment by jeaiz — February 24, 2009 @ 1:17 am

  2. dar cine urmareste stirile? :)

      Comment by dAImon — February 24, 2009 @ 1:30 am

  3. Băi, tu mă deprimi!
    Experiment: ascultă melodia asta de la Piticu în timp ce citeşti articolul de mai sus şi vezi cât de repede găseşti o lamă! :P

      Comment by Denisa — February 24, 2009 @ 2:07 am

  4. Si eu culmea ca nu ma mai uitasem de ceva vreme la TV si cand m-am uitat si eu am dat peste aceleasi vesti super extra senzatioanle.
    Ce sa ii faci e penibil ce se intampla si culmea e ca se si sustine prostia.
    Cultura generala in ultima vreme a scazut cu 33%(3 ani), cea ce nu cred ca poate fi bine in nici un fel posibil.

      Comment by cabromat — February 24, 2009 @ 6:40 am

  5. Sincer? Nush cum is aia din Austria (nu-i bai ca-mi intreb prietena de-acolo si aflu ce si cum), da’ in Marea Britanie mare diferenta nu e.

    De Craciun (parca) m-am dus la niste romani prieteni si aveau antena sa prinza posturile romanesti. Si-atunci am prins si eu stiri romanesti – dupa aproape 3 ani in care nici ca le-am mai auzit/vazut. Si zau ca nu e mare diferenta. Atata tot ca in romaneste te scarbeste mai rau decat in engleza, ca asa e: romana e mult mai elaborata decat engleza => poate fi mult mai scarboasa si bleah decat engleza (la fel cum mi se pare mie de o mie de ori mai frumoasa decat orice alta limba. Romana – de ea zic).

    Si aici au la stiri zilnic: cati adolescenti si-au mai taiat gatu, cate mame la 15 ani mai sunt, cati drogati, cate mame si-au omorat copii in bataie si tot asa. Ah da si ce-a mai facut familia Beckham. Bleah…

    De aia ma uit la CSI :D

      Comment by Laura — February 24, 2009 @ 9:20 am

  6. Ce te asteptai de la ProTV? Uita-te si tu pe TVR Cultural. ‘E de toate pentru toti.’ Doar sa stii unde sa cauti.

      Comment by Sol Badguy — February 24, 2009 @ 10:23 am

  7. la TV dupa stirile de interes general (politice-economice) mut cand urmeaza cele cu crime, talharii si violuri. pe internet trebuie sa recunosc ca dau click pe cele mai oribile titluri de stiri, poate dintr`un impuls masochist si curiozitate bolnava.

      Comment by Maddy — February 24, 2009 @ 12:07 pm

  8. Stirile din Romania sunt de tot rahatul, asta este bine-stiut. La emisiunile de stiri de la 7 (teoretic buletinul principal al zieli), rar vezi chestii economice reale (nu fantezii despre criza, cum apar peste tot), informatiile politice au tot tenta de can-can, iar babele violate si impuscaturile din strada sunt la ordinea zilei. Nu mai zic de lipsa aproape completa a stirulor externe, stiu ca Romania e buricul pamantului, da’ totusi.

      Comment by alexduduman — February 24, 2009 @ 12:41 pm

  9. De ce ne uitam la stiri? Probabil sa mai aflam ce se intampla pe la noi prin tara, cine cu cine se mai bate, cine pe cine mai violeaza, chestii din astea marunte. Asta in cazul in care nu reusesti sa citesti ziarul in ziua respectiva si apuci sa te uiti seara la tv

      Comment by Antoanela — February 24, 2009 @ 12:54 pm

  10. zice jeaiz
    banuiesc ca in austria si cacatu e un fel de tiramisu….mai fa vechime prietene si dupa 10 ani mai vorbim

    Iti raspunde un baietzel cu 10 ani de austrie – nu, nu e tiramisu, dar nici ala romanesc de la stiri nu mai e cacat, dragule, e putregai cu pretentie de cacat. Pe undeva St. Anciu nu isi mai revine din mirari la 9 luni ale lui, si inca in provincie; mai incolo o sa bodogane el si de Austria, dar atunci i se va fâlfâi de stirile din tara muma. Un newsletter ajunge,si nu ca ar fi necesar. E numai suficient.

    stirile chewing gum sunt peste tot.
    Kaugumi

      Comment by AdiO — February 24, 2009 @ 4:04 pm

  11. de ce ne uităm la ştiri? De cele mai multe ori din plictiseală

      Comment by Scaip — February 24, 2009 @ 6:00 pm

  12. cam asta credeam si eu

      Comment by jeaiz — February 25, 2009 @ 2:39 am

  13. Deci daca te uitai aseara la emisiunea Nasul de pe B1 TV unde a fost invitat Eugen Preda aflai tot adevarul despre scandalul de la mall.Omul ala a luat`o in mall nevinovat de la niste idioti de la o firma de paza.Asa ca nu mai induce lumea in eroare

      Comment by Luke — February 25, 2009 @ 9:56 am

  14. Lucian, poti urmari aici toate canalele romanesti, LIVE (lasa antena aia) :D

    http://www.canale-tv.net/

      Comment by coliva_13 — February 25, 2009 @ 3:41 pm

  15. iti multumesc ca m-ai informat ce se poate vedea la tv pe astfel de CANALe TV! NU ERA NECESAR totusi si pentru asta meriti dispret! :P (la cat ma feresc sa vad aceste stiri…)

      Comment by Gicupisicu — February 26, 2009 @ 1:25 pm

Leave a comment

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.