Bogatia ipotetica a unui tip inzestrat cu un talent imaginar

Daca as fi primit macar un sfert din banii care mi s-au promis de-a lungul timpului, la ora asta as fi dus o viata tihnita, de bogatas complet lipsit de grija zilei de miine. Probabil as fi locuit intr-un sezlong pe o plaja din Rio de Janeiro si as fi scris texte acide, in care m-as fi plins de calitatea execrabila a bauturilor cu umbreluta, de faptul ca Rolls-Royce-urile nu se mai fac ca pe vremuri si, in general, de indiferenta criminala cu care societatea ii trateaza pe cei mai avuti dintre membrii sai.

Cind salariul mediu in Romania era undeva in jur de 80 de dolari, cineva care realizase ce potential urias zace in mine mi-a propus un salariu de 400 de dolari. Am acceptat pe loc, incintat ca cineva ma pretuieste, in sfirsit, la adevarata mea valoare (ma rog, valoram mai mult, dar eram dispus sa accept, pentru inceput, un salariu mizerabil de amarit de director de banca). Dupa doua luni, m-am intors spasit la fostul loc de munca, unde cistigam totusi mai mult decit imi daduse in realitate tipul care ma pretuia.

Urmatorul pas in cariera mea imaginara de bogatas a fost un salariu de 800 de dolari. Eram din nou in carti, ma bateam pe burta cu managerii de multinationale (oh, si erau putine multinationale pe vremea aia!). La sfirsitul lunii, am luat 200 de dolari, pe care initial am vrut sa-i arunc sfidator pe jos si sa ies demn. Pina la urma, i-am luat, ca n-avem din ce trai – de data asta, nu ma mai puteam intoarce la fostul loc de munca, unde declarasem la plecare ca ma simt jignit de salariul pe care aceasta firma de doi bani il ofera angajatilor sai extrem de capabili.

Dupa o vreme, am ridicat potul. Salariile mele imaginare incepeau sa treaca lejer de 2.000 de euro (au ajuns – e drept, doar o data – chiar la 5.000), pentru ca apoi sa intru in combinatii de zeci de mii de euro. Cam de doi ani, nu e luna sa nu ma sune diversi tipi care sa-mi propuna salarii mai mult decit generoase sau combinatii uriase. Ipotetic vorbind, sint un tip prosper.

Din nefericire, chiria nu e deloc imaginara si trebuie sa o platesc cu bani reali. Din fericire, reusesc sa cistig acesti bani reali scriind la ziar texte ipotetic haioase. Dar, despre frustarile privind talentul meu imaginar, poate altadata. Momentan, va spun doar singurul punct comun pe care am descoperit ca il am cu colegul Kafka: o sa mor, ca si el, in mizerie. Pariez toti banii mei imaginari pe asta.

Scris de Julius Constantinescu