Doar atât? – episodul IV

Din portofelul meu lipsea o sumă importantă, ceva de ordinul a peste 1000 de dolari. Am avut tendința să mă revolt, dar știam că va fi în zadar. Aveam nevoie de Pedro, cea mai mare nevoie!
- Pedro, cum procedăm?
- O să vorbesc în jumătate de oră cu doi prieteni, pescari, care pleacă în zori cu barca lor la pescuit. Contra unei sume decente vă pot duce până în Cuba. Aveţi paşapoarte, aveţi bani, acolo cu banii puteţi obţine orice. Chiar şi o identitate falsă!
- Pedro, nu mai am prea mulţi bani lichizi. Haide să mergem la un bancomat să scot bani, că voi avea nevoie de mulţi!
- Mergem, dar nu ştiu exact unde. Poate la aeroport, că alt bancomat ar mai fi în resortul nostru, dar nu puteţi intra! Sau, pot eu să mă duc să scot. Îmi spui PIN-ul şi cât să scot şi vin rapid înapoi!
- Uit-o, Pedro, ideea asta!, i-am spus cu subînţeles. Haide să mergem la aeroport! Claudia, vrei să vii şi tu?
- Nu, eu o să rămân aici! Până te întorci vreau să mă odihnesc!
Pe drum spre aeroport Pedro încerca să mă îmbârlige cât de periculos ar fi să apar la bancomat, că mai bine ar fi să nu îmi asum riscurile şi să îl las pe el să scoată banii. I-am explicat că PIN-ul meu nu va fi cunoscut nici de mama şi nici de mama dracului atâta timp cât trăiesc! Într-un final s-a lăsat păgubaş. I-am cerut bluza lui cu glugă, mi-am tras-o peste cap, am pus gluga şi am intrat în aeroport. Pedro era la doi paşi în urma mea, să îmi asigure spatele şi să intervină dacă s-ar întâmpla ceva!
Bancomatul era relativ aproape de intrarea în micul aeroport. La ora ceea nu era aglomeraţie mare, din păcate, avioanele de pasageri începând să aducă turiştii doar dimineaţa. M-am dus glonţ spre bancomat, am băgat cardul şi am cerut maximul admis pentru o tranzacţie: 1500 dolari. Ştiind că sunt puţini, m-am dus spre bancomatul altei bănci aflat la 50 de m distanţă, cu intenţia să mai iau măcar 1500. Un om de serviciu care ştergea podeaua, exact când treceam pe lângă el, a întins coada teului cu care ştregea aplecat de spate brusc între picioarele mele şi m-am împiedicat. Căzut cât eram de lat pe podeaua alunecoasă, m-am trezit cu doi localnici lângă mine, unul dintre ei cu un cuţit în mână!
- Banii, dă-ne banii, mi-au spus în spaniolă.
Atunci a acţionat Pedro. Pe cel fără cuţit l-a pocnit din spate, cât a putut de tare, cu pumnul în creştet! Al doilea s-a întors şi a lovit cu cuţitul. Pedro a prins cuţitul cu mâna goală. Sîngele a început să curgă. Pedro i-a băgat una în figură de l-a lăsat lat!
- Iute, du-te şi scoate banii şi hai să ne tirăm dracului de aici până nu apar curcanii!
Am fugit ca disperatul spre bancomat, am scos încă 1500 de dolari şi am reuşit să ne suim în maşina lui Pedro. Abia atunci am văzut prin uşile de sticlă ale aeroportului cum cei doi încercau să se ridice şi cum omul de serviciu ştergea sângele lui Pedro de pe jos.
- Cum ţi-e mîna?
- Voi supravieţui! Asta dacă vă văd plecaţi cât mai repede!
- Pedro, trebuie să îmi spui cât mă costă serviciile tale! Fără tine probabil eram deja în mâna poliţiei!
- Păi, ce să zic, 1000 de dolari!
- Pedro, nu zic că ar fi vorba de bani mulţi pentru mine. Pentru tine ştiu că sunt mulţi, la cei vreo 150 cât ai salariu pe lună! Dar, ascultă-mă bine! Ştiam câţi bani am în portmoneu! Au dispărut mai bine de 1000 de dolari. E ok ca aia să fie plata ta?
- Si, signor, a spus Pedro, dar vreau să vă rog altceva atunci!
- Ascult!
- Ştiţi bine ce e în ţara asta! Eu fac totul să le ofer alor mei o şansă! Dar sunt slabe speranţe! Aşa că vă rog să mă ajutaţi să îi ofer fiicei mele, Salma, cea mare, un viitor. Luaţi-o cu voi, ştiu că veţi ajunge în Europa! Duceţi-o cu voi acolo şi aveţi grijă de ea un timp. Vă rog mult!
Cererea lui Pedro era surprinzătoare. Mă aşteptam la orice altceva, dar nu la asta. Mai ales că îl ştiam ahtiat după bani. Îl credeam, mai degrabă, în stare să mi-o ofere pe fiică-sa contracost decât să se gândească la viitorul ei în felul acesta. Oricum, din punctul meu de vedere era ok. Salma ar fi fost o garanţie pentru călătoria cu prietenii lui Pedro spre Cuba, călătorie care îmi cam dădea fiori de gheaţă, dat fiind că o aveam cu mine pe frumoasa Caludia, care putea trezi pofte ciudate în oricine, dărămite în nişte marinari. Aşa că am acceptat rapid! Pedro a făcut atunci un gest neaşteptat. A băgat mâna în buzunarul pantalonilor şi a scos un sul de dolari legat cu un elastic.
- Signor, dacă faceţi asta, atunci nu mai am nevoie de banii dumneavoastră!
Am luat banii şi i-am numărat. Nu greşisem, erau 1340 de dolari. Deja îl iubeam pe Pedro. Acum, cu peste 4000 de dolari la mine şi cu Salma ca şi garanţie, abia aşteptam să mă văd plecat din Republica Dominicană.
Dimineaţa devreme, înainte de 5, eram în micul port pescăresc. Claudia era odihinită, eu optimist, Salma fericită că pleacă. Aveam toţi trei pe noi haine de localnici, date de soţia lui Pedro. Ne-am îmbarcat pe bărcuţa pescărească care avea doar o mică cabină, restul spaţiului fiind păstrat pentru depozitarea peştelui. Cei doi pescari păreau destul de prietenoşi. Au zis că până după masă suntem în Cuba! De bani nici nu au vrut să audă, f, fiind prietenii lui Pedro. Ceva nu îmi plăcea, totuşi, la ei. Cu o oarecare strângere de inimă ne-am luat rămas bun de la Pedro, având sentimentul că părăsesc singurul om care îmi vrea binele. În circa 15 minute malul era departe, noi navigam pe o mare liniştită, soarele apăruse dinspre direcţia spre care ne îndreptam, Claudia povestea cu Salma într-o spaniolă de baltă şi eu aveam chef să beau ceva! Aşa că m-am dus spre cei doi pescari şi i-am întrebat:
- Un rom, ceva nu aveţi aici pentru pasageri?
- Sigur că da, signor!
Am sorbit vârtos din pahar şi am văzut cum Claudia se uită speriată spre mine! Apoi a fost noapte şi linişte!
va urma
Citiți și episodul III din “O singură dată!”