« Cumpăraţi-vă vilă în Austria cu 99 de euro!

Doar atât? – episodul II

Scris de VisUrat

Micuţa ducesă purta numele de Claudia. Asta am aflat-o înainte ca ea să îşi lepede, rapid, slipul care oricum nu mai avea cum să rămână mult timp pe trupul de fecioară. Fecioară pe dracu! Când s-a dezlănuţuit părea să aibă, în ciuda vârstei, e experienţă îndelungată! A făcut, spre ruşinea mea, tot ce a vrut din mine! Nu cerea nimic, nu se pisicea, nu încerca măcar să schiţeze ce şi-ar dori. Totul venea de la sine, eram total sub vraja ei, în puterea ei! Dumnezeule! Avea doar 21 de ani!
Prânzul l-am luat în camera ei, unde eram de mai bine de două ore şi de unde nu aveam de gând să plec prea devreme! Abia spre seară i-am spus că trebuie să ne odihnim, pentru că după ora 21 începeau petrecerile. Aveau ăştia un talent la a organiza patry-uri ceva de speriat! De obicei, la pisicnă era party latino, în discoteca resort-ului erau house-party, pe plajă era ceva ciudat, nu participasem niciodată, dar cred că se consumau droguri la greu, în restaurant era bal, iar în lounge era un party de fiţe, cu smoking şi rochii de gală, şampanie şi creveţi, caviar şi sushi La cei peste 2500 de oaspeţi ai complexului, erau doritori pentru toate genurile de petreceri!
Claudia m-a rugat să mergem în seara respectivă la party-ul de fiţe. Am acceptat şi m-am dus în cameră. După cca două ore de somn reconfortant, am făcut un duş prelung, am îmbrăcat halatul pufos de baie, alb ca spuma laptelui şi am ieşit pe terasa bungalow-ului! Atunci am realizat, brusc, că nu am smoking! Am chemat room-service-ul prin telefon, spunându-le ce vreau. Ei au trimis camerista. O mai văzusem până atunci, dar nu o remarcasem. Era localnică, evident. Pielea de un brun închis, păr negru ca smoala, creţ, dar creţul acela amplu, cu bucle mari. Trăsături latine, cu buze mari, ochi migdalaţi, sprâncene puternic desenate, faţa uşor alungită. Uniforma cameristelor cred că fusese comandată de la furnizorii sex-shop-urilor. Pantofi negri cu toc destul de înalt, ciorapi negri, fini, şorţuleţ negru cu un adaos alb de dantelă, cămaşă strâmtă cu mâneci scurte, neagră, guler alb, de dantelă, deschisă la gât cât să se vadă dantela albă a sutienului, manşete albe pe mînile goale, cordeluţă albă.
I-am spus păsul meu, mi-a explicat că la ei în ţară orice este posibil contra cost, a insistat pe acest aspect, mi-a spus cât costă închirierea unui smoking – cam scump, dar asta era, nu aveam ce face! – şi am rugat-o să îmi aducă unul. Mi-a confirmat că mi-l aduce imediat şi m-a întrebat ce măsură port. Habar nu aveam! A spus să aştept un pic, a ieşit aplecându-se să ia de pe jos un prosop, prilej cu care am remarcat că ciorapii erau prinşi cu nişte portjartiere, da, aşi ghicit, albe!
S-a întors imediat, cu un centrimentru de croitorie în mână. M-a rugat în engleza ei stricată să mă ridic şi a început sî îmi ia măsurile. Întâi la umeri, apoi peste piept. M-a rugat să îmi deasfăc halatul gros, m-a cuprins cu centrimentrul peste piept, era cu mult mai mică decât mine, aşa că a fost nevoită să se ridice pe vârfuri. Mirosea frumos şi în oglinda de pe peretele din spatele ei vedeam cum fusta extrem de scurtă lăsa să se vadă o mare parte din portjartiere şi din minusculii bikini, albi şi ei! Deja simţeam că sunt gata din nou de activitate, mai ales când s-a aplecat să îmi măsoare circumferinţa coapselor. Pe sub halat eram complet gol. M-a atins, din greşeală, de câteva ori pe acolo pe unde îi place fiecăruia şi instinctele mele au luat-o razna. Aşa, aplecată în genunchi, s-a oprit şi s-a uitat spre mine întrebător. Am aprobat, mai ales că halatul deja căzuse de pe mine şi eram cât se poate de gol şi excitat.
După ce a terminat de “luat măsurile”, am plătit serviciul prestat, a ieşit şi în zece minute era înapoi, cu smokingul ireproşabil călcat şi pregătit. A rămas să mă ajute să mă îmbrac, poate mai spera la vreun câştig, dar eu eram deja în întârziere. Cu toată măiestria ei, durase ca mult “luatul măsurilor”, mai ales că fusesem proaspăt “executat” şi de micuţa ducesă.
Care avea să îmi rezerve supriza serii. Pe când am ajuns, am găsit-o la braţul unui tip, mai în vârstă decât mine, cu mult, cu părul aproape alb. M-am dus glonţ spre ea şi mi-a explicat, cu zâmbetul pe buze,că a aşteptat sfertul academic, nu am apărut, doar nu era să se plictisească în seara aceea!
Deci, partidă pierdută! Îmi părea rău, pentru că era foarte frumoasă şi, mai ales, copilăroasă, în public, expertă şi aproape vulgară în pat! M-am împăcat cu ideea, doar nu era să fac scandal într-un astfel de resort pentru oameni singuri, unde fiecare avea voie să fie cu cine doreşte! M-am întreţinut în acea seară cu mai multe doamne, cam de pe toate continentele, dar nu aveam chef de încă o aventură în acea noapte. Mai bine mă întorceam în cameră să văd dacă mai este la lucru camerista. Chiar mă hotărâsem să fac acest lucru, să plec în bungalow-ul meu, când l-am văzut pe barmanul de la piscină că vine spre mine:
- Haideţi să vedeţi ceva ce nu vă va place! Sper într-un bacşiş gros pentru asta, mi-a tras el cu ochiul.
Am plecat cu el spre un bungalow de pe la marginea resort-ului. Prin geamul mare, de la terasă, am văzut-o pe Claudia, goală, întinsă în pat, legată de mâini de tăblia patului, cu un căluş în gură, zbătându-se din toate puterile. Cred că voia să ţipe şi nu putea. L-am văzut pe bătrânul libidinos – aşa arăta acum, doar în short, cu păr alb pe spate – cum iese din baie şi se apropie de Claudia cu un rânjet imens pe faţă şi cu ceva negru, cilindric, în mână. Nu am mai stat pe gânduri şi am tăbărât peste ei în cameră!
Citiţi şi episodul II din serialul “O singură dată!”

De la Stanciu din Tirol (10) Comentarii

Pe aceeaşi temă

10 Comments »

serialul ăsta e mai pornografic.
mă Luciane tu ai văzut niscaiva „comedii” cu oameni îmbrăcaţi în piele cu cătuşe, bici şi căluş? ))))
nu ai pus bine ultimul link
Nu stiu de ce dar am impresia ca vom intalni multe scene de sex in acest serial. E doar o presimtire, doar ca te rog daca am dreptate te rog nu exagera. Altfel, felicitari again!
nu vreau sa fiu rautacios, povestile astea sunt din ciclu’ ce visez noaptea si urmatoarea luna ma gandesc ce fain am trait?
e ok povestea cu smoking,sex si sampanie , are un iz de telenovela dar vedem ce se mai intampla , hai cu episodul urmator
scrii foarte mult nu crezi? se poate ca lumea sa se plictiseasca citind ditai articolul.
Superb si acesta la fel ca si celalalt. Tine’o tot asa, ca sunt ideeale.

@Adi: Un serial e un serial, daca esti interesat il citesti, daca nu, nu.
Suna bine…dar poate ca multitudinea detaliile sexuale schimba o lectura cu potential calitativ crescut in ceva banal, de citit in timp ce stai pe wc. In rest, succes in continuare la scris.
[...] Cafeneaua a devenit apoi proprietatea unui prieten bun, cu care fusesem inclusiv coleg de cămin în studenţie, la Cluj. Cafeneaua aceea era, de fapt, spiritul anilor 90 în micuţul oraş de provincie unde mă retrăsesem, după o aventură de aproape doi ani la Bucureşti. Cafeneaua era, pe lângă locul de întâlnire cu prietenii, soluţia la tot ceea ce nu îţi oferea societatea la vremea respectivă, poate, mai bine zis, soluţia oricăror lipsuri sau frustrări. Dacă nu o uşă, măcar câteva mese şi scaune ar fi trebuit să fie proprietatea mea, la câţi bani lăsam acolo. În fine, nu asta e important, ci modul în care se trăiau acele vremuri. Cafeneaua era soluţia de criză, orice fel de criză, în orice moment. Spre exemplu, dacă rămâneam fără ţigări şi nu aveam bani, fumam din cafenea, de unde puteam lua pe cont. Dacă rămâneam fără mâncare, aranjam cu barmanul, îmi dădea pe şest o sută de mii şi mă scria în caiet ca şi când aş fi consumat. Normal, periodic trebuia achitat contul, altfel era de rău. Bine, erau prietenii apropiaţi ai patronului, care aveau datorii istorice, dar ei erau un fel de legendă, un fel de “must be!” a locului. Pentru ei nu mai existau şanse de achitare a datoriei, nici măcar patronul nu mai spera. Dar spiritul lor boem, firea lor şi prezenţa lor făceau parte din pesiajul fix al cafenelei. Cafeneaua aceea mi-a marcat existenţa profund. Acolo mi-am cunoscut multe foste prietene, acolo am avut parte de polemici adevărate, cu argumente susţinute cu tărie ore în şir, acolo se făcea politică, fotbal, agricultură, economie, se înjura Guvernul, Iliescu, tot! Acolo am învăţat Pronosport, pariuri sportive, loto, scheme de loto. Am învăţat cruce, imperial, biliard, darts, ş.a.m.d. Pe vremea aceea beam doar vodcă. Cu suc de roşii, cu cola, cu apă minerală. Berea nu prea mergea, vinul din când în când, vodca, în schimb, mergea ca unsă până şi vara, cu gheaţă multă. După multă vodcă, venea şi un tupeu de zile mari! Aşa s-a întâmplat şi atunci. Eram la una dintre cele două mese scoase afară, pe trotuar, care purtau pompoasa titulatură de terasă. Îmi scrisesem materialul pentru cotidianul de sport, îl transmisesem prin mobilul meu cât o cărămidă dar atât de modern la acea vreme, savuram vodca – legală, deja era trecut de ora 12, deci mira se ridicase de mult! – şi apare ea! Era înaltă, subţire, cu părul semilung, negru ca abanosul, cu un top scurt, care mai mult dezgolea decât ascundea o pereche de sâni care aşteptau explorarea de către mâini cunoscătoare, cu o pereche de pantaloni trei sferturi, albi ca laptele, mulaţi şi izbitor de contrastanţi cu top-ul nergu şi pielea bronzată, cu o pereche de ochelari de soare care bănuiam, şi aveam să aflu în curând, ascundeau nişte ochi negri şi ei ca abanosul. Se ţinea de mână cu prietenul ei. Cu certitudine era elevă de liceu, probabil în anul terminal, prietenul ceva tot de aceeaşi vârstă. S-au aşezat la masa de lângă, unica liberă şi şi-au comandat! Gheaţa din vodca mea s-a topit instantaneu, imediat cum ea şi-a dat jos ochelarii. Am intrat în bar, aţă la barman: – Cine e tipa? – Aaa, e una dintre fiţoasele de a 12-a de la liceul ăla tare! Nici o şansă! Să vezi ce maşini o aşteaptă la şcoală! – Păi şi papagalul ăla care e cu ea! – Prietenul oficial, dar e un tăntălău! Îl face pe faţă! – Cum o cheamă? – Adina! – Mersi, mai adu-mi, te rog, o vodcă! Nu eram chiar atât de ţăran să îmi ţin telefonul pe masă! Deşi ştiam ce efect ar avea! Beam vodca şi mă gândeam cât de bine ar fi să mă sune cineva acum! Ce avantaj aş avea pentru ceea ce îmi pusesem în gând! Dar, cum la mine în oraş se vânduseră până atunci doar trei telefoane mobile, nu avea cine să mă sune, exceptându-i pe cei din redacţie. Chiar când mă gândeam să merg la toaletă, să îl sun pe un coelg şi să îi spun să-mi dea un telefon, a sunat mobilul. Erau cei din redacţie, supăraţi că le dădusem echipele în ordinea numerelor de pe tricou, nu după aranjamentul din teren. Ca de fiecare dată, când se auzea ţârâitul grosolan de greier al telefonului, toată lumea se uita fix la mine. Evident şi ea! Am scos telefonul din buzunar, am răspuns, i-am lămurit pe ăia ce şi cum, am închis, mi-am aprins o ţigara şi am sorbit tacticos din pahar! Pe sub gene m-am uitat la Adina. Era cu ochii pe mine! Bun, aşa! Am făcut pe indiferentul, am mai comandat o vodcă, am deschis un ziar şi am continuat să caut soluţii. Cum eram la a treia vodcă, am ales soluţia radicală: am pus paharul pe masă, mi-am ridicat privirea spre prietenul fetei şi i-am spus: – Te deranjează dacă vorbesc ceva cu prietena ta? Omul surprins total, a îngăimat ceva de genul că nu, că nu ştiu ce, oricum nu conta! Adina mă privea insistent! – Haide să facem câţiva paşi, te rog!, i-am spus. S-a ridicat fără să privească spre celălalt şi a venit spre mine. Eram deja în picioare şi ne-am îndepărtat până la o distanţă de unde eram sigur că el nu ne poate auzi. Citiţi şi episodul II din serialul “Doar atât?” [...]
un pic mai pornografic decat de obicei