Nu vreau să fiu Dumnezeu! – ultimul episod

Scris de VisUrat

Am întors brusc spatele locului unde fusese biserica! Eram în giulgiul alb, înfăşurat. Nu simţeam frigul de afară. Cum oare ajunsesem acolo, că eram la vreo 25 de km de hotel? Nu vedeam urmă de maşină. Cum mama dracului mă întorc! Spunând “dracu” m-a săgetat o întrebare. Dacă eu sunt Dumnezeu, cine dracu’ o fi Dracul? Temă de meditaţie pe viitor, acum era important să mă întorc. Cum am gândit acel lucru cum m-am trezi în camera de la hotel. Diana şi Cristina dormeau pe pat epuizate. Am ieşit afară din cameră, am coborât în bar! Acolo era Andrei. Destul de beat! Iată momentul, am zis. Îl pot ucide acum şi îmi demonstrez mie că totul a fost un vis! M-am aşezat în faţa lui:
- Măi nenorocitule, ştii că te pot omorî acum?
- Da, dar nu o vei face!
- De ce crezi asta?
- Mi-a spus Cristina, mi-a confirmat şi Diana!
- Ştii cine sunt eu?
- Da, eşti Dumnezeu. Eşti Dumnezeul nostru! Vei fi bun cu noi, noi te vom iubi, tu ne vei proteja!
- Băi, dar vrobeşti ca din cărţi. Cristina ţi-a spus toate astea?
- Da! Ştiu că trebuie să te iubesc!
- Te cred, doar nu poţi fi tâmpi să mă urăşti când te las cu două femei! Trai pe vătrai!
- Deci pleci?
În vocea lui se citea bucurie. Devenea foarte clar că, probabil, toţi aşteptau să plec. Poate era nevoia firească de intrare în normalitate, atâat câta putea fi. Am realizat atunci că nu îl voi omorî pe Andrei. M-am întors în cameră. Pe culoar, trecând pe lângă odaia lui Roger Paul, l-am auzit plângând. Am trezit-o uşor pe Diana şi am trimis-o la el. Cristina încă dormea. Era atât de apetisantă, aşa pe jumătate goală, cu sânii săltându-i la fiecare răsuflare. Am săruat-o pe buze uşor. S-a trezit! M-a privit chiar cu admiraţie, adoraţie.
- Gata, ai fost iniţiat! Mi-am dus menirea la capăt! Ai aflat cine sunt, aşa e?
- Da, am aflat. Aş fi preferat să îmi spui tu, dar ştiu, astea au fost regulile.
- Stabilite tot de tine! De ce? De ce nu puteai hotărî, atunci demult, la început, că vei rămâne printre noi. La ce ai nevoie de Templul din munţi? Nu era mai bine aici, tu Dumnezeul nostru, printre noi? Ai fi fost mai mult decât un rege, decât un împărat!
- Mă voi duce acolo, în munte, la Templu pentru că de acolo doar pot comunica cu divinitatea!
- Păi, divinitatea eşti tu!
- Haide să spunem că divinitatea este un cuvânt generic! De acolo, din Templu voi putea controla forţa primordială care dă viaţă la tot!
- De ce ai făcut asta? Care a fost greşeala umanităţii de ai distrus-o!
- Nu e vorba de distrugere. Este vorba de corectarea unei evoluţii. Lumea o luase pe căi greşite. Doar corectez ceva!
- Cu preţul a milioane de suflete, de vieţi netrăite, de copii nenăscuţi sau proaspăt născuţi! Eşti crud, Dumnezeule!
- Ai citit Biblia? Şi acolo se vede că sunt crud! Nu e prima oară când îmi distrug poporul!
- Cât vei continua?
- Până nu voi mai face greşeli!
- Deci recunoşti că greşeala a fost a ta!
- Oarecum. Eu nu aveam nevoie de adorarea mea, doream doar să coordonez evoluţia spre ciclul final! Dar, omenirea a luat-o pe căi greşite. Greşeala fundamenatală a făcut-o biserica, încă de la începuturile ei. În numele meu a înrobit, a ucis, a devastat, a jefuit, a siluit! Totul în numele meu! S-a scindat, în multe, mult prea multe credinţe. Mă vezi, sunt singur. Atunci, de ce atât de multe credinţe, secte, biserici? Am cerut au să credeţi în mine prin interpuşi? Nu, niciodată!
- Cam mult timp a durat până să te prinzi! Câteva milenii bune!
- Am încercat să ajustez din mers, dar nu s-a putut!
- Şi lucrul acesta se repetă ciclic?
- Da, până la final!
- Care va fi când?
- Când toţi vor găsi Lumina! Aici nu mai e vorba de filozofie, e vorba de lumina pură, când vor fi gata să facă pasul spre divinitate!
- Adică vom fi toţi, cândva, Dumnezei? Toţi muritorii, pământenii?
- Vom fi toţi Dumnezeu! Vom fi un Dumnezeu colectiv, fiecare va fi şi preot şi credincios, fiecare va găsi Lumina şi se va umple de ea! E greu să înţelegi, dar vei fi iniţiată şi în asta! De către mine! În fond, tu eşti cea care mi-a dat mie iniţierea, tu vei fi preoteasa mea şi peste ani de zile vei veni în Templu! Atunci vei vedea Lumina şi te vei umple de ea! Atunci vom fi doi doar unul. Apoi va veni rândul altora, pe rând, până în ziua când toţi vor fi pregătiţi să cunoască şi să primească Lumina! Atunci va fi începutul Eternităţii şi sfârşitul veacurilor!
Eram încă îmbrăcat cu giulgiul acela pe mine. Cred că făceam impresie bună astfel îmbrăcat şi vorbind aşa. Nici nu observasem că se adunase toată suflarea casei acolo în cameră! I-am privit pe rând, în ochi. Apoi i-am sărutat pe fiecare pe obraji.
- Eu voi pleca acum…

Eram în munţi. Era o zăpadă incredibil de albă! Nu ştiam exact încotro să o apuc. Dintr-o dată am simţit că plutesc deasupra munţilor. Vedeam cetăţile strămoşilor plângându-şi ruinele în iarnă…Erau aşezate pe versanţii crestaţi de o vale acum îngheţată. Parcă erau străjerii unui drum ipotetic spre vârful enigmatic care parcă trona deasupra imensităţii albe. Am ştiut că acolo trebuie să fie Templul!
Stăteam exact în vârful muntelui, pe pisc. Pe măsură ce privirea mea o atingea, zăpada se topea, lăsând negrul pămânului să spurce puritatea albului absolut! Valuri, valuri, pământul de pe pisc a început să curgă spre poale. Templul s-a ridicat, parcă din pământ! Avea o formă perfect paralelipipedică şi era impresionant prin măreţia sa. Uşile masive s-au deschis de la sine. Am păşit într-o sală imensă, străjuită de două coloane. Pardoseala era ca o tablă de şah, cu pătrate albe şi negre. Tavanul era o reprezentare nefiresc de reală a cerului de noapte înstelat.
Stăteam exact în mijlocul careului de şah. Pătratul pe care eram a început să coboare, cu mine cu tot. Acum mă aflam în încăperea de sub sală. Într-un colţ ardea un foc într-o cupă imensă! În colţul opus se afla un cub mare de piatră neagră. M-am îndreptat spre el. Când l-am atins am realizat că acolo era Lumina! El nu şi-a schimbat culoarea nici o clipă, dar imediat cum am pus mâna pe el am fost îmbrăcat în Lumină!
Am păşit spre singurul colţ care mai adăpostea un obiect. Era ceva ciudat, ca o oglindă mată, cu ramă din metal galben, probabil aur. Nu reflecta decât imaginea mea, dacă o îndreptam în alte părţi rămânea opacă. M-am privit cât am putut de adânc în ochi! Am căzut în genunchi, lacrimile îmi curgeau, mi-era dor de Diana, de Cristina, de Roger Paul, chiar şi de nenorocitul de Andrei! Eram atât de singur acolo!
- Nu vreau să fiu Dumnezeu!, am strigat din răsputeri! De ceeeeeeee eu?
- Nu aici vei găsi răspunsul! Asta e întrebarea finală la care trebuie să găseşti răspunsul! Şi îl vei afla doar în cel mai Tainic loc al omenirii, acolo unde există toate secretele tale!
Ştiam, acum unde se află acest loc. Vatican!

Am intrat pe porţile imense ale catedralei Sfântul Petru! Imensitatea şi măreţia bisericii te lăsau cu răsuflarea tăiată. Eram mândru şi scârbit ştiindu-mă cel căruia îi era închinată acea operă de artă! Am trecut prin coridoarele lungi până la Capela Sixtină, am coborât în curte, am intrat în Bibliotecă, am coborât toate scările spre arhivă, am intrat, am coborât din nou. Mirosul de mucegai, de stătut mă deranja teribil. Citisem de oameni morţi din cauza unor bacterii care se dezvoltă în arhive! Dar, ucisesem bacteriile, aşa că nu aveam de ce să mă tem! De fap, eram Dumnezeu, de ce să mă tem! Mă obseda întrebarea de ce tocmai eu?

Căutam ceva, nu ştiam ce. Lacătele, sistemele sofisticate ale seifurilor, nimic nu îmi stătea în cale. Cred că eram la sute de metri sub pământ. Călcând pe o dală de piatră, o uşă s-a deschis în stânga mea! Am luat-o pe culoarul micuţ, strâmt. Ştiam că sunt pe drumul cele bun. La căpătul coridorului era o uşă de lemn masiv. Erau câteva zeci de lacăte şi încuietori, care au zburat instantaneu. Încăperea în care am păşit nu era foarte mare. Era luminată de o făclie precum cea din Templu! Lângă făclie era o oglindă identică cu cea din templu. M-am privit, oglinda s-a luminat şi a începu să îmi ardă mâinile. Am scăpa-o pe jos. A căzut pe o dală mică, s-a auzit un declic şi din podea s-a ridicat o casetă. Înăuntru era o carte. Tremuram, abia mai respiram. Pe coperţile făcute din aur nu scria nimic. Am deschis-o, am întors cu oarecare teamă pagina de gardă. Şi am citit prima pagină, într-o limbă absolut ciudată, pe care o ştiam însă perfect! După primele rânduri am scăpat carea din mână. Am începu să plâng! Nu exista cale de înorcere, acum ştiam că sunt un Dumnezeu sclav mie însumi! Iată cum începea cartea:

“Durerea de măsele m-a apucat de cu bună dimineaţă. Îmi venea să dau cu capul de pereţi, să muşc bara din spatele blocului, pe lângă care treceam de câte ori mergeam la şcoală şi pe care azi dimineaţă un bătrân vecin îşi bătea covorul vechi. Nu-mi puteam imagina de unde vine durerea. Mai precis nu ştiam dacă mă prinsese curentul ieri pentru că am condus maşina cu toate geamurile deschise sau pentru că, de câte ori nu mă durea vreo măsea, uitam că există pe lume dentişti? Cert este că se prefigura o zi la fel de cumplită precum vremea câinoasă de afară, atât de nepotrivită pentru luna mai.
La facultate urma să am trei seminarii, dealtfel ultimele dinaintea sesiunii de final de an. După aceea urma chinul, mai mare decât durerea mea de măsea, în iunie, când trebuia să intru în focul licenţei.

Un singur lucru bun ştiam că se va întâmpla cu siguranţă. La şcoală urma să o văd din nou pe Diana…”

Scris de Lucian Stanciu

Uncategorized (45) Comentarii

Pe aceeaşi temă

45 Comments »

Lucrarile participante la concurs le gasiti aici
http://lucianstanciu.ro/concurs-nu-vreau-sa-fiu-dumnezeu/
la cometarii.
Ultima lucrare acceptata este a lui N/A, link la ora 11,46 am.
Slabut finalul in comparatie cu restul povestirii.
Oricum, nota 9.50 pentru intreaga povestire (10 e nota profesorului).
Ai uitat sa spui “The End”
sfarsitul? asta e sfarsitul?
cam trist ……
am senzatia ca timpul a stat in loc in acest ultim episod, dupa surprizele episoadelor trecute, totul s-a oprit ……
Dzeu nu vrea sa fie Dzeu ….. cred si eu …….
după părerea mea finalul a buşit toată povestea , probabil pentru că m-am aşteptat la altceva dar noah … e povestea ta deci implicit e şi finalul tău…felicitări
ziua cartitei
De studiat motivele psihologice din spatele paradoxului Dumnezeului care devine Dumnezeu.
As vrea sa zic ca se putea mai bine . . .
Da’ nu e asa . . . e sfarsitul perfect . . . nu am inteles totusi d c trebuia atata plimbare pentru a afla raspunsul . . . probabil cand o sa cites tot cap coada o sa imi dau seama . . .
Asteptam cartea
Tare finalul A ajuns în final să îşi citească propriul roman. Cartea este de fapt blogul lui VisUrât ! Iar el, Lucian este Dumnezeu, autor dar şi unul dintre noi, cititorii. Super fain ! Nu ? Mă rog, e doar o variantă hai Lucian, aşteptăm următorul roman !!
Felicitari! A fost perfect! Bravo Brava Bravo!!!!!!!
Pfiu s-a terminat in sfarsit. Era ca la Tanar si nelinistit.
eu tot mă aşteptam să se trezească din somn sau din comă… cam slăbuţ finalul, aşteptam altceva.
oricum frumoasă povestire!
eu, unul, astept ecranizarea. pentru personajul diana as alege-o pe Angelina Jolie si pentru Cristina pe Monica Belluci. orice, dar sa nu fie Tom Cruise personajul principal. aaa, si nici Bruce Willis
de ce vatican? de ce nu templul lui solomon refacut? de ce nu marea moarta, o alta pestera cu scroluri? de ce nu o biserica abisiniana?
btw, cum ramane cu civilizatiile precolumbiene? zeii lor cui i-ai lasat?

felicitari, frumos serial, muncit si incheiat exact cum trebuie.
nota 10!
Felicitari!

Succes la urmatorul!
Concluzii de final:
1. una peste alta, un SF mediocru, totusi pentru o prima incercare e ceva…ar trebui mult mai mult insistat pe trairile personajului principal, pe monologurile interioare
2. nu as cumpara cartea: mai ai foarte mult pana la nivelul SF-ului adevarat (dune, foundation).
@vlad – omu nici nu a avut pretentie de asociere cu asemenea lucrari, dar per total povestea a fost faina. finalul din pacate, din cauza unor evenimente ce poate l`au scos din “mana” a fost sub asteptarea unora, dar nu e de acuzat.
mie tot serialul mi s-a parut de cacat. iar episodul asta a fost la vrajeala. mai bine il lasati pe visurat sa conceapa el un serial din ala ca lumea. poate faci ceva cu cafteala, cu jmekeri…
@greed: HA! 10 poate lua oricine nu numa’ profu’. Deci din aprtea mea e 10
ma asteptam la asa ceva … de aia , de pe la episodul 10 nici n-am mai citit.
da’ vorba cuiva de mai sus, pentru o prima incercare e indeajuns.
Hai fratilor, ca nu a zis nimeni ca e SF ca e nesefe … Pur si simplu e o poveste care are cea mai importanta calitate, si anume aceea de a te capta pana la final. Iar finalul e intrigant si enigmatic … Na, acuma fiecare ne asteptam la cate ceva. Bai sedativ, hai ma tati las-o mai usor ca ne-om lua la bataie p-aicea ) Na, acuma fiecare cu gustul lui. Oare pe cand un nou serial …
e atat de greu sa spui doar “mi-a placut”?de ce trebuie sa criticati si sa analizati voi tot?sunteti mai buni?pentru ca daca o faceti inseamna ca n’ati inteles nimic.nu totul se rezuma la cuvinte si nu totul consta in doar ce e la suprafata.tineti-va superficialitatea ptr voi pls si nu-i taiati avantul
Slabutz finalul…La inceputul serialului ai luat avant, chiar era captivant. Dar pe masura ce se derulau episoadele s-a cam pierdut din substanta, culminand cu acest ultim episod. Parerea mea e ca daca vrei sa scoti o carte, mai ai de muncit.
Intr-adevar… dupa atata amanare si suspans , cam slabut finalul (ce-i drept, pare unul deschis). Per total, 8. Felicitari!
as cumpara cartea..i-as da-o lu’ maica-mea s-o citeasca….si as recomanda-o prietenilor. are un final deschis, trist, dar asta nu inseamna ca lucrurile nu vor putea sa ajunga perfecte…eu inca astept acea zi a iluminarii…voi ce faceti ?
Si cand te gandesti ca aia care se cred Napoleon sunt considerati nebuni…
pana la urma..de ce a fost el ales?:))
nu stiu de ce, dar am impresia ca inca nu s-a terminat !! adica io astept in continuare sa postezi urmatorul episod… continuarea… nu stiu !! oricum, personal, mi-a placut ( TOT )! bravo !!

by the way, ce se mai aude de carte ?
vi se pare slabu episodul pentru ca nu are scene erotice.Oricum se termina cam in coada de peste:(
Ce pot sa spun.. foarte interesant dar… ultimul episod a fost cam

Oricum felicitari pentru intregul serial
mi-a placut serialul desi finalul e cam enigmatic , din punctul meui de vedere lasa loc pentru o continuare .. chiar mi-ar place o continuare
felicitari pt intreg romanul..dar finalu se putea ceva mai bine..oricum nu te putem judeca noi..ceva ai reusit sigur..sa ne tii cu sufletul la gura o perioada destul de mare:D
Pentru toti retarzi care se dau in barci ca serialul e de “kkt”…FRATILOR!!!! concepeti VOI cu bibilica voastra un roman SF credibil si apoi punetiva in aplicare criticul de arta din voi. Dar pana atunci taceti dracului din gura cu sfaturile voastre pretioase pentru ca VOI sunteti cei care strica serialul. NU TIA PLACUT, atunci taci dracului din gura, opreste internetul, pune un pornake si RELAXEAZATE!!!
Toti cei carora le-am dat sa citeasca serialul au fost impresionati si captivati. Ma rog, unii cica e prea mult sex, dar nu inteleg de ce va sperie sexul pe unii, mai ales ca aici portiile sunt exact cat trebuie … Si corect a spus Edy, incercati sa scrieti macar un episod si veti vedea ca e foarte greu sa scrii ceva cat de cat literar, nu mai vorbim sa aiba stil si sa fie si captivant. Iar aici le-am gasit pe toate. Yo am muncit vreo 3 zile la episodu final si na … a iesit ce-a iesit ) …
Luciane, ai citit Dark Tower a lui Stephen King recent?
Sincer, Stephen King nu este unul dintre autorii mei preferaţii. Am citit doar Carrie.
Mie mi-a plăcut. Felicitări Lucian! Baftă şi vânzări căcălău îţi doresc
Te-am intrebat pentru ca finalul este foarte similar. Ma rog, nu a inventat King romanul cu coada in gura, dar m-a frapat pe moment asemanarea.

Am inteles ca o sa publici nuvela asta si pe hartie. Sfatul meu e ca inainte sa o dai la tipar sa iti gasesti un editor competent, povestea mai scartaie putin pe ici pe colo (stilistic vorbind) si ar fi pacat sa o lasi asa.

Succes!
felicitari Lucian pentru serial!!! si abia astept cartea.
numai bine!
Recunosc cum ca finalul m-a intristat. Poate suna ciudat, dar nici eu nu mi-as dori sa fiu Dumnezeu.

Felicitari pentru idee si realizare. Continua, te asteptam si cu alte creatii
frate toata lumea critica!!voi sunteti in stare sa scrieti asa ceva ma???o poveste kre sa nu ma lase sa ma ridic toata ziua d la calculator???va spun yo k marea majoritatea nu sunteti!!!
BRAVO LUCIAN !!!! o poveste de exceptie kre sincer am citit-o abia acum deci ma bucur k am stat pana ai terminat toate episoadele!!superba si captivanta in acelasi timp chiar nu m-am ridicat d la pc de la ora 13 pana la ora 22 !!!si ink ceva pt alti inculti!! scenele de sex au fost descrise cu mult bun gust si nu a avut nici o tenta pornografica ca in multe alte carti
FELICITATI LUCIAN mai astept povestiri bafta la inspiratie
am stat toata noaptea sa citesc si sincer nu regret. mi-a placut, e antrenanta povestea si nu te lasa sa renunti, chiar daca amortesti in fata calculatorului. sincer nu inteleg parerile de critici literari ale unora care refuza sa inteleaga ca tocmai asta e literatura, fictiunea -o evadare dintr-o lume imbacsita si plina de reguli. daca cineva vrea sa scrie ca a coborat jos sau a urcat sus e perfect k pt k e fictiune. iar stilistica nici cei care au inventat-o nu au inteles-o prea bine ….
pacat … am citit episoadele astea foarte interesat … ai scris superb … dar din pacate finalul nu`mi imaginez cum ar fi putut sa fie mai prost … ultimele doua episoade si epilogul sunt execrabile, n`au nicio treaba cu nimic, nicio logica. nu`mi vine sa cred ca au fost scrise de acceasi persoana. … si nu te complace in ideea ca lumea nu`ti intelege geniul

cred ca stii … calitatea unui scriitor se vede din finaluri … la astea ai nota 1 dar in rest ai fost exceptional asa ca ai de unde. sper sa mai scrii, per total FELICITARI !
kytty ala e mortal ) 9 ore ti`a luat sa citesti astea? tu vezi cum te exprimi? )
deci dupa 3 ore de munca pierdute trebuie sa recunosc ca a meritat … si daca mie unul mi-a placut este un lucur mare .. desi sunt un mic nimeni .. trebuie sa precizez ca am citit mult la viata mea (km de romane nu click sau can can) .. si am ochi critic … 10 + …

@sebi .. bravo …