Copil fiind… (IX)

Cutreieram si paduri, ma urcam in copaci, jucam ascunsa, ma juleam sau imi spargeam capul, da` si cate am patit pe la sanius…

V`am povestit in ultimul episod despre cateva aventuri care implicau zapada. In acest episod voi continua aventurile specifice iernii pentru ca suntem la jumatatea lunii Decembrie si afara e uscat ca`n palma. Nici un fulg, nici un derdelus, saniile ruginesc in boxe sau pe balcoane iar patinele deja au fost uitate intr`un capat de dulap, in spatele unor bocanci sau pantofi care n`au mai fost folositi de ani buni. Nu aveam de gand sa scriu azi inca un episod dar insomnia si plictiseala m`au invins. Asa ca am deschis o sticla de bere, am desigilat al doilea pachet de tigari si am pus mana pe tastatura. Sa vedem ce iese…

Tin minte ca, in iernile din copilarie, sania si patinele erau unitatile de masura ale jmecheriei. Care avea sania mai mare sau mai desteapta avea parte de tot respectul celorlalti. In principiu eu eram la concurenta cu unul de la un bloc vecin pentru ca ambii aveam cele mai tari sanii. Nu le aveam pentru ca banii ne ajutau sa le cumparam, ci pentru ca parintii nostri aveau niste slujbe care permiteau achizitia de sanii “custom made”. In cartier erau cativa tipi care faceau si vindeau sanii, dar preturile erau destul de piperate daca vroiai ceva special. Din fericire pentru mine, taica`miu era un pic de sef p`acolo pe unde lucra el si ma rezolva repede cu sania pe care o vroiam. Doar ii explicam ce anume sa aiba si, dupa doua-trei zile, aveam bolidul la usa.
Tin minte ca am avut cel putin 20-25 de sanii pana in `89 cand m`am mutat din Metalurgie. Nici una nu fusese la fel. Ba era mai lunga, ba era mai lata, ba era doar de o persoana, ba era foarte usoara pentru viteza sau grea pentru trenulet… Imi aducea taica`miu ce sanie doream.

Din nefericire si tasu` lu` tipu` de la blocul vecin ii aducea tasu` ce sanie vroia, si asta nu era acceptabil. Daca`mi faceam sania albastra, el venea a doua zi cu una rosie. Daca era lunga, el venea cu una si mai lunga. Doar doua sanii am reusit sa am unice, necopiate de tasu` vecinului, pentru ca ala n`avea tabla la serviciu, doar tevi.
Prima dintre ele era foarte usoara, special facuta pentru viteza, avea frane la mana si, sudate de tevile care alunecau, niste bucati de tabla asemanatoare cu schiurile. Era o nebunie. Nimeni nu mai vroia sa concureze cu mine, dar stateam in capatul derdelusului si ungeam tacticos sinele cu parafina, sa se duca mai repede decat vantul… Si ungeam pana auzeam:
“Bai Sebi, nu`mi dai si mie sania o tura?”.
Din nefericire nu eram chiar cel mai darnic din cartier… Trebuia sa indeplinesti anumite conditii sa te poti trage cu sania mea, nu avea tot poporul acest privilegiu. Nu trebuia sa fii mai gras decat mine pentru ca`i posibil sa o strici fiind foarte usoara, nu trebuia sa fii prea slab pentru ca riscai sa n`o poti opri si te infigeai in tevile de apa calda si iar imi faceai sania praf (ca`ti spargeai tu capul chiar nu ma interesa), plus ca trebuia sa`mi dai ceva cu care sa`mi ocup timpul cat te tragi tu…

In principiu cam asta a fost pana la urma scopul saniilor. Si eu si vecinul le inchiriam si ne uitam, ca de tras nu prea mai aveam cand. Bomboane, bile chinezesti de sticla, si alte rahaturi erau folosite drept moneda de schimb. Avantajul era ca eu aveam mai multi clienti dat fiind faptul ca aveam sania mai misto asa ca, satul de pierdut bomboane, masinute si bile, vecinul se hotaraste sa actioneze. Intr`o zi vine la mine si`mi zice:
“Da` bai sa vad si eu cat de repede merge sania ta! Iti dau o punga de bomboane Cip pentru cinci ture…”
I`am dat sania, am luat bomboanele si l`am lasat sa vada superioritatea saniei mele.
S`a tras ala cat s`a tras, dupa care vine si`mi spune:
“Merge ca naiba, a mea e mai rapida!”
Sa iau foc acolo. Cum naiba sa fie a lui mai rapida? A mea era cu talpici, era unsa cu parafina, nici jumate nu avea greutatea decat a lui…

“Hai sa vedem, daca nu crezi…”, ma provoaca pustanul la intrecere.
Normal ca m`am bagat imediat, fiind sigur ca`l las in urma de nu se vede. Am aruncat in gura si restul de bomboane Cip care mai ramasesera in punga si am urcat pe sanie. Mi`am pus manusile, mi`am tras fesul mai pe ochi, am pus mainile pe frane si m`am pregatit de cursa.
“1, 2, 3… Si!”, striga arbitrul si`i dam drumul la vale.
In trei secunde eram deja cu mult in fata lui. Ridic franele sa iau viteza cat mai mare sa`l umilesc mai mult si cobor. Mergeam mai iute ca vantul… Ce vant, cred ca mergeam mai repede decat sunetul, ca nu mai auzeam nimic. Cred ca ma apropiam de viteza luminii, ca se cam intunecase afara… Oricum, coboram cu o viteza fenomenala. Deja era clar ca depasisem orice record de viteza la sol. Dar capatul derdelusului se apropia amenintator. Nici o grija, aveam frane (care erau de fapt doua bucati de metal – una pentru fiecare mana – cu maner, prinse de partea din fata a saniei, care se infigeau in zapada atunci cand le apasai) si opream in cativa zeci de centimetri.
“Hai sa`l umilesc si mai tare si sa opresc milimetri fata de tevile de apa…”, mi`a venit instant ideea.
N`a durat mult pana sa ajung la tevi (mergeam cu viteza luminii, normal) si apas bazat pe frane. Si raman cu ele in mana.
N`am avut timp sa realizez ce s`a intamplat pentru ca sania s`a izbit (cu mine pe ea, normal) de tevile de apa calda. Sania s`a facut bucati iar eu am zburat peste tevi direct in strada.

Inca nu`mi dadusem jos pansamentul de la cap (pus cu ocazia sariturii in stalp din episodul precedent) si deja aveam nevoie de altul. M`am julit, mi`am spart capul in alta parte, mi`am scrantit un picior, m`am lovit destul de tare la o mana si am mai stricat si sania… Urlam ca din gura de sarpe, dar nu pentru ca eram plin de sange si abia mergeam, ci pentru ca am facut bunatate de sanie praf. Cadrul era indoit, scandurile erau rupte, o tragedie ce mai… Si totul pentru ca nesimtitul imi desurubase franele dupa ce i`am dat sania sa se traga cu ea….
Si, pentru ca ghinionul sa fie complet, mi`am mai luat si bataie de la ai mei. De la maica`mea ca mi`am spart (iar) capul si de la taica`miu pentru ca am stricat sania.

Ca o paranteza, n`am inteles niciodata de ce luam bataie (si cred ca nu`s singurul) atunci cand ma loveam. Veneam acasa plin de sange, julit, rupt in doua, cu hainele rupte si cu capul spart sau picioarele sucite, si tot eu luam bataie.
“Alta data sa fii mai atent!”, auzeam dupa ce`mi luam palmele de rigoare.
Pai treaba`i asta?
N`am fost niciodata atent, deci n`au schimbat cu nimic capacitatea mea de atentie. Am avut norocul ca, inafara de julituri, luxatii si capu` spart n`am patit nimic mai grav. N`am avut nici un os rupt niciodata (cu toate ca am fost p`aproape) pentru ca ori am eu oasele foarte tari, ori am avut noroc cu carul, ori am fost atat de prost incat cadeam ca un betivan si nu incordam nici un muschi…
Dar tot nu cred ca asta justifica faptul ca luam bataie cand veneam lovit acasa. Ce`i drept, in momentul in care`mi luam palmele imi trecea durerea. De fapt nu`mi trecea, da` se muta de la mana/cap/picioare la cur. Si nu la figurat ci la propriu.

Inainte sa trec la partea cu razbunarea saniei, vreau sa va mai povestesc ceva ca altfel uit…
Am spus mai sus ca am fost o data p`aproape sa`mi rup un os. Ei bine, acel os face parte din degetul mare de la piciorul drept si era sa mi`l rupa o copila de 5 ani…
Ce`i drept nu eram cu mult mai mare decat ea, eu avand vreo 7 ani.
Intr`o zi de vara, p`afara fiind, descoper o moneda de 25 de bani cazuta sub grilajul de sters pantofii din fata blocului. Tinand cont ca aveai ce face cu 25 de bani atunci (nu ca acum ca`i arunci de buna voie) am chemat o vecina de 5 ani sa m`ajute sa iau moneda. Am ridicat amandoi cu greu grilajul si am lasat`o pe ea sa`l tina cat recuperez moneda. Am scos moneda, am sters`o de pantaloni si m`am uitat la ea bucuros.
“Ce fac cu asta?”, ma intreaba fetita.
“Da`i drumul, ca am terminat”, ii raspund uitandu`ma la moneda fara sa`mi dau seama ca`s cu piciorul fix pe marginea gaurii unde intra grilajul. Copila s`a conformat si a dat drumul la grilaj.

Nu cred ca va puteti inchipui cat am putut urla… Am ajuns in casa ajutat de un vecin, atat de ranit eram. Dupa palmele binecunoscute s`a trecut la examinarea ranii. Aveam degetul cat un cartof, numai ca nu era maro ci vanat. Am urlat cateva ore bune (ca p`atunci nu era Ibuprofen, Nurofen, Saridon sau alte minuni.. Algocalmin si Aspirina era tot ce trebuia sa te scape de dureri). Pe la 10 seara m`a dus taica`miu la spital sa`mi faca o radiografie pentru ca eram convins ca`i rupt. N`a fost rupt, plus ca mi`a trecut instant cand mi`a zis aia ca mi`l taie (ea a zis la misto, da` eu am luat`o in serios). Dupa cateva zile mi`a picat unghia si cu asta s`a terminat toata aventura…

Sa revenim la iarna si zapada.
Muream de ciuda ca mi`a stricat ala sania, plus ca alt moment mai prost nu si`a putut alege decat cand intrase taica`miu in concediu si trebuia sa astept vreo doua saptamani pentru o sanie noua. De batut nu`l puteam bate, ca era mai mare decat mine, asa ca trebuia sa gasesc o alta metoda prin care sa`i arat ca nu am uitat ca mi`a stricat sania. De capul spart, julituri si luxatii uitasem deja, plus ca alea erau la ordinea zilei asa ca nu prea mai contau. Era nasol totusi cu doua pansamente in acelasi timp la cap pentru ca, dupa ce puneam peste ele fesul, aratam ca Axinte…
L`am prins la cotitura abia dupa vreo doua zile, si atunci l`am rezolvat cum trebuie.
Daduse un pic caldura si se topise ceva zapada dar a revenit frigul si a inghetat. Astfel, in parcul din spatele blocului, se facuse un patinoar natural de toata frumusetea. Drept urmare s`a renuntat la sanii si s`a trecut la patine.

Cei peste 30 de ani mai tin minte patinele de pe vremea impuscatului. Rar gaseai patine cu tot cu gheata, asa ca majoritatea aveau patine cu gheare care se prindeau cu suruburi de bocanci. Iti faceau bocancii varza dupa cateva folosiri, plus ca riscai sa`ti rupi picioarele daca nu`ti asigurai gleznele cu carpe.
Intr`o dimineata am iesit la geam si, tinand cont ca parcul era exact sub geamul meu, l`am vazut patinand acolo. Atunci mi`a venit ideea.
Am luat patinele mele si le`am scos suruburile care le prindeau de bocanci. Am luat o pila si le`am pilit cat sa stea doar un pic infiletate. Apoi m`am imbracat, am luat patinele si am iesit afara. M`am dus in parc cu patinele in mana si m`am bagat printre cei d`acolo. Am asteptat sa oboseasca tipul si sa vina pe margine.
Dupa vreo jumatate de ora a trecut tipul pe margine, a scos cheia din buzunar si si`a scos patinele. Le`a pus alaturi si a inceput sa discute cu restul.

O diversiune rapida (ceva impinsaturi si aruncat cu bulgari) a facilitat inlocuirea patinelor cu cele manarite de mine. Apoi, tacticos, mi`am pus in picioare patinele lui si am inceput sa ma trag pe gheata.
“Jucam un fotbal pe gheata”, intreaba unu` la un moment dat.
Cum sa refuzi asa ceva?
Si`a luat ala patinele in picioare, le`a strans cu cheia si s`a bagat la fotbal pe gheata.
Nici o partida de fotbal pe gheata nu s`a terminat vreodata fara vreun cap spart sau vreo mana sau picior rupt. Niciodata in 10 ani cat am stat in Metalurgie.
Asa ca nici asta n`a fost mai speciala… Singura diferenta a fost ca, de obicei, se juca vreo 20 de minute pana la primul accident, nu doar 30 de secunde cum a fost in partida asta…
Pentru ca doar 30 de secunde a durat pana cand i`au zburat aluia patinele din picioare si si`a rupt mana si un picior.
Dar ce sa`i faci…

Cand strici sania unui copil nevinovat, te cam bate Dumnezeu…

Alte episoade, amintiri si seriale comice gasiti in sectiunea Seriale