Copil fiind… (VIII)

Cutreieram si paduri, ma urcam in copaci, jucam ascunsa, ma juleam sau imi spargeam capul, da` si cate am patit prin zapada…

Vazand vremea din ultimii ani am ajuns la concluzia ca ma aflu printre norocosii care au avut parte de ierni ca`n povesti. Am vazut zapada cate trei luni pe an, nu doar la televizor sau prin munti, am avut sanie, am mers la patinoar natural nu doar la tarcul de la strand pe care`l inghetau si`i ziceau patinoar… Ne bateam cu bulgari cat era ziua de lunga, faceam cazemate din zapada, ne imparteam in echipe si ne spargeam capatanile cu bolovani manjiti cu zapada in cazul in care pierdeam destule jocuri… Am prins zapada de peste un metru, am prins geruri de -25 de grade cand iti scartaia omatul sub ghete de parca era o usa din filmele de groaza si am prins vremurile cand trageai sania dupa tine vreo trei ore sa ajungi la derdelusul laudat…
Sa povestesc toate amintirile care implica zapada cred ca mi`ar lua o saptamana de scris in continuu, asa ca ma voi limita azi doar la 2-3. Restul le voi povesti in episoadele viitoare.

Iasi, 1986, cea mai frumoasa iarna din viata mea.
Locuiam inca in Metalurgie, pe Parcului Nr. 10. La nici cincizeci de metri de blocul meu era maidanul din spatele salii de sport de pe Splai Bahlui. Era un teren viran de vreo 40.000 de metri patrati (un patrat cu latura de 200m) intins ca`n palma. Era inconjurat de blocuri iar in spate avea dealul Tatarasului. Acolo nu batea aproape niciodata vantul. Zapada se aseza uniform, fara sa fie deranjata. Te trezeai dimineata si vedeai ca tot ce ai stricat tu cu gasca cu o zi inainte e frumos nivelat si te asteapta pentru inca o runda.
Intr`o vineri dimineata, dupa o noapte intreaga de nins cu fulgi cat pumnul, ne`am trezit inzapeziti. Avea zapada peste 70 de centimetri pe strada, iar pe maidan depasea lejer un metru si 20.
Tin minte ca ai mei erau disperati. Maica`mea trebuia sa ajunga la serviciu in vreo jumatate de ora, taica`miu la fel. Eu radiam de fericire. In toti cei opt ani de viata nu mai vazusem asa zapada si, daca stiam ca in urmatorii 22 nu voi mai vedea la fel, m`as fi bucurat si mai tare.

Norocul meu a fost ca, in acea zi, vazand cata zapada era afara, ai mei s`au decis sa`mi lase cheia si sa nu ma incuie in casa pana se intorc ei de la serviciu sa fie sigur ca nu fac vreo prostie cat sunt ei plecati.
“Nu vezi ce`i afara? Crezi ca pleaca dihania mai departe de maidan?”, i`a zis maica`mea lu` taica`miu.
A dat omu` din cap si mi`a lasat cheia, nu inainte de a`mi spune ca:
“Trebuie sa te imbraci bine! Ai trei pulovere aici, doua perechi de izmene, pantalonii de fas matlasati, geaca, zece perechi de sosete (sa vii in casa si sa le schimbi cand simti ca te`ai udat la picioare), fesul, sase perechi de manusi (pe care sa le schimbi ca pe sosete, cand se uda), fularul si bocancii. Sa nu ma intorc acasa si sa te gasesc ud, ca daca racesti te bat de te ia mama dracului!”
Cine sa`l auda? Eu eram in culmea fericirii. Puteam iesi din casa cand vroia muschiul meu. Ceea ce am si facut. Nu coborasera ai mei de zece minute ca eram deja imbracat si zburdam pe scari.

Era aproape 7 dimineata si eu eram afara, singur. Eram in culmea culmii fericirii. Aveam ocazia sa calc prin zapada, acolo pe unde n`a mai calcat nimeni. Eu faceam urmele. Eu eram primul care calca in acea zapada. Zece minute am stat doar sa`mi fac poteca prin fata blocului. Totul s`a sfarsit cand am vazut ce`i pe maidan. Sa mor acolo nu alta. Stratul de zapada ma depasea (tinand cont ca in clasa a VIII-a aveam 1.30m, va puteti inchipui cat aveam in clasa a II-a) in inaltime. Am trecut strada pe zapada batucita de masini si am ajuns langa maidan. Nu stiam ce sa fac primul lucru. Sa urlu de bucurie si sa ma arunc in mormanul de zapada neatins sau sa ma duc acasa si sa`mi caut o lopata si sa fiu primul care`si face tunel prin tonele de zapada care erau doar la dispozitia mea?
Decizii, decizii…
“Ma duc acasa si iau lopata. Sa fac eu primul tunel in zapada asta! Sa fie al meu!”, mi`am zis in timp ce ma intorceam spre bloc sa ma duc sa iau lopata.
“Dar daca pana ajung acasa se trezeste altu` si`l face? Daca vine altul si pune primul piciorul sau lopata in zapada asta neatinsa? Daca…?”, imi zic din nou in gand, in timp ce ma intorceam spre minunatia de zid de zapada.

“Nu! Nu pot lasa pe altul s`o atinga primul!”, imi spun, imi cobor fesul mai pe ochi sa nu`mi intre zapada si`mi iau avant sa sar in zapada.
Am alergat vreo 7-8 metri pe strada sa prind viteza si m`am aruncat cu bratele deschise in zapada neinceputa. Speram sa ma opresc dupa cativa metri, sa fac un tunel cu forma corpului meu, ca in desenele animate. Din nefericire doar forma corpului meu a iesit, dar nu dupa cativa metri ci dupa vreo douazeci de centimetri pentru ca m`am oprit fix in stalpul de iluminat public care era acoperit de zapada si pe care, din cauza fesului tras pe ochi, nu l`am vazut.
Asa ca mi`am spart si capul si nasul din cauza vitezei si a inertiei. Am cazut pe spate si nu realizam ce s`a intamplat. Din acea pozitie am vazut stalpul. Imi venea sa plang dar mi`a trecut repede.
Mi`a trecut pentru ca am vazut ca reusisem, oarecum, ce`mi pusesem in minte. In acel morman de zapada neatinsa era urma corpului meu. Prezenta urme de sange, ce`i drept, da` era urma corpului meu. Atunci m`a bufnit rasul. Radeam cu sange si cu lacrimi ce`i drept, dar lacrimile erau de bucurie, asta stiu sigur.

M`am ridicat din zapada si am vrut sa ma duc acasa sa ma spal si sa`mi iau lopata, sa fiu totusi primul care`si face tunel in zapada aia. N`am facut zece pasi ca m`am intalnit cu tanti Sofica (despre tanti Sofica si sotul ei voi povesti alta data mai pe larg, poate chiar intr`un serial separat). Femeia se indrepta catre serviciu si cand m`a vazut era sa pice jos.
“Cine te`a batut?”, m`a intrebat disperata.
Eu radeam si plangeam in continuare si ma uitam la urma pe care o lasasem in zapada.
“Ai lu` Budei? Ai lu` Bujor?”, s`apucase sarmana femeie sa insire numele familiilor de tigani din cartier care faceau legea folosind violenta.
Eu incercam sa`i arat unde`mi lasasem urma si sangele in zapada.
“Acolo te`au batut? Las` ca maine vine Costel din permisie, si`i ia la rand pe toti, mama lor de tigani nenorociti!”, spune cu naduf tanti Sofica si ma ia de mana. “Hai acasa sa te spal!”
Eu nimic. Incercam sa`i spun printre rasete si lacrimi ca n`am nevoie da` nu aveam cu cine. M`a dus la ea acasa, m`a spalat, m`a pansat si m`a lasat in grija lui nenea Vasile. Sa mor nu alta. Norocul meu a fost ca nenea Vasile era orb (si asta o voi povesti odata cu amintirile cu tanti Sofica) si m`a crezut ca vreau sa ma duc pana acasa sa`mi iau ceva, asa ca m`a scapat din casa.

Tinand cont ca stateam pe acelasi palier, am ajuns repede acasa. Mi`am luat alt rand de haine si de ghete (ca p`alea de le aveam le sechestrase nea` Vasile sa fie sigur ca nu fug iar afara), am luat lopata si hai afara.
Cand am ajuns jos sa mor cu lopata in mana. Maldarul ala de zapada neatinsa arata ca un musuroi de furnici. Era plin de galerii si de zeci de pustani cu lopeti in mana care`si faceau loc prin omatul proaspat.
Ciuda mai mare ca atunci nu cred ca am mai avut vreodata. Imi venea sa plang, imi venea sa`i bat pe toti ca au ajuns acolo si s`au apucat de sapat galerii in zapada inaintea mea. Acum ce naiba era sa fac? Nu mai puteai baga lopata nicaieri, ca era tunel langa tunel.
Dar, in toata debandada aia, am vazut ceva. Urma mea in zapada inca mai era. M`am asezat langa ea si am inceput sa o pazesc.
“Asta`i urma mea! Eu am facut`o dimineata cand nu se atinsese nimeni de zapada!”, spuneam tuturor si le demonstram celor neincrezatori ca incap perfect acolo. Nu au fost multi cei care nu ma credeau, tinand cont de faptul ca imprimeul din zapada prezenta urme de sange iar eu eram pansat la cap si aveam vata in nas ca mortu`. Toti m`au crezut si le`a fost ciuda ca n`au fost ei primii care sa strice zapada.

Inclusiv ai mei m`au crezut cand au venit de la serviciu si m`au gasit facand paza la urma din zapada. M`au crezut, au ras si m`au luat la palme ca mi`am spart capul si nasul. Razand m`au luat la palme, dar sa nu cumva sa credeti ca m`au batut tot de ciuda ca n`au fost ei primii care sa strice zapada… Nu, m`au batut pentru ca`mi sparsesem capul si nasul…
Dar n`a contat… Eu fusesem primul care a lasat o urma in zapada neinceputa a acelei zi de vineri…

Urmatoarea amintire are loc tot in iarna lui 1986, la doar cateva zile dupa aventura de mai sus.
Zapada a continuat sa cada, dar nu in acelasi ritm. Tunelurile de pe maidan se surpasera de mult, zapada era batucita sau transformata in cazemate si bulgari si posibilitatile de distractie deveneau din ce in ce mai limitate. Ne saturaseram de cazemate, de batai cu bulgari si de concursuri gen cine face cel mai mare bulgare de zapada… Maidanul, fiind intins ca`n palma, nu ne oferea prea multe optiuni, dealul de langa insa…
Asa ca n`a durat mult pana s`a mutat distractia pe deal.
Altfel se aruncau bulgarii de acolo si era o nebunie cand cadeau bulgarii aia mari la vale de sus… Din nefericire acolo avea casa un chitros. Avea ala doua fete cam de varsta mea (cu una chiar m`am insurat in `85 pe buldozerul lu` ta`su cand era ala plecat… toti copiii din bloc au fost invitati… chiar am pupat mireasa pe obraz, nu oricum…) si nu lasa pe nimeni pe tarlaua lui. Ei bine, l`am prins intr`o zi plecat. Tinand cont ca deja eram d`al casei (chiar daca nu stia ca`s ginere inca) am scos fetele la joaca, sa pot profita de zapada neatinsa din curtea lui (acum sunt vreo doua blocuri si o centrala acolo). Ne`am batut cu bulgari cateva minute, dupa care ne`am decis (dupa o idee marca VisUrat) sa facem cel mai mare bulgare care a existat vreodata si sa`i dam drumul de sus de pe deal.

Cred ca vreo ora am lucrat la bulgarele ala. Ajunsese de cel putin un metru si jumatate inaltime si abia il impingeam trei persoane. Adica trei copii care faceau cat o persoana. Dupa ce a consemnat recordul gasca venita la cascat gura, am mai racolat vreo 3-4 baieti sa ne ajute sa`l urcam in varful dealului de unde aveam sa`i dam drumul.
Eram transpirati de parca statusem la plaja la 30 de grade si nu ne jucaseram in zapada la -10… Cred ca vreo 40 de minute a durat sa urcam bulgarele pana`n varful dealului. Inca un pic daca`l mai urcam ajungeam cu el pe Vasile Lupu, si acolo deja nu mai era cartierul nostru, plus ca riscam sa`l scapam pe strada si deja intra in cartierul Ciurchi si`l revendicau aia… Asa ca ne`am oprit cu bulgarele pe granita, l`am expus pentru cateva minute celor din Ciurchi sa`si poata baga unghia in gat ca printre blocurile lor nu`i atata zapada cat aveam noi intr`un singur bulgare, dupa care i`am dat drumul la vale.

Inainte sa ajunga bulgarele in vale trebuie sa va mai povestesc ceva.
La scara vecina stateau ai lu` Mihalache. Baietii lucrau pe undeva pe la Nicolina cred iar `al batran lucrase pe la CUG (Combinatul de Utilaj Greu). Batranul avusese parte de un accident de munca si era pensionat pe caz de boala. Trebuia sa stea el p`acasa si sa se odihneasca, da` nu`l lasa sufletul sa stea de pomana. Asa ca facea tot felul de minuni. Inventa roata, bicicleta dubla, suda, taia etc. Cu vreo doi ani inainte de intamplarea cu bulgarele de mai sus, s`a gandit ca, daca tot e liber spatiul dintre conductele de apa calda de peste drum de bloc si gardul casei de pe deal, de ce sa nu`l foloseasca? Asa ca, de la sine putere, si`a facut gradina si atelier. Se avea bine si cu militienii, asa ca nu`i zicea nimeni nimic. In prima faza a ridicat un gard din plasa, apoi si`a facut atelier de sudura intr`un capat si gradina de zarzavat in celalalt, apoi a desfiintat atelierul si a facut un cotet si s`a apucat de crescut gaini, apoi a prelungit gardul si a facut si o cocina si s`a apucat de crescut si porci. Nu crestea multi porci, doi trei acolo, sa aiba de sarbatori.

Ei bine, acestea fiind spuse, sa revenim la bulgare.
Ne`am urcat noi pe deal si am dat drumul la monstrul de bulgare care ne mancase o zi si pentru care depusesem un efort supraomenesc (asa ne`am laudat doi ani dup`aia). Momentul era unic. Vantul se oprise, norii fugisera, soarela batea exact pe traseul bulgarelui sa`l vedem noi mai bine. Nu mai simteam oboseala, transpiratia se uscase pe fruntile noastre iar frigul nu mai conta. Manusile din panza ude inghetasera dar pentru noi nu mai conta. Nimeni nu rasufla. Toti asteptam sa vedem daca bulgarele minune rupe sau nu tevile de apa din fata blocului. Totul era calculat la milimetru. Calea era libera, ii gasisem culoarul perfect printre copaci dar…
Zana rea, pisica neagra, vineri 13, calcatul pe capacul de canal si cele trei ceasuri rele s`au gandit sa se uneasca si sa rada de noi.

Bulgarele a plecat pe traseul stabilit dar, in cursa lui nebuneasca spre tevile de apa, s`a intalnit cu un bolovan. Ei bine, acel bolovan, pus acolo de zana rea bineinteles, i`a schimbat traiectoria nenorocitului de bulgare, care s`a oprit fix in gardul lui Mihalache. Tinand cont ca n`a daramat gardul n`ar fi fost o problema. Problema a fost ca in dreptul gardului se afla chiar Mihalache `al batran care ducea mancare la porci. Si l`a lipit de gard. Asa ca, daca te uitai din strada, il vedeai pe Mihalache lipit de gard si plin de laturi urland ca din gura de sarpe, daca te uitai din deal, vedeai un bulgare imens de zapada si auzeai doar urlete ca din gura de sarpe.
Dupa cum era si normal, ne`am panicat toti.
Fetele au fugit in casa, mormolocii au disparut si am ramas doar cei care ne gandeam cum sa scapam.
Ideea a venit foarte repede…
Am luat`o la fuga spre Mihalache, am trecut pe sub tevi si, ajunsi in fata lui l`am intrebat:
“Nene Mihalache, da` ce`ati patit?”
Dupa seria de puli, dumnezei si morti, omu` ne`a cerut ajutorul pentru ca nu se putea misca.

Ne`am dus si am mai chemat vreo cativa pusti sa ne ajute, am dat la o parte bulgarele si l`am scos pe om.
“Cine dracu` a dat drumul la asta?”, ne`a intrebat Mihalache scuturandu`se de zapada.
“Aia din Ciurchi! Se laudau ieri ca vor face cel mai mare bulgare de zapada si`i vor da drumul de pe deal sa ne darame blocul!”, a venit aproape instant raspunsul din partea nevinovatilor si a oamenilor de bine care tocmai ajutaseram sarmanul om sa iasa de sub nameti.
Nervos, omul arunca de pe el ultimele ramasite de zapada si incepe sa urce dealul. L`am urmat timid toti, la vreo zece pasi in spate.
Ajuns in varf ii intreaba pe cei de peste strada:
“Bai! Voi ati facut cel mai mare bulgare de zapada?”
La care unul dintre aia raspunde mandru, hotarat sa ne sufle faima de sub nas: “Da! Noi!”
Noua ni s`a luat Everestul de pe inima. Scapaseram si basma curata si eroi.
“Bine…!”, raspunde nea` Mihalache si se intoarce spre casa.

Cand s`au intors baietii lui de la munca, noi ne`am trezit cu cate un Cico si o punga de bomboane Cip (ca`l scoseseram pe mos din rahat), iar aia din Ciurchi si`au luat o bataie cum nici in filme nu vezi…

Da` ce sa`i faci… Si in ziua de azi se stie ca aia din Ciurchi au facut in iarna lui `86 cel mai mare bulgare de zapada…

Alte episoade, amintiri si seriale comice gasiti in sectiunea Seriale