Copil fiind… (V)

Cutreieram si paduri, ma urcam in copaci, jucam ascunsa, ma juleam sau imi spargeam capul, da` si ce amintiri de la inmormantari am…

N`am fost niciodata fan al inmormantarilor, si nici nu cred ca este cineva care sa fi fost, asa ca la majoritatea inmormantarilor la care am luat parte a fost impotriva vointei mele… Nu ca n`am tinut la persoana respectiva nu vroiam sa merg ci pentru ca ma deprima extraordinar sa vad atatia oameni bocind. Pe langa asta, nu prea am inteles niciodata cum e treaba cu bocitul si bocitoarele… Tot timpul ma intrebam ce naiba bocesc alea in halul ala de parca le`a dat careva foc la casa sau le ard cu fierul inrosit. Prima data cand am intrat in contact cu bocitoarele a fost la inmormantarea unui mos de 102 ani, care fusese paralizat de la gat in jos timp de 17 ani.
Bocitoarele urlau de se trezeau si ceilalti morti din jur.
“Valeuuuuu! Unde te duci!!!! Pe noi cui ne lasi!!! De ce te`ai dus si ne`ai lasat singuri!!!! Valeuuuuu!!!”

In momentul ala am uitat de inmormantare si am inceput sa ma gandesc. Mortu` implinise 102 ani cu cateva luni in urma. Nu s`a mai dat jos din pat, nu a mai mancat singur si nici la cur nu s`a mai sters de 17 ani de zile. Tot timpul era cineva langa el, un copil, un nepot care`l spala, il hranea sau incerca sa ghiceasca daca`l doare ceva, pentru ca mosul nu putea vorbi. Tinea ochii deschisi, clipea daca era da sau nu clipea daca era nu. Asa ca trebuia sa`l intrebi pana ghiceai ce anume vrea.
Si pentru omul asta sa plang? Cei care au tinut la el trebuiau sa sara in sus de bucurie c`a murit si nu sa ude pamantul cu lacrimi. Nu sa planga pentru ca au scapat de o povara ci sa se bucure pentru ca cel pe care`l iubeau a scapat de suferinta. Nici nu vreau sa ma gandesc cat de mult il durea pe acel om faptul ca era o leguma si nici nu`mi inchipui cat de mult ar fi vrut sa scape.
Acela a fost momentul in care am realizat ca nu trebuie sa plang la o inmormantare ci trebuie sa ma bucur ca a mai scapat cineva de probleme, rate, scandaluri si imbecili astfel incat, la toate inmormantarile la care am fost am incercat sa fac lumea sa se simta bine, sa rada, sa glumeasca si sa se bucure ca o persoana iubita a scapat de griji… Din nefericire am incercat atat de mult incat nu prea m`a mai chemat lumea la inmormantari pentru ca, citez, “ala n`are pic de respect pentru morti…”
In fine.

Nu prea a fost vesel inceputul, dar continuarea sper sa va ridice un pic moralul.
Acum cativa ani am fost nevoit sa particip la o inmormantare a unei cunostinte. Avea baba vreo 87 de ani si si`a dat obstescul sfarsit in conditii legale si absolut naturale. Nu avea nici proprietati pe care sa le lase mostenire si nici plina de bani nu era, astfel incat nu i`a grabit nimeni moartea.
Avea vreo trei copiii care, la randul lor, aveau cate 2-3 plozi fiecare. Cu unul dintre nepoti ma intelegeam foarte bine. Tipul era cam pe treaba mea, gandeam amandoi la fel si ambii aveam oroare de inmormantari.
Respectivul nu se intelegea deloc si nici n`o putea suporta pe matusa`sa, care era o scorpie parca scoasa din povestile lui Ispirescu. Trebuia totusi s`o inghita pentru ca ta`su o tolera, ca na, era sor`sa. Aia se dadea mare cucoana, plina de impresii si fite, si care, de fiecare data cand isi aducea aminte de maica`sa (care fusese o femeie de nota zece, glumeata si intelegatoare, genul ala de baba care te cheama in casa si te pune la masa fara nici un motiv special) povestea tuturor cat de mult o ura. Avea impresia ca n`a fost iubita, ca a fost nedreptatita, chestii d`astea de fimeie isterica. Nici pe fratii ei nu`i suporta pentru ca avea impresia ca aia au fost mai protejati si mai favorizati decat ea. Era prima data cand o vedeam pe cucoana si, dupa zece minute, imi venea deja sa`i crap capul.
Mi`am facut de treaba si am incercat s`o ocolesc, si m`am dus la plimbare cu tipul de care vorbeam mai sus pana se termina slujba la biserica.

Am vorbit cat am vorbit si mi`a venit o idee despre ce farsa puteam sa`i facem scorpiei. Ne`am intors la biserica si am inceput s`o studiem. Geanta o lasase unuia dintre copii (avea vreo 6 ani pustiul) si ea statea tantosa langa sicriu. Am mers langa plod si am inceput sa ne bagam in seama. L`am tras cumva cu spatele la geanta si am inceput sa`l intreb diverse chestii de genul “cum te cheama?” etc.
Intre timp, tipul ii desface cucoanei geanta si scoate din ea telefonul mobil al moartei pe care`l capatase scorpia. Il desface, ii scoate cartela, il monteaza inapoi si`l arunca in geanta dupa care imi face semn si pleaca. Am lasat plodul in pace si am plecat si noi.

Slujba la biserica s`a terminat, a venit momentul sa duca mortul la groapa. Bocete, scandal, plansete, tot tacamul. Cucoana era foarte serioasa, mergea de parca avea un bat infipt in cur si nu schita nici un gest.
A ajuns cortegiul la groapa unde a inceput alta slujba, sa`si justifice si popa banii, nu? Au asezat sicriul pe groapa si a inceput ala sa dea din gura in ton cu bocitoarele. La un moment dat, ii suna telefonul cucoanei.
Baga asta mana in poseta si scoate telefonul lu` maica`sa. Era inchis, normal. Baga mana mai adanc si scoate telefonul care suna. Cand a vazut cine suna s`a blocat. Stateam chiar in spatele ei, sa nu pierd faza asa ca am fost primul care a vazut cum s`a albit la fata cand a vazut pe display scris “Mama”. A inceput sa tremure si nu scotea un cuvant. Lumea a inceput sa se uite urat, iar unul dintre frati ii spune:
“Raspunde odata, ce te uiti atata?”
Asta raspunde si pune incet telefonul la ureche.
In acel moment, tipul cu care planuisem totul ii spune cu o voce de mormant: “Am sa te bantui!” si inchide.
Asa urlete nu ati auzit niciodata. A aruncat ambele telefoane din mana si a luat`o la fuga. N`a ajuns departe pentru ca s`a impiedicat si a cazut peste masa cu pomeni si coliva. Urla in continuare si dadea din maini ca nebuna, iar oamenii nu stiau ce sa mai creada. Cat a fost scandal am recuperat telefonul babei si am pus cartela inapoi, dupa care l`am lasat tot pe jos, pe unde era.

Dupa ce s`a mai calmat a incercat cucoana sa explice care`i treaba dar nu prea a avut succes. A luat ambele telefoane si incerca sa demonstreze ca a fost sunata de ma`sa moarta si i`a zis aia c`o s`o bantuie… Degeaba. Toti se uitau la ea de parca era ciumata. “A innebunita saraca…” se auzea prin multime…
Noi abia ne abtineam rasul si ne cam parea rau c`a stricat aia coliva si pomenile, da` na, se mai intampla.
Punctul culminant si momentul de extaz al prietenului cu care facusem farsa a fost atunci cand ta`su i`a zis lu` aia: “Ai stricat inmormantarea lu` mama… Asta nu ti`o mai iert!”.
In momentul ala tipu` mi`a zis: “Si uite asa am scapat de vizitele ei… Cred ca bunica`mea saraca se tavaleste pe jos de ras in Rai acu`…”

O alta intamplare comica petrecuta tot intr`un moment nefericit a fost tot acum cativa ani cand a dat coltul alta batrana cu care ma intelegeam bine. Abia ma intorsesem din Mangalia in Iasi si am aflat ca a murit. Mi`a parut rau ca n`am mai prins`o in viata sa mai vorbesc cu ea, dar m`am bucurat pentru ca a scapat de boli si probleme. La inmormantare am fost cu familia si acolo am vazut ce inseamna sa intelegi obiceiurile prost.
Fiica`sa babei nu era chiar cea mai desteapta femeie din curtea blocului si nici nu prea fusese ea plimbata pe la inmormantari sa stie cum sta treaba cu obiceiurile. A auzit ea ca trebuie “trecuta apa peste mormant” asa ca s`a apucat de intrebat cum trebuie procedat. Din nefericire a dat tot peste una proasta ca si ea care i`a spus “Tre` sa iei o galeata cu apa si s`o dai peste mormant”. Ideea era ca trebuia sa ia o caldare cu apa si, de pe o margine a mormantului, sa i`o dea unuia de pe marginea cealalta. Ce`o fi inteles, numa` ea stie, numai ca sigur n`a inteles cum trebuie.

Ajunge sicriul la groapa si, inainte sa`i bata capacul in cuie, incepe popa sa cante. La un moment dat se opreste si spune “Acum treceti apa peste mormant”.
Pune femeia mana pe galeata si, hotarata, arunca apa in sicriu. Toti ne`am blocat. Zburasera din sicriu iconitele si banii, captuseala s`a desprins, hainele babei i le ridicase pana peste genunchi si nimeni nu scotea nici o vorba. Si popa se oprise si se uita uimit.
“Ce faci femeie?”, o intreaba pe asta.
“Pai ati zis sa trec apa peste mormant…”, raspunde femeia nedumerita.
“Pai asa?”, raspunde popa si`i explica romancei cum trebuia sa faca.
“Si acuma ce fac?”, intreaba aia.
“Acuma da`i foc daca tot ai inceput…” raspunde popa ironic.
A fost singura inmormantare la care, pentru 2 minute au uitat toti de lacrimi si au ras in hohote.

Ultima intamplare legata de inmormantari (pe care o voi scrie in acest set) ma are pe mine personaj central dar legatura cu inmormantarea e pur intamplatoare.
Acum vreo 10-11 ani cred, intr`o vara, am plecat cu gasca de la bloc sa facem o baie la Ciric. Cei care stau in Iasi stiu ca din Tatarasi cel mai scurt drum spre Ciric este prin cimitirul Eternitatea. Din cate stiu s`a inchis acel drum acum cativa ani si tind sa cred ca nu din cauza mea…
In fine.
In acea zi am pornit spre Ciric de dimineata. Am traversat cimitirul si am ajuns la balta. Ne`am balacit cat ne`am balacit pana cand am dat peste niste colegi de liceu. Am mai stat cu ei la o bere, la un suc, un mic si o friptura, pana la un moment dat cand au aparut astia cu care venisem.
“Bai, eu cred ca vine ploaia, mai stai?” ma intreaba unul dintre ei.
“Da, mai stau. Puneti`mi hainele pe patura aia va rog”, le raspund.
“Bine”, spune tipul si pleaca.
Am stat la masa in continuare si ne`am vazut d`ale noastre pana a venit ploaia. Am sarit toti in apa sa ne bucuram de o baie calda in timpul ploii, dupa care am iesit din apa. S`a dus si ploaia ca era d`aia scurta de vara, asa ca m`am dus la patura lor.
Dupa vreo jumatate de ora se cam saturasera si ei de stat, nici eu nu prea mai aveam chef de stat asa ca hai sa plecam.
Cand sa ma imbrac, pula haine. Sa mor nu alta. Eram doar in slipi si atat. Cum naiba ma duc acasa?
Pana la urma, neavand ce face, m`am hotarat sa ma duc acasa in slipi…
Am bagat talpa, am mers prin padure pana am ajuns la gaura din gardul cimitirului. Acu` era acu`…
Pe plaja si langa lacul de la Ciric nu se uita nimeni la tine daca te vedea in slipi. Erai la plaja. In padure la fel, n`avea cin` sa se uite la tine.
Dar deja treaba devenea nasoala…
Trebuia sa trec un cimitir, apoi prin curtea unei gradinite, de acolo treceam pe langa liceul Cuza si de acolo ajungeam intr`una dintre cele mai aglomerate intersectii din oras…

Neavand alta solutie, mi`am luat inima in dinti si am intrat in cimitir. Nu cred ca am mers doua minute si dau nas in nas cu un cortegiu funerar. Aia imbracati in negru, zeci de babe si mosnegi, cu mortu` in fata s`au blocat cand m`au vazut.
M`am prefacut dezinteresat si mi`am vazut de drum. Pe masura ce ma apropiam de ei mi se facea din ce in ce mai rusine, dar n`aveam ce face, trebuia sa ajung acasa, nu?
Asa ca merg in continuare catre ei. Babele au inceput sa`si faca cruce si sa scuipe in san, mosnegii strambau din nas si se uitau urat, iar eu scoteam flacari pe nas de nervi.
Cand am ajuns langa ei, m`am uitat la mort, m`am uitat la ei si am zis:
“L`ati imbracat cam bine… Pe mine m`au dezbracat hotii si`s viu… Va dati seama cum arata asta maine, nu?” si plec mai departe.
Numa` “Ptiu drace” se auzea in spate, dar nu mai conta. Deja radeam si uitasem ca`s in slipi si ca trebuie sa trec pe langa o gradinita si un liceu in miezul zilei sa ajung acasa…
S`a uitat lumea la mine pana am ajuns in intersectie, la vreo 300 de metri de casa, unde m`a intalnit cu gasca de la bloc.

Isi dadusera seama, dupa aproape 2 ore, ca nu mi`au lasat hainele, asa ca se intorceau sa mi le aduca…