Nu vreau să fiu Dumnezeu! (XLV) – penultimul episod

Diana s-a dus spre Cristina, a luat-o uşor de mână. A condus-o tandru spre canapea. Cristina s-a aşezat şi Diana a început să se dezbrace lent, până a rămas doar în bikini. Eu stăteam că prostul în picioare, nu respiram măcar! S-a aşezat lângă ea! A privit-o cu înţeles, s-a făcut că o sărută, i-a atins în treacăt sfârcurile cu mâna şi mi-a spus brusc:
- Iubitule, am pregătit un pahar cu vin roşu, e dincolo, pe noptieră! Cred că vei avea nevoie de el!
Am plecat ca şi teleghidat spre dormitor, unde pe nopiera Dianei se afla, întradevăr, un pahar de vin roşu. L-am luat în mână şi m-am întors în living. Cristina îi şoptea ceva la ureche Dianei. M-am aşezat pe fotoliu, ele m-au văzut şi au început să se mângăie una pe alta! Simţeam că iau foc! Am sorbit paharul de vin pe nerăsuflate. Crisitna avea deja mâna strecurată în chiloţii Dianei! Diana gemea din ce în ce mai repede. Cristina îşi înteţea mişcările de dute-vino ale degetelor. Totul părea că se învârte cu mine. Nu credeam că trăiesc aievea ceea ce se derula sub privirile mele. Fetele păreau să geamă din ce în ce mai rar, acum, iar imaginea se estompa, mai vedeam doar frânturi din tot ce se întâmpla acolo. La un moment dat fetele s-au ridicat şi au păsit spre mine. Din acel moment, totul a fost linişte, tăcere şi un imens vid pentru mine!
O lumină palidă încerca să treacă de pleoapele mele grele ca de plumb. Făceam eforturi considerabile că să deschid ochii. vroiam să văd ce fac Diana şi Cristina, ce se întâmplă! Nu puteam deschide ochii. Cu un efort aproape supraomenesc, am reuşit să văd sursa luminii care răzbătea. Era o lumânare. Eram întins pe ceva rece, de-abia atunci am simţit. Eram dezbrăcat complet, acoperit cu un fel de giulgiu alb. Sub mine era ceva tare, foarte rece. Am pipăit şi mi-am dat seama că eram întins pe o lespede de piatră. Am rotit ochii, dar părea că alţi ochi mă privesc din pereţi. În curând mi-am dat seama că era vorba doar de doi ochi, care parcă îmi însoţeau privirile în traveling-ul circular pe care îl executau. Erau doi ochi pătrunzători, care mă însoţeau indiferent unde priveam! Se uitau fix în ochii mei. Tot ce vedeam era adiacent acelor doi ochi. Imaginea a început să se limpezească şi mi-am dat seama că, de fapt era un singur ochi. Mă privea dintr-o cupolă şi era încadrat într-o piramidă. Din piramidă tâşneau o mulţime de raze.
Începeam să îmi revin. Încet-încet am realizat că mă aflam într-o biserică. Din câte mi-am dat seama, era catolică după lipsa icoanelor de pe pereţi. De fapt, mă aflam în Austria, era greu de crezut să fiu într-o altfel de biserică, poate cel mult una protestantă, în nici un caz ortodoxă. Eram întins în mijlocul altarului, iar deasupra mea trona ochiul în piramidă, celebrul însemn ocult, prezent şi pe bancnota de un dolar.
Ce căutam acolo? Unde erau fetele? De ce ceea ce începuse atât de frumos a avut ca rezultat prezenţa mea în acea biserică? Unde era acea biserică? Cum ajunsesem acolo? De ce ajunsesem acolo?
- Acum eşti bulversat! Vei afla răspunsurile foarte curând, se va face lumină complet, vei găsi lumina, vei afla adevărul, s-a auzit de nicăieri o voce!
Cunoşteam acea voce. O mai auzisem! Era vocea aceea care discutase ciudat cu mine în trecut, tot în biserici sau mănăstiri. De aceea nici nu am mai fost surprins că vorbesc cu pereţii.
- Ce s-a întâmplat?, am întrebat, ridicat în picioare, înfăşurat în giulgiu şi plimbându-mă prin biserică. Priveam spre cupolă şi, indiferent unde mergeam, ochiul părea că mă urmăreşte.
- Ai primit iniţierea finală. De acum totul va fi simplu pentru tine.
- Te rog eu, nu mai suport, vreau lămuriri!, m-am tânguit.
- Fie, e vremea să afli! Acum ai dreptul să ştii! Întreabă-mă şi îţi răspund scurt şi concis, la orice întrebare pui! Una singură, însă va rămâne fără răspuns! Dacă o vei pune, evident!
- Cine eşti?
- Sunt tu!
- Începem din nou? Am mai avut dialogul ăsta, nu ţii minte?
- Ba da! Şi atunci ţi-am răspuns la fel. Ăsta e adevărul!, mi-a replicat vocea. Ochiul mă privea din ce în ce mai intens!
- Ce rost au avut toate astea care s-au întâmplat!
- Trebuia să parcurgi paşii, să devii ceea ce trebuie!
- Adică totul a fost doar pentru ca eu să devin ceea ce trebuie? Ce anume?
- Doar câte o întrebare, te-am rugat! Acum îţi răspund la ambele, dar nu o voi mai face dacă nu respecţi regula! Da, totul s-a întâmplat pentru ca tu să devii ceea ce trebuie! Ce anume? Ceea ce eşti! Ceea ce începi să-ţi dai seama că eşti!
- Ce rol au avut fetele în această poveste?
- Cristina este preoteasă a ordinului nostru, adică a ordinului tău, înfiinţat de tine, cu mii de ani în urmă! Diana îi este ucenică.
- Ce rol are Andrei, atunci?
- Material genetic!
- Şi Roger Paul?
- Alt material genetic!
- De ce?
- Pentru că fetele poartă în pântec copii tăi! Vei avea două fetiţe!
- Cu care Roger Paul…
- Da!
- Andrei va trăi cu Diana de acum?
- Şi cu Cristina!
- De ce?
- Aşa ai hotărât tu!
- Şi eu?
- Şi tu ce?
- Era vorba că răspunzi direct, scurt şi concis!
- OK, dacă vrei răspunsul la întrebarea asta, atunci vei pierde răspunsul la altă întrebare, care poate te va roade mai mult. Vrei răspunsul la această întrebare?
După câteva clipe de gândire am răspuns sec:
- Da!
- Tu, foarte brusc, te vei depărta de toate cele lumeşti!
- Adică?
- Scopul tău va fi să ai grijă de ei! Vei fi ca un tată pentru ei, Diana, Cristina, Andrei, Roger Paul şi cele două fetiţe care ţi se vor naşte!
- Adică voi fi acolo, printre ei şi voi avea doar grijă de ei?
- Nu, tu te vei retrage în munţii strămoşilor tăi, unde ai pregătit de mii de ani Templul!
- Şi voi trăi singur?
- Tu ai ales asta, tu ai hotărât tot!
- Eram tâmpit! Când am hotărât asta?
- La începutul începutului!
- Gata!, am răbufnit. M-am săturat! Nu vreau să mai continui această şaradă! Nu vreau! Nu mai pot! Ce să fac?
- Nu mai ai cale de înoarcere!
- Vrei să spui că eu am distrus totul, toată omenirea, toată suflarea?
- Într-un fel, da!
- Era vorba că vei fi concis!
- Tu ai creat acest univers al tău! Tu ai dorit ca el să fie aşa cum este acum! Cineva ţi-a greşit fundamental şi ai hotărât să începi totul de la capăt!
- Adică, eu sunt de vină pentru to ce a fost şi pentru tot ce este?
- Da!
- Adică eu sunt Dumnezeu?
- Da!
- Bun atunci, dacă eu sunt Dumnezeu, cum Dumnezeu poate orice, vreau ca totul să fie la fel ca la început! Pot face asta?
- Asta şi faci!
- Pai, vreau ca totul să fie la fel ca înainte ACUM!
- Da, dar tu eşti Dumnezeu! Pentru tine ACUM este înotdeauna! Deci, vrerea ţi se va îndeplini!
- ACUM?
- Da, pentru tine ACUM!
- Şi pentru Diana, Crisitna, restul?
- În milenii de aici încolo!
Asta a pus capac la toate! Deja refuzam să mai cred, deja simţeam că îmi vine să dărâm biserica! Gândind asta, biserica în care ne aflam parcă a început să tremure.
- Nu distruge sălaşul Tău!, s-a auzit vocea.
- Al meu?
- Da, cel puţin aşa susţineau preoţii tăi!
- Eu sunt om, sunt om care iubeşte viaţa, poate mai mult decât oricine! Cum îmi ceri să renunţ la viaţa mea pentru a fi Dumnezeu! Eu cu ce mă aleg!
- Tu, nu trebuie să renunţi la viaţa ta! Ai făcut-o, demult, la începutul începutului. Asta o faci doar o singură dată!
- Adică am renunţat o dată şi acum, şi acum ce? Se repetă totul? Este un ciclu?
- Într-un fel, da!
- Bun, atunci află ceva!
- Ce?
- NU VREAU SĂ FIU DUMNEZEU!
- Nu ai cum să schimbi asta!
- De ce?
- Asta e întrebarea la care nu îţi pot răspunde!
Fierbeam de nervi, de ciudă, de mânie! Nu vroiam, nu puteam accepta situaţia! Cum adică? Eu voi trăi singur şi voi avea grijă să le fie bine ălora!
- Dacă sunt Dumnezeu, atunci pot face orice vreau?
- Da!
- Bun, vreau să distrug această biserică! Pot?
- Da, o poţi distruge aproape toată, mai puţin ceva!
Am încercat instantaneu. Pereţii au începu să se năruie, grinzile să cadă, cupola s-a prăbuşit. Eu stăteam în mijloc şi nimic din ce cădea nu mă atingea. În scurtă vreme, biserica nu mai exista! Am ridicat triumfător ochii spre cer, vroind să demonstrez că am putut să o distrug în întregime. Pe un norişor aflat exact deasupra capului meu, ochiul în piramidă din bolta bisericii mă privea aproape sfidător! Am realizat că mă înşelasem! Din nou vocea a avut dreptate. Am distrus biserica, exact cum a spus, aproape toată! Mai puţin ochiul!
- Bun, cu biserica ai avut dreptate. Dar îl pot distruge pe Andrei! Aşa e?
-Ţi-ai distrus, de-alungul timpului, de nenumărate ori popoarele. Recent ai distrus omenirea. Sigur că pe Andrei îl poţi distruge! Dar nu o vei face!
- De ce, de unde eşti atât de sigur?
- Pentru că tu ai hotărât asta!
- M-am săturat să aud aceeaşi placă! Vreau dovezi că eu am hotărât asta!
- Le vei avea. Pentru că în scurtă vreme vei face călătoria finală. Vei ajunge acolo unde vei afla totul, totul va căpăta sens pentru tine! Şi vei avea o surpriză de proporţii!

Scris de Lucian Stanciu

Ultimul episod va fi publicat pe data de 15.12.2008. Până atunci, nu uitaţi de concurs!