Fotache (IV)

In ultimul episod din serialul “Fotache” am povestit despre aventurile cu tuburile. Azi voi ramane in sfera jocurilor si glumelor din copilarie si voi povesti niste intamplari care mi`au starnit si atunci si imi starnesc si acum rasul.

Fotache nu prea era bun la jocuri. Pur si simplu nu prea se pricepea. Nu stia sa se ascunda, fugea destul de incet si nici de tintit nu prea tintea el calumea, nici cu mingea si nici cu tubul. Nici la carti nu avea noroc, aproape tot timpul ramanea cu popa prostu` in mana, iar la Piticot sau alte jocuri cu zaruri dadea doar numere mici. Tinand cont ca nu l`am mai vazut de 20 de ani, tot ce pot sa sper e ca macar in dragoste sa fi avut noroc…
In fine.
Din cauza neindemanarii si ghinionului care`l urmarea, era tot timpul ales ultimul cand se faceau echipele sau deloc cand erau destui pentru un joc de carti sau de Piticot. Sarmanul copil dispera. Vroia si el sa joace, vroia si el sa se implice si era cam satul de stat pe gard si privit cum jucam fotbal sau patratica, sau sa`si dea cu parerea despre cine stie ce mutari pe tabla de Piticot.
Intr`o buna zi ne`am hotarat sa jucam “9 pietre”. De fapt nu ne`am hotarat ci am fost nevoiti pentru ca tocmai se sparsese mingea cu care jucam fotbal. Am facut echipele, am ales pietrele si, cand sa ne apucam de jucat, ne trezim ca vine ma`sa lu` unu si`l ia in casa…
Deja nu mai erau echipele egale, transferuri nu se mai faceau… Hai sa`l luam pe Fotache. Omu` radia de fericire. A intrat in echipa din care lipsea omul si ne`am apucat de jucat.

Unul din echipa lui Fotache a fost primul care a daramat pietrele si, dupa regulile jocului, au luat`o toti la fuga. Nu mai tin minte daca eram sau nu in echipa cu Fotache, asa ca voi prezenta faptele din punctul de vedere al unui observator. S`a fugit cat s`a fugit pana la un moment dat cand, de nicaieri, apare Fotache si pune pietrele inapoi.
Am ramas toti masca. Cum naiba a reusit? De unde a iesit de nu l`a vazut nimeni?
“Cum ai facut ma?”
Fotache ridica din umeri si zambea. “Las’ ca stiu eu…”
Iar se arunca mingea, iar cad pietrele, iar o ia lumea la fuga si iar dispare Fotache.
“Bai frate, nu`i posibil… Unde naiba dispare asta?” isi ziceau jucatorii adversi intre ei.
Incepe vanatoarea, iar alergatura, iar panarama, mingi in cap, trante… Si iar apare Fotache de nicaieri si pune pietrele inapoi.
Sa murim toti de inima. Deja ne era la toti ciuda, nu numai celor care pierdeau. Noi ne luam mingi in cap si Fotache punea pietrele… Aducea el victoria, nu zic nu, da` am fi vrut si noi sa stim cum naiba face.
Fotache nu vroia sa spuna si pace. Am incercat sa ne luam dupa el cand se fugea, dar nici o sansa. Facea el ce facea, disparea si deodata te trezeai cu el la pietre.

Dupa vreo 4-5 jocuri ne`am prins. Ocolea de doua ori o cladire, intra printr`un gang si se ascundea sub un camion. Camionul era parcat la vreo trei metri de locul in care trebuia sa ajungi sa recladesti cele noua pietre. Pandea printre roti pana cand plecau aia cu mingea de langa pietre, apoi iesea si cladea turnul.
Din fericire pentru noi, nu faptul ca am aflat unde se ascunde ne`a facut sa radem cu lacrimi ci cum am aflat unde se ascunde…
La un moment dat, in timpul jocului, s`a intamplat ceva ciudat. Jocul era pe sfarsite, din echipa lui Fotache mai ramasesera de prins vreo 3-4 cu tot cu el. Langa pietre statea unu` de paza, care urla dupa minge daca se apropia careva din echipa adversa.
Si, exact in acel moment, pleaca nenorocitul de camion. Si ramane Fotache descoperit in mijlocul trotuarului. Si ce credeti ca`i trece prin cap? Ia de pe jos o creanga si se ascunde dupa ea…
Am vazut aproape toti faza. Sa picam jos de ras. Fotache statea ghemuit pe mijlocul trotuarului si tinea in mana o creanga fara frunze, dupa care se ascundea si spera sa nu`l remarce nimeni…
Radeam toti atat de tare incat a scapat mingea din mana si ala care trebuia sa`l nimereasca pe Fotache.
Culmea e ca, in timp ce noi radeam de pocneam, Fotache se ridica si, catranit, se scutura si vine catre noi. Ajunge si, suparat, se apuca de aranjat pietrele. Dupa ce o pune si pe ultima in varf, se ridica si, zambind spune:
“Am castigat din nou!”
Ne`a inghetat rasul pe fata la toti… Ne`am uitat unul la celalalt si am zis: “Are dreptate… Ne`a facut pe fata…”

O alta aventura cu Fotache s`a intamplat la el acasa. Statea la cateva blocuri distanta de mine si ne vizitam destul de des, mai ales in timpul vacantelor. Cat stateam pe la el p`acasa faceam cam aceleasi lucruri pe care le faceam si cand venea el la mine acasa. Mai un Piticot, ceva avioane, masinute sau aruncam cu diverse chestii de la balcon in trecatori.
Fiind vara, preferam sa aruncam pungi cu apa si nu cartofi sau nuci… El statea la etajul unu, eu stateam la etajul patru. O punga cu apa aruncata de la patru stropea mai mult decat una aruncata de la unu, dar aia aruncata de la unu avea mai multa precizie… Cel putin asa am realizat intr`o zi.
Maica`sa lu` Fotache era gravida si, cum se intampla in acea perioada, o doctorita de la policlinica venea regulat sa o consulte acasa.
In acea zi trebuia sa vina doctorita, iar noi ne faceam de cap pe balcon cu pungile cu apa. Tinand cont ca pungile aruncate de la etajul unu nu se imprastiau destul de mult, am decis sa le legam la gura, astfel reuseam sa nimerim mai multi trecatori.

Ei bine, la un moment dat, apare o duduie. Cracanata, machiata strident si imbracata colorat, destul de durdulie si grabita. Fotache pune mana pe o punga cu apa sa o arunce.
“Stai mai s`o leg la gura”, ii spun.
“Las`o asa, ca nu mai e timp…”, spune asta si o scoate deasupra balconului.
Nu a aruncat punga ci pur si simplu i`a dat drumul din mana. I`a cazut fix in cap respectivei, dar s`a intamplat si ceva ciudat… A fost un moment de neuitat, o sansa la un miliard…
Punga i`a cazut pe cap, s`a intors pe dos acoperindu`i tot capul si varsandu`se pe haine.
Aia s`a panicat si a inceput sa urle si sa fuga in toate partile, incercand sa`si smulga punga de pe cap.
Dupa vreo 10-20 de secunde de panica, a reusit sa rupa in bucati punga si sa o arunce. Apoi s`a uitat in sus. Degeaba, noi deja inchisesem geamul de la balcon si ne prapadeam de ras.
Facea aia ca toti dracii…
Parul si fata nu`i fusesera atinse de nici macar o picatura de apa, in schimb era uda leoarca si avea si poseta plina cu apa.

A spurcat cat a spurcat si a urcat chiar la noi in bloc. Pentru ca avea treaba cu maica`sa lu` Fotache, ea fiind chiar doctorita (sau asistenta ce naiba era) care trebuia s`o consulte in legatura cu sarcina.
Am intrat si noi in casa si ne`a vazut uzi.
“Voi ati aruncat cu apa?”
“Nu noi”, raspunde Fotache. “Ala de la trei arunca de azi dimineata cu apa… Si pe noi ne`a nimerit cu o punga…”
A plecat asta nervoasa la etajul trei. Vreo zece minute a batut la usa…
“Deschideti!!! Stiu ca esti acasa!!!”
Sufletu` lu` Avram Iancu… N`a deschis nimeni pentru ca erau plecati de vreo doua zile la mare toti aia care stateau acolo…
“O sa ma intorc… Sa vezi ce scandal fac…” spune cu naduf doctorita si pleaca.
Am continuat rasul dupa ce a plecat, dar nu pentru mult timp… Pentru ca s`a prins ma`sa lu` Fotache ca noi am udat`o p`aia… Asa ca ne`a capacit pe amandoi. A impartit palmele in mod egal, ca si eu eram ca copilu` ei…

In continuare, ca bonus, o poza cu mine si Fotache, facuta pe 14 septembrie 1986 (eu sunt cel din stanga, in caz ca nu va prindeti ). Pentru poza completa dati click.