Uliuuuu! Fu Craiova?

Blogmeet`ul de la Craiova de sambata mi`a adus aminte de o intamplare destul de comica petrecuta in tren (anul trecut cred).
Plecasem din Deva catre Bucuresti cu un tren de noapte, pentru ca dimineata trebuia sa fiu in capitala sa ma intalnesc cu niste prieteni. Nu era nimic extraordinar ci pur si simplu o intalnire cu prietenii.
Trenul era destul de gol asa ca mi`am cautat un compartiment gol, sa ma pot intinde, sa ajung cat de cat odihnit la Bucuresti.
Pe la Petrosani urca un nene si se instaleaza la mine in compartiment. M`a salutat, si`a aranjat bagajele si s`a asezat pe locul de langa geam. Era loc pentru amandoi asa ca mi`am vazut de treaba, mi`am pus castile inapoi in urechi si am revenit la cartea pe care o citeam. Tinand cont ca citeam o carte de John Saul (Protectorul era, daca`mi aduc bine aminte) imi cam sarise somnul asa ca nu prea am inchis un ochi in noaptea aia.
Mai ieseam pe hol, mai fumam o tigara, mai cascam gura pe geam la aer curat… Ca`n tren…

La un moment dat, imi scot castile din urechi, las cartea pe bancheta, imi scot o tigara din pachet, iau o sticla de bere si ies din compartiment pe culoar sa fumez o tigara.
Deschid geamul, aprind tigara, desfac sticla de bere si ma sprijin de marginea geamului gandindu`ma la ale mele. Dupa ce am terminat tigara revin in compartiment, iau cartea de pe bancheta si incep sa citesc.

Apare langa mine nenea de se urcase mai devreme, care intre timp cred ca fusese pe la buda.
“Unde mergi?”, ma intreaba direct.
“La Bucuresti”, ii raspund scurt, neavand prea mult chef de vorba.
“Ce sa faci?”, intreaba imediat omu`.
M`am uitat la el, si i`am raspuns.
“Ma duc sa ma intalnesc cu niste prieteni…”
“Aaaaa… Da, am inteles.”, spune omul zambind.
Crezand ca l`am lamurit m`am intors la capitolul din carte, pe care abia il incepusem.
“Colegi de armata?” continua tipul care, dupa cum parea, avea un chef nebun de vorba.
“Nu, nu sunt colegi de armata…”, i`am taiat avantul, in speranta ca`mi pot veedea de treaba mea.
“Ahaaaa… Deci cu serviciul…”, spune omul.
“Nu, nici cu serviciul… Ma intalnesc doar cu niste prieteni…”, ii raspund crezand ca l`am lamurit pentru totdeauna.
“Fosti vecini?”, revine cu intrebarea omul dupa vreo doua minute de pauza.

Deja imi captase atentia. Incepusem sa ma gandesc daca nu cumva este posibil ca acest om sa nu realizeze ca nu toti prietenii au legatura cu armata, serviciul sau locurile pe unde ai stat…
“Nu, nu sunt vecini, doar prieteni…”, i spun zambind.
“Ii stii de la scoala?”, continua omul, destul de serios.
Am inceput sa cred ca vrea sa ma enerveze.
“Nu dom`le, nu`i stiu nici de la scoala. Sunt niste prieteni…”
Incepusem sa ma gandesc ca`mi cere acum si nume, varsta sau adresele lor…
Pentru a evita acest lucru, m`am scuzat, mi`a pus castile in urechi si m`am intors la citit. Cu ocazia asta am scapat si de conversatia care nu ma incanta aproape deloc.
S`a mai plimbat el vreun sfert de ora prin pe culoar da` n`a mai gasit pe nimeni pe care sa`l intrebe cine stie ce, asa ca a revenit in compartiment, s`a intins pe bancheta, si`a pus geanta sub cap si s`a bagat la somn fara sa mai scoata nici un cuvant.
“Uffffff, am scapat”, mi`am zis in gand.

Trenul si`a continuat drumul spre Bucuresti cand, la un moment dat, il vad pe omu` cu care imparteam compartimentul ca sare in sus ca ars si se uita la ceas. M`am speriat si eu si mi`am scos castile din urechi sa vad ce`a patit.
“Uliuuuuuu! Fu Craiova?”, ma intreaba buimac de somn, frecandu`se la ochi si incercand sa se uite pe geam.
“Fu!”, ii raspund stiind ca trecusem de Craiova de vreo ora…
“Pai si eu ce fac acu`?” ma intreaba omu` continuand sa se frece la ochi si incepand sa`si adune bagajele.
M`am blocat. Ce naiba puteam sa`i spun sa faca? Si, mai ales, de ce ma intreaba pe mine? Ce vina am eu? De unde sa stiu eu ca el coboara la Craiova?
“Pai coborati la urmatoarea statie si luati de acolo un tren spre Craiova…” ii raspund cu singura solutie care`mi venea in minte.
“Tu’i gura ma`sii… Si trenu` asta al dracu’ nu da cu spatele…”, zice omu` nervos in timp ce iesea pe usa compartimentului. “Ma duc sa vorbesc cu controlorul! Poate ma ajuta el…”
Si a plecat.

Am ramas un pic pe ganduri… De dat cu spatele sunt convins ca nu dadea trenul sa ajunga omu` la Craiova… Dar ce s`a dus sa vorbeasca el cu controlorul?
Nu era logic ca tot ce putea face era sa coboare la prima statie si de acolo sa ia un tren inapoi?
Sau poate se plictisea si avea nevoie de controlor sa`l tina de vorba pentru ca eu nu mai eram disponibil?
Cumva imi parea rau de el, pentru ca avea sa`si petreaca niste ore bune noaptea intr`o gara, dar pe de alta parte era si vina lui… Daca nu`l interesau atatea aspecte despre prietenii mei si mi`ar fi spus ca la Craiova trebuie sa coboare, il trezeam eu si sigur nu mai era nevoit sa mearga sa discute cu controlorul. Eventual sa mai si incerce sa`l convinga sa dea trenul inapoi vreo 70 de kilometri…

Cat sa ajunga el la Craiova…