« Nu toate temele de WordPress sunt gratuite

Turnatoarea si Ilicitul

Scris de Sebastian Bargau

Stand la un pahar de vorba cu Ovi, ne`am adus aminte de legea 18 (aia de pe vremea impuscatului), lege care se mai numea si “Legea ilicitului”.
Eram destul de tanar pe vremea aia, asa ca nu mai tin minte exact ce si cum, da` stiu sigur ca lumea se ferea de minim doua chestii: turnatorii si Ilicitul.
Intamplarea pe care o voi povesti in continuare are legatura si cu turnatorii si cu legea 18. Nu mai tin minte exact toate detaliile pentru ca aveam vreo 10-11 ani pe vremea aia, da` ceva ceva tot imi mai aduc aminte.

Intr`o zi de vara (stiu asta pentru ca era vacanta) am coborat jos la joaca. Scoala n`aveam, teme nici atat, ce era sa fac?
Am coborat, am tras cateva linii pe strada cu o bucata de BCA pe care o foloseam drept creta, si ne-am apucat de jucat o patratica. Ne permiteam sa facem asta pentru ca pe strada aia rareori treceau masini, iar alea apareau de obicei dupa-amiaza cand venea lumea de la serviciu.
Nu stiu daca am apucat sa jucam vreo jumatate de ora, ca se opreste in fata blocului, fix pe terenul nostru, un camion cu mobila. Dupa cateva minute mai apare si un IMS cu remorca, plin si ala cu chestii.
Cu mingea in mana, creta in buzunar si mestecand la biscuitii Veronica (aia la 3 lei) cascam si noi gura la ce se intampla. Ce era sa facem cand erau doua masini parcate pe terenul nostru?

Dupa alte cateva minute apare si un tip cu o dacie. Parcheaza masina, iese si s`apuca de dat indicatii celor care descarcau.
La un moment dat se uita la noi (eram vreo patru) si spune:
“Nu dati si voi o mana de ajutor? Va dau cate zece lei la fiecare.”
Am aruncat mingea, am aruncat creta, am bagat biscuitii in buzunar si ne`am apucat sa`i dam omului o mana de ajutor.
Caram si noi ce puteam: un scaun, niste perne, cate doi la o masuta, niste haine… Zece lei de fiecare insemna un bilet la film la Tineretului, doua sticle de brifcor, o punga cu grisine si o prajitura de 1.25, cum naiba sa nu ajuti omu? Mai ales ca abia venise la cinema Sora 13, Biciul Fermecat sau Mesagerul Invincibil (nu mai stiu exact care dintre ele era, da` cu karate era sigur) si nu puteam sa cerem bani la parinti pentru ca era departe cinematograful si nu ne lasau.
In fine.
Am ajutat omu` sa se mute, atat cat am putut. Doar la mobila ne`am bagat si la haine, la televizor, frigider, aragaz sau alte alea nu, pentru ca erau de doua ori cat noi. Pe moment n`am remarcat ca`s noi (si mobila si aparatura electrocasnica) dar am aflat asta a doua zi…

S`a mutat omu` vreo cinci ore. Se muta la mine in scara la etajul 3, era normal sa dureze.
A doua zi a venit si surpriza.
Adica militia.
Afara ploua, asa ca stateam toti pe`o patura in scara blocului, pe la etajul 2, si jucam Piticot, Dacii si Romanii, Pacalici sau ce alt joc mai era p`atunci.
Trec militienii de noi si`i bat omului la usa. Normal ca in momentul ala s`au oprit toate joacele si cascam toti gura sa vedem ce si cum.
Deschide omu` usa, murdar tot de var, si`i intreaba ce doresc.
“Buna ziua, plutonier/capitan (ma`sa pe gheață ce era) Icsulescu sunt. V`ati mutat ieri in acest bloc?”
“Da”, raspunde omu` dupa ce se prezinta si el.
“Am vrea si noi sa stim de unde va permiteti frigider nou Arctic, televizor nou Olt, masina de spalat, aragaz si masina, toate noi?”
Omul i-a invitat in casa si a inchis usa, astfel ca n`am mai auzit nimic.

Partea normala din acele vremuri a fost ca, pe masura ce urcau militienii, lumea iesea din apartamente sa vada la cine merg. Astfel ca, nea` Mircea de la doi, ne`a intrebat:
“Ce vroiau cu omu`?”
I`am spus ce`am auzit, dupa care, nea` Mircea, scrasnind spuse uitandu`se in jos printre balustrade:
“Futu`te`n gura de securista, nu mai crapi odata… Ce te mai fute grija de soarta altuia…”
Baba Cloanta (Muma Padurii, spaima blocului, jigodia care arunca borcane cand bateam mingea in fata blocului) de la unu care se uita in sus la el, mormaie ceva, scuipa si intra in casa.
Dupa vreo jumatate de ora au iesit militienii si au plecat.
Nea` Mircea a iesit din nou si s`a dus la noul vecin, cu doua sticle de bere (d`alea bune, cu sticla verde):
“Hai noroc vecine, eu sunt Mircea, vecinu` de jos. Ce`au vrut militienii?”
“Dom`le, nu stiu de unde naiba au venit, da` aveau o lista cu tot ce am in casa… Cum dracu` au facut nu am idee…”, spuse omu` ridicand din umeri.
“Boarfa de la unu` le`a dat telefon. A vazut ca te`ai mutat si a notat tot ce`ai descarcat din camion… Si mie mi`a facut la fel, si la restul. Sta cu pixul si hartia la geam si noteaza tot ce intra in blocul asta, apoi suna la militie…”
Aici s`a terminat discutia pentru noi, pentru ca nea` Mircea a intrat cu omul in casa sa bea o bere si sa mai stea la taclale.

Dup`aia am devenit si noi mai atenti cu privire la Muma Padurii si am realizat ca avea dreptate. Statea babaciunea cu pixul in mana si nota tot ce se intampla afara.
Dupa cateva zile am aflat, tot de la vecini, de unde avea omu` atatea electrocasnice noi si mobila si altele. Umbla vorba ca a castigat la loto si, dupa ce a primit repartitie, si`a cumparat cu banii stransi tot ce avea nevoie pentru noua locuinta si d`asta n`au avut ce`i face militienii, pentru ca avea justificat si ultimul leu.
Dupa vreun an m`am mutat in alt cartier, apoi a venit ~~lovitura de stat~~ revolutia si, incet incet, am intrerupt legaturile cu vechii prieteni. Am mai trecut totusi dupa vreo 10 ani p`acolo.

Babeta tot la geam era. Stafidita, cu ochelari cu lentile cat fundul de sifon la ochi, statea la geam si privea ce se intampla p`afara.
Tot cu pixul in mana…

Seriale VisUrat (26) Comentarii

Pe aceeaşi temă

» Seriale

26 Comments »

mah dar voi nu aveti subiecte actuale suficiente sau v-ati gandit sa schimbati putin “decorul”?:)
oare ii ieseau bani buni, pentru postul de “sniper”?
tare
Ma bucur ca scrii din nou amintiri din copilarie, chiar daca nu a avut farmecul celorlalte mi-a placut sa citesc postul. Felicitari, vreau mai multe de acest fel! Da, stiu sunt egoist iarta-ma.
Nu cred ca primea bani, cred ca ii facea placere…
Asta-i un post despre Felix si prietenii lui, nu? Sa afle si astia mai tineri cat de minunat era pe vremea aia, cum avea statul grija de tine…
Io aş fi mers să o pleznesc pe babă, că prea mulţi oameni au suferit din cauza ei!
Da’ mori fã odata )
Nici eu nu am experimentat prea mult “binefacerile” comunismului, dar imi amintesc cu greata de astfel de oameni, mai ales ca bunicul din partea tatalui era inginer agricol la CAP si avea mai de toate. Va dati seama cat de intrigati erau vecinii cand il vedeau ca taie porci si cate vizite ii facea militia.
Cea mai intrigata era coana Lisandra (fosta educatoare), vecina de vis-a-vis, aia care se avea pe bune cu seful de post. De cate ori mergeam la bunicul si plecam cu portbagajul plin de detoate, ne dadea bonus cate un blestem aruncat prin gard.
Dar sa privim partea buna…daca totul era roz nu aveam ce sa comentez acum
Tu chiar mai tii minte cat costau biscuitii pe atunci ?
Eu imi aduc aminte (cred ca aveam 7-8 ani) cum s-a chinuit taica-meu, Dumnezei sa-l ierte, vre-o doua ceasuri sa ma lamureasca ce salariu are Ceausescu si cine il plateste. Abia dupa revolutie mi-am dat seama ca se chinuise atat sa imi explice de teama sa nu ma duc sa intreb in alta parte (scoala sau vecini). happy times, ce pot sa spun ….
@newsblog: cred si eu ca isi aduce aminte cat costau, si biscuitii Chindia, si inghetata aia la pachet (atata ca pachetul de margarina), si bombonelele ale amici si colorate, de care nu imi mai amintesc cum se chemau ….
ar trebui si voi, astia care ati avut norocul sa nu “gustati” vremurile alea, sa mai cititi cate ceva despre comunism, macar sa nu va dea prin cap vre-odata sa il reinviati
Bine punctat, Zoonapolitikon. Si eu eram destul de maricica pe vremea aia incat sa imi dau seama in ce teroare traiau oamenii si cat de mult le era teama de cei din jur. Stiu ca ai mei imi ziceau tot timpul ca in Sibiu avem noroc cu Nicu, ca oprea camioanele care plecau de la Scandia si aveam parizer, salam si alte chestii din carne care la altii nu se gaseau de nici un fel. Cam asa se punea problema pe atunci, erai fericit daca aveai cu ce sa-ti hranesti copiii.
@Zoonapolitikon

Aşa, aşa. Ţin minte că într-o vreme înghzata Polar, aia împachetată precum untul, era 5 lei. Ceva suc de portocale, cum ar fi Fanta de astăzi era 15 lei…

Eu mai ţin minte cum tata ne-a explicat să avem grijă ce vorbim prin casă sau afară şi să nu vorbim cehstii legate de miliţie, comunism şi alte de-astea…

Pe bune că ar trebui mers la babă cu o jarbă cu flori, chiar dacă îi vie…
Da, aveam și noi un exemplar de acest gen, un tip care era ghid la ONT, prindea ieșiri în străinătate dam o dată la două sau trei săptămăni (vara) și mai rar iarna. Toată lumea știa că în schimb oferea cu dărnicie informații privind vecinii…
Oricum, mi-am adus aminte de Dacii și Romanii, Piticot și un fel de fotbal cu pioneye, nu știu dacă voi aveați din ăla. Era în vogă pe la noi, se făceau campionate )
Erau buni biscuiții Veronica? Nu mai țin minte…
Peste tot exista câte o minune d-asta. Trist e că există şi acu’ şi normal, tot din generaţia veche e, numai că în ziua de azi nu mai au pe cine anunţa. Nu le ia nici dracu în seamă.
@Despina: din nefericire le ia si in ziua de azi in seama. stiu destui de multi care s`au trezit cu politia la usa din cauza unei hoaște din astea. ca i s`a parut iei ca se drogheaza, ca face scandal sau ca a dat muzica mai tare…
Eu sunt un nostalgic al comunismului: CE BUNA ERA INGHETATA POLAR !!!
@Razvan: Si crezi ca vecina nu avea motive sa fie intrigata. Si, bunicu-tau lucrand la CAP, cum crezi tu ca avea de toate? Prin munca si sudoare?
chiar ai “coborat jos” sau ti-a scapat?
stiti cum se ruga lumea pe vremea aia?”da Doamne ploaie sa avem ce fura”
foarte tare bv visule
a se remarca modul cum a fost povestita intamplarea..
nici cu zoso nu`mi este rusine sa nu uite ca in urma cu cativa ani si el “fura” multe chestii, oare a uitat cum era ? nu incerc sa-i iau apararea celui care i-a furat tema insa na …. nici nu merita sa faca atata tam tam
Se pare ca voi sunteti mai tineri, eu am prins inghetata Polar cu 2.25 lei, Eugenia era 0.75. Bomboanele alea mici si colorate se numeau Cip.
Cat despre turnatori, auzisem niste zvonuri ca primeau si ei o parte din averea celui pe care-l denuntau. Cel putin asa era pe la inceputurile comunismului in Romanica.
Nu sunt un adept al comunismului, cert este ca pe vremea aia cred ca erau mai putini care sufereau de foame decat acum. Toti se plangeau ca nu se gaseste mancare in alimentara, dar duminica sfaraiau gratarele prin parcuri si prin padurile din jurul orasului.
@nebuloasa: Si eu sunt tot din SB, si mi s-a povestit ca pe la noi gaseai mai multe decat prin alte locuri (ca doar pe langa Scandia, mai era si fabrica de lactate Sibiana, care, din pacate, s-a inchis de ceva ani). Apropo de fabricile astea… am mai aflat de curand cateva lucruri legate de ele, de pe vremea comunismului (sa-mi aduc aminte nu prea aveam cum, dat fiind faptul ca la vremea revolutiei eu abia implinisem 4 ani). Toti cei care lucrau la astfel de fabrici furau ca-n codru (din fabricile respective, evident). Daca locuiai intr-o zona chiar si putin industrializata, aveai minunata ocazie sa observi cum se aruncau pungile cu diverse de pe geamul fabricii, aproape in fiecare zi. Din punctul asta de vedere, Scandia era exemplul perfect.
Tin minte ca, atunci cand eram mica, tot mergeam la una dintre fetele de la mine de pe strada si mancam triunghiuri de branza facute de Sibiana pana nu mai puteam. Si le mancam goale. Mai tarziu am aflat ca taica-sau lucra la Scandia, si cunostea si ceva oameni care lucrau la Sibiana. De-aia nu-i lipseau niciodata carnea si lactatele din casa, si tot de-aia ne permiteam eu si fiica-sa sa ne indopam cu branza goala de cateva ori pe saptamana…
Salut! Am 30 de ani dar am intiparita in minte foarte bine copilaria mea.Si mai ales perioada de pana in 1989.Nu sunt un nostalgic al comunismului (Doamne fereste!) dar imi amintesc cu placere de vremurile alea.Imi amintesc si ca taica-meu ma educa vis-a-vis de ceea ce trebuia si ce nu trebuia sa vorbesc cu copiii de varsta mea cand ieseam pe afara.Imi amintesc de frica de Securitatea omniprezenta.Nu intelegeam prea bine in naivitatea mea de ce nu trebuie sa vorbim despre “tovarasu` “ dar stiam ca imi pun familia in mare pericol daca o faceam (mai ales de fata cu vecinii in varsta).Intre noi fie vorba, nu cred ca e cineva dintre cei de varsta mea care au postat aici care sa nu isi aduca aminte ca totusi copiii isi spuneau bancuri cu Ceausescu gen “Pentru pace si popor/Eu ma pis in rezervor!!! (era favoritul meu).Imi amintesc si ca aveam in scara blocului o harca batrana ( ii scupi pe mormant daca i-l aflu), turnatoare la Securitate si la Militie. Hoasca aia a fost cosmarul copilariei mele.(De regula nu postez comment-uri pe nicaieri dar, vazandu-ti intamplarea din copilarie, am hotarat ca trebuie neaparat sa defulez dupa atata amar de ani-nu e asta drama vietii mele, fii sigur! ) ) Ei bine, pe dobitoaca asta o chema Daraban. O stia lumea pe o raza de cinci blocuri( facea bors si il vindea, cu apa platita, bineinteles, in sistem pausal-de unde dracu` apometre pe vremea aia?)Militia trecea cu vederea lucrul asta conditionand-o (probabil) sa fie pupincurista.Am uitat sa specific: era pensionara si, implicit, statea toata ziua acasa.Principala ei ocupatie era statul pe geam cu mainile la piept si supravegheatul oricarei miscari din fata blocului.Orice noua fizionomie care aparea in zona si, spre exemplu , vizita pe cineva din scara mea, daca avea nenorocul ca cel vizitat sa stea mai sus de etajul 1(mari sanse!!!) era luata la intrebari.“Cine esti?“, `La cine te duci?“ etc. Mai rau, deschidea usa dupa fiecare locatar care trecea prin fata usii ei sa vada ce cara cu el.Asta i s-a intamplat si lui taica-meu intr-o zi.Romanul meu e un tip dintr-o bucata.Bine educat, cu bun simt si care isi vede de treaba lui.Te respecta si te saluta oricand dar nu-i place sa isi bage altul coada in afacerile lui.Cunostea felul Darabanitei dar nu o bagase in seama niciodata. O ignora pur si simplu. “Femeia asta e obsesivo- fobica.E bolnava! Clar!` In ziua respectiva taiase un porc pe care il crescuse la un taran in curte si urca cu sacose in scara blocului..Multe si mari! Daraban era prezenta la locul muncii, ca intotdeauna.Si comite eroarea sa deschida usa si sa-i zica lui taica-meu: “Dom` Burghelea…Eu dau telefon la Militie, dom`le! Ce cari in sacosele alea mari si te ascunzi pe sub pereti?“ Taica-meu a incremenit. Brusc s-a trezit in postura de victima dupa ce, ani la rand ii gasise circumstante atenuante. O fractiune de secunda a durat .Atat! “Futu-ti biserica ma-tii de hoasca batrana! Da` tu grija mea o ai, mai naparco?Asta e problema ta cea mai mare? Ce am eu in sacose?“Si da-i cu suturi in cur pana la ea in casa! Si i-a dat, frate! I-a dat, ca nu a mai vazut-o nimeni pe la geamuri vreo doua saptamani.Eh, stiti proverbul cu lupul si parul.Ti- ai gasit sa se vindece Daraban de vechea ei meteahna? Da` de unde? A luat-o de la capat. Dar pe taica-meu il evita. Si l-a evitat pana a crapat ! Scapa(timp imperfect) Metalurgia din Iasi de o dobitoaca rautacioasa .