Usa la spate!, varianta Dristor
Scris de JuliusScris de Julius Constantinescu
Usa alimentarii de linga Romica are arcul tare: tragi de ea ca disperatul si, daca reusesti sa intri, ai cam o jumatate de secunda la dispozitie sa sari treptele dinauntru, ca daca te ajunge usa din urma risti sa te lipeasca de vitrina din spate. Pentru mine, usa chiar nu e o problema – cind traiesti in Dristor, esti cu reflexele la zi, inseamna ca ai reusit sa nu cazi in nici una dintre cele aproximativ 200 de gropi din cartier, nu te-a calcat nici o masina pe trotuar si ai ferit cu dibacie oasele de pui care cad din cer (in nici un caz aruncate pe geam de la etajul 7, cum v-ati putea inchipui, pentru ca asa ceva este practic imposibil in cartierul Dristor).
Revenind la usa, pentru pensionari e sport extrem. Daca reusesti sa intri singur, n-are rost sa mai arunci banii pe doctori, inseamna ca esti in plina forma. Daca tragi de ea si simti ca te ia cu junghiuri, cel mai cuminte e sa astepti pina cind intra sau iese cineva mai in putere. Dar nici atunci nu e sigur.
Acum citeva zile, am vazut cum o batrina care se sprijinea intr-o cirja a luat o usa direct in fata – a vrut ea sa fie sprintena si sa se strecoare, dar taranul care intrase inaintea ei a dat drumul usii la timp. Dupa ce a reusit sa urce cu greutate cele trei trepte din magazin, i-a batut obrazul: Domnu, de ce ati dat drumul la usa, n-ati vazut ca vreau si eu sa intru?. Uluit de tupeul batrinilor din ziua de azi, tipul i-a aruncat peste umar: Ma cunosti de undeva? (Are you talking to me, hag?, cum ar spune saormarii din Bronx). Du-te dracu d-aci!. Dupa care s-a incins si i-a mai spus inca o data sa se duca dracului, ca n-ai loc de pensionari in tara asta (corect, n-ai loc sa mai arunci un pet pe jos de ei), si ca, daca vrea sa-i deschida cineva usa, sa se duca la fii-su, desi personal el nu crede ca fii-su vrea sa stie de ea (logic, daca n-ai ce bani sa iei de la ma-ta, ce treaba sa ai cu ea?).
Am vrut sa-i zic vreo citeva, dar, dupa ce l-am masurat mai bine, m-am abtinut. Ar fi tabarit cu pumnii pe mine, pentru ca eu sint tinar si in mod sigur nu ma respecta la fel de mult ca pe oamenii in virsta.




genial ca de obicei
)
Comment by simi — September 30, 2008 @ 1:28 am
d’oh, nimeni nu respecta pe nimeni. Anarhie totala
Comment by WaTzaP — September 30, 2008 @ 1:36 am
Eu cred ca tarampetul trebuia sa zica “i’m sorry I don’t speak romanian, I’m from Dristor”.
Comment by Twisted — September 30, 2008 @ 9:24 am
Eu cred ca suntem norocosi ca stam in Dristor, Julius. Nu vezi cate subiecte de scris gasesti la tot pasul?
Comment by delice — September 30, 2008 @ 11:08 am
Ai observat ca au refacut groapa din statia de 135 catre Baba Novac? Aia astupata acum 2 saptamani… ‘tule muma in c*r că la 6:30 dimineata numa dupa gropi nu te uiti
Comment by Deblog — September 30, 2008 @ 4:06 pm
Noi râdem acum dar la tanti aia nu prea i-a venit a râde.
Comment by Robintel — September 30, 2008 @ 8:04 pm
@deblog: lasa, sa te incumeti sa traversezi prin intersectia si de la baba novac si prin aia de la mac. nici nu astupasera bine transeele ca au facut altele…in paralel. cred ca atunci cand au dat groapa din statie, au refacut si transeele spre baba novac.s-au tampit cu totii. si nu mai termina odata cu sinele alea de tramvai….
Comment by delice — September 30, 2008 @ 10:26 pm