Fotache (II)

Povesteam data trecuta despre imprejurarile in care l`am cunoscut pe Fotache. Azi voi continua seria de aventuri prin care Fotache a ajuns memorabil, spre deosebire de ceilalti colegi din clasa I al caror nume nici nu mi`l mai amintesc.

Prima zi de scoala pentru mine a fost in toamna anului 1984, in perioada in care Ceausescu era inca cel dintai fiu al poporului, Ceauseasca era academician inginer doctor docent, salamul cu soia era la mare cautare, painea, uleiul si ouale se dadeau pe cartela, iar munca patriotica (de obicei fortata) era mandria intregului popor.
Fiind soim al patriei, nu prea eram scos la munca patriotica, da` mai mergeam cu maica`mea (care este inginer chimist) atunci cand scoteau aia toata uzina la cules porumb, ca era musai sa vina inginerii la despanusat cocenii de porumb… Nu mergeam silit ci chiar imi placea sa ma plimb (ca si acum de altfel) plus ca oricum nu ma punea nimeni la taiat sau curatat porumb, pentru ca abia ma vedeam printre picioarele lor (tin minte ca intr`o zi la porumb am prins un soarece alb si m`am jucat cu el o zi intreaga fara sa`mi spuna nimeni nimic de microbi si alte alea… si, cu 10 minute inainte sa plecam si sa`l duc acasa, l`am scapat intr`o capiţă si a disparut… cat am mai plans…).
In fine.

Daca noi eram scutiti de munca patriotica pentru ca erau mai grele uneltele decat noi, trebuia sa fie altceva care sa ne “cultive” spiritul patriotic. Si, din clasa I pana in clasa a IV-a, acel lucru a fost adusul maculaturii si a fierului vechi la scoala, in anumite zile. Nu mai stiu frecventa cu care trebuiau aduse, dar stiu ca trebuiau aduse destul de des.
Fiecare avea norma (2-3-4-5 kg, nu retin) si iesea scandal mare daca nu se indeplinea. Se mai manareau pachetele, nu`i problema. Daca aducea unu` patru kile lua invatatoarea de la el si punea la altul pana iesea norma.
Nu a durat mult pana a terminat maica`mea toata maculatura din casa. Carti rupte, caiete din facultate sau ziare, toate s`au dus, legate frumos, la scoala pentru a se face norma. Tin minte ca, la un moment dat, ajunsese saraca maica`mea sa cantareasca pachetele ca pe aur sau cum se cantareste painea la diabetici, pentru ca nu vroia sa puna mai multe hartii, ca sa mai aiba si data urmatoare.
Cand s`au terminat toate hartiile din casa a mers si a cumparat caiete si carti nou noute pe care le`a legat si cu care m`a trimis la scoala sa le dau sa se faca norma…
Destul despre mine, hai sa vorbim despre Fotache.

Saracul Fotache nu prea le nimerea cu maculatura. Cam uita el sa aduca la scoala maculatura cand era de adus, cand nu uita aducea mai putin decat era norma si tot asa. Invatatoarea il articula tot timpul, mai ales ca`i purta si pica.
Am aflat dupa un timp care era problema. Saracu` n`avea de unde. Ambii parinti erau muncitori in la CUG (Combinatul de Utilaj Greu) si nu prea se spargeau in figuri cu banii sa cumpere caiete si carti noi, si nici n`aveau de unde sa`i aduca hartie pentru a duce la scoala, plus ca pe vremea aia nici nu prea se intelegea cand spuneai “n`am de unde, pentru ca nu folosesc”.
Si uite asa si`o lua saracul aproape de fiecare data cand ori nu aducea deloc, ori aducea prea putina.
Pana intr`o zi.

Vine ziua de adus maculatura la scoala (parca pica miercurea sau sambata, nu mai tin minte exact) si, pe strada, vedeai numa` pustani cu legaturi de carti si caiete, sacose cu resturi de ziare sau hartie de ambalaj, cartoane sau alte alea din familia celulozei.
Apare si Fotache, cu un pachet in mana, destul de micut.
“Ai de capu` meu, iar isi ia Fotache doua la cur azi c`a adus prea putin”, imi zice un alt coleg.
Asta este… Nici eu n`am de unde naiba sa aduc, si pentru mine cumpara mama caiete si carti noi pe care le dau de vechi…
Ajunge Fotache la rand si`i da, zambind, pachetul invatatoarei.
Asta il ia si`l cantareste cu panarama aia de cantar de mana.
“Bravo Fotache, in sfarsit ti`ai facut si tu norma!”, ii spune si arunca pachetul in maldarul de pachete care se forma in coltul clasei.
Din acel moment Fotache nu a mai uitat niciodata ca trebuie adusa maculatura, nu a adus niciodata mai putina decat trebuia, dar nici mai multa…

Nu stiam anume cum face si de unde naiba are atata hartie dar nici nu prea imi bateam capul cu asta. Pana intr`o zi cand ne trezim cu invatatoarea in clasa ca spune:
“Copii, maine trebuie adusa maculatura! Acum a venit dispozitia, asa ca maine va prezentati toti cu kilogramele de hartie stabilite.”
Sufletu`. De unde naiba sa scot atatea kile de hartie pana a doua zi? Ai mei erau plecati la serviciu, acasa n`aveam pic de hartie inafara de pe tapetul de pe perete, bani ioc sa cumpar… Mamaaaa, ce mi`o iau maine cand vin cu mana`n cur, ma gandeam…
Fotache zambea.

“Bai, tu ai maculatura pentru maine?”, il intreb.
“Cata vreau”, imi raspunde Fotache.
Hmmmm… De unde sufletu` are asta atata hartie, ca n`are bani nici sa scoata ochi de la hamsii sa spuna ca mananca icre negre (ca`n bancu` ala…) d`apoi sa aduca maculatura la scoala…
“Io n`am de unde… Maine ma vede Dumnezeu… N`ai si pentru mine?”, ii spun cu voce trista.
“Ma… Iti spun in pauza ceva, da` nu mai spui la nimeni, da?”, imi spune Fotache in soapta la ureche.
Am dat din cap si am tacut, asteptand pauza.

In pauza m`a luat deoparte si mi`a povestit ce si cum facea. Nu avea bani de hartie si nici nu avusese vreodata, in schimb avea bani de lipici Pelican (daca`l mai tineti minte, ala de nu lipea nimic). Si cu lipiciul ala facea toata treaba (ta`su`, ca ala venise cu ideea).
Rupea copertile la caiete si le lipea pe planse de metal, d`alea groase de 3-5 milimetri. Si uite asa avea exact kilogramele de maculatura care`i trebuiau. Deasupra si dedesubt arunca niste ziare si alte hartii, cat sa se iasa un pic de volum, sa nu se simta frauda. Avea grija sa fie exact gramajul pentru a nu i se desface pachetul sa se completeze altul, si toata lumea era fericita.

In secunda doi in care am ajuns acasa i`am povestit lu` tata. Lipici Pelican aveam, tabla cacalau, asa ca a doua zi eram cu kilogramele de maculatura la scoala.
Bineinteles ca n`am putut sa tac si i`am zis si Gabrielei, care era vecina mea si cea mai buna prietena. Care i`a zis Mirelei, ca era si cu ea cea mai buna prietena. Care i`a zis lu` Marius de la 2, care i`a zis lu` Andrei de la scara C care i`a zis lu` Mihai de la B11, care a zis la toata scara, care au zis, la randul lor, la toti colegii lor si tot asa.
Si, dupa vreo trei-patru saptamani, scoala noastra a luat nu stiu ce medalie pentru record la reciclare.
Numai ca n`a luat pentru maculatura, ci pentru fier vechi…
Se mirau toti directorii de unde naiba fier vechi ca ei, inafara de hartie, nu adunasera nici macar o agrafa…
Daca ar fi stiut ca datorita lui Fotache le`a fost crescut salariul…

Ce viata de boier ar fi avut amaratul in scoala aia…