Cum m-am luptat cu grecii ca sa gasesc Marathonul

Scris de Julius Constantinescu

Ies din Atena pe autostrada si, conform hartii pe care o am, trebuie sa fac undeva dreapta ca sa ies spre Marathon. Harta era facuta din povestite, pentru ca orasul in dreptul caruia trebuia sa ies de pe autostrada nu era acolo (probabil, era el pe undeva prin Grecia). Ajung la un punct de taxare si-o intreb pe fata din ghereta unde e Marathonul. Imi arata cu mana inainte, apoi la dreapta. Merg inainte, uitandu-ma degeaba dupa indicatoare, pana cand simt ca m-am indepartat atat de mult de Atena, incat nici macar Banel n-ar fi reusit sa alerge distanta inapoi, darmite Philippides. Ies de pe autostrada si intreb la prima benzinarie de Marathon. Baiatul nu pricepe cuvintele Maratonas si Miltiades, persi nu stiu sa-i desenez, iar cand am inceput sa dau din coate ca si cand as alerga, in timp ce repetam �marathon, marathon�, s-a uitat la mine cu mila, intrebandu-se probabil in ce tara traiesc asemenea prosti. In cele din urma, imi explica un batranel: tot inapoi si la dreapta.

Intru inapoi pe autostrada, trec in sens invers de punctul de taxare, ies si ajung la o rascruce fara indicatoare. Trag pe dreapta si ma pregatesc sa dau cu cutitul, ca Rahan, cand zeii nemuritori imi trimit un grec care mergea fix la Marathon. Zic �Zeus-ajuta!� si ma tin dupa el pe niste coclauri pe unde, de unul singur, n-as fi nimerit niciodata, si unde probabil ca mi-ar fi ramas oasele. Ajungem intr-un tarziu, grecul pleaca intr-ale lui si eu raman ca prostu� in mijlocul drumului, pentru ca Marathonul e cat o zi de post: exista un fel de Marathon Sat, Orasul Olimpic Marathon, Lacul Marathon, plus o sosea marginita de case (asta, probabil, era Marathon Gara). La o benzinarie, il intreb pe un urmas de-al lui Miltiades de buna-su, dar evident ca habar n-are, ca daca-i placea cartea vindea si el masline, nu statea la pompa. Dupa ce mai intreb vreo 2000 de greci, nimeresc o statuie prapadita a lui Miltiades, langa care era un pietroi pe care scria �2004�. Tocmai vroiam sa le dau o mica lectie persilor, aratandu-le cum poti sa bati greci la Marathon, cand vad un barbos si alerg dupa el (mie barbosii imi inspira incredere, cred ca sint chiar peste ochelaristi). Barbosul, care stia si engleza si istorie, ma lamureste: statuia e din 2004, de cand cu olimpiada; in dreapta, sub un deal langa care nu e nici un monument, nici o inscriptie, nimic, sint ingropati un general atenian si 8 soldati, iar muzeul e undeva la 2 kilometri.

Ma duc la muzeu. Vad o bucata din monumentul ridicat de greci in cinstea victoriei (ridicat de grecii antici, ca ei n-avea Halkidiki si alte puncte de atractie turistica) si mormantul plateenilor (singurii greci care au luptat la Marathon alaturi de atenieni, pentru ca spartanii au ajuns dupa batalie, ca ardelenii).

Dupa trei ore in care ma chinuisem sa parcurg cu masina distanta pe care Philippides o facuse pe jos (probabil ca urmasii lui Platon si Leonidas isi epuizasera indicatoarele marcand drumul spre Halkidiki si nu le mai ramasese nici unul pentru locul unui cacat de batalie), am inceput aventura inapoi, spre autostrada. Undeva sus, pe coama muntelui, de unde se vedea perfect platoul Marathonului, m-am intrebat daca a avut intr-adevar loc vreo batalie aici, sau persii si-au lasat ciolanele pe-acolo pentru ca nici un grec n-a fost in stare sa le explice incotro e Atena.