Pestele, mamaliga si ardelenii

Scris de Julius Constantinescu

Aveam vreo opt ani cind un vecin de-al bunica-mii, ce statea mai in deal, prinsese pe Dunare un somn de paispe kile; se spunea ca avusese pe putin trei metri si ca, pentru a-l cara acasa, trimisese dupa fii-su sa vina cu caruta. Baietii de pe strada care-l vazusera jurau ca pestele putea infuleca un om intreg, iar unii erau de parere ca era clar mai tare ca un rechin (practic, il spargea la orice ora).
Ca pustan, mi-am facut repede socoteala ca o stiuca la vreo sapte kile mi-ar ajunge sa devin celebru (ma plictisisem sa fiu Paolo Rossi). Seara, am strins gasca si le-am pus in vedere baietilor sa-si faca rost de undite si momeala, ca a doua zi mergem la pescuit (de de-ale gurii, evident, n-aveam nevoie, ca urma sa mincam pestele prins).
A doua zi, inadins n-am plecat cu noaptea-n cap, asa cum fac pescarii: riscam sa nu ne vada nimeni. In ce ma priveste, reusisem sa fac rost de la un unchi de-al meu de o lanseta nou-nouta, cu care eclipsam de departe intreaga adunare; ceilalti tirau dupa ei niste bete prapadite de bambus, pe care le gasisera zacind aruncate prin magazie. In fruntea cinstitei adunari, am pornit mindru, incercind sa nu ma-mpiedic in cizmele pescaresti imprumutate de la var cu vreo cinci ani mai mare ca mine, si urlind oricui ne-ntreba, pe dupa gard: �Am plecat la pescuit, baaa!�.
Din nefericire, nici lanseta, nici cizmele pescaresti nu mi-au fost de vreun ajutor; toata ziua, nu s-au prins in undita decit doua cioturi de lemn – e drept ca, la un moment dat, firul a zvicnit cu asa o putere, incit am conchis cu totii ca trebuie sa fi fost un biban de cel putin cinci kile (�ba, dac-aveam un fir ca lumea, il scoteam suta-n mie�). Nici baietii n-au avut mai mult noroc; de buna seama, pestele nu era la curent cu faptul ca urma sa devenim niste mari pescari.
Ne-am intors spre seara, lihniti de foame si cu fetele umflate de piscaturi de tintari. Din nefericire, dimineata facuseram atita tam-tam, incit acum nu ne mai puteam arata pe strada asa, fara nici un peste. Ne-am furisat printr-o ripa din apropiere; eu am ajuns acasa aruncindu-mi bicicleta peste gard si sarind prin curtea unui vecin. Tocmai sprijineam hoteste lanseta de gardul lui unchi-meu, ca sa nu mai trec pe la el, cind il aud strigindu-ma: �Nepoate, hai cu pestele ala odata, ca e gata mamaliga!�. �Degeaba-i gata, nea Nicule�, zic, �ca nu trage deloc la mamaliga�.