Vespanian, un zgirciob simpatic

Scris de Julius Constantinescu

Vespasian, primul imparat flavian, era de o zgircenie proverbiala. Inainte de a deveni imparat, fusese comandant al legiunilor din Iudeea; prin urmare, nu e de mirare ca ajunsese un zgirciob, dat fiind ca se invirtise printre cei mai buni. Insa laudabil la Vespasian era faptul ca el insusi era primul care facea misto de propria zgircenie. Unul dintre servitorii sai favoriti i-a cerut odata un post pentru un pretins frate al sau. Cum Vespasian era un tip hirsiit in treburi de-astea, l-a chemat pe candidat si l-a jumulit el insusi de bani; apoi, l-a chemat pe servitor si, aratindu-i-l pe candidat, i-a spus: “Cauta-ti alt frate; asta a devenit fratele meu”.

Totusi, pe cit de abil se dovedea in a stoarce bani de oriunde (inclusiv din latrinele publice cu taxa; lui ii datorim expresia “banii nu au miros”, pe care le-a servit-o cu titlu de mucles senatorilor care strimbau din nas ca a ajuns sa impoziteze si urina), pe atit de generos se dovedea ulterior. De pilda, unei femei care declarase ca e topita dupa el i-a daruit 400.000 de sesterti dupa ce s-a culcat cu ea. Intrebat de catre administrator sub ce titlu sa treaca acesti bani in evidente, a raspuns: “Pentru dragostea inspirata de Vespasian”.

Legenda despre zgircenia sa l-a urmarit si dupa moarte. In timpul funeraliilor sale, mimul care ii purta masca si care, conform obiceiului, imita gesturile si vorbele defunctului, i-a intrebat pe organizatori cit a costat inmormintarea. Auzind ca a costat zece milioane de sesterti, mimul a inceput sa urle: “Dati-mi o suta de mii si aruncati-ma in Tibru!”.

Vom incheia miine micul nostru inventar de glume latine cu unul dintre fiii lui Vespasian, imparatul Domitian, pe care probabil vi-l amintiti din cartile de istorie, de la lectiile despre razboaiele dintre daci si romani. O mai veche cunostinta de-a noastra, cum ar spune Emil Gradinescu.