O mie

Sunt genul de om care asteapta o mie de lei rest. 1.000 lei. Vechi. Nu pentru ca-s chitros. Sau pentru ca stau in mia aia, sau ca mai pun 15 si-mi iau o piine. Nu.
Stau si astept 1 mie de lei din principiu. Dupa o servire de toata bafta, servire normala de altfel prin Iasi, se uita cu greata la tine respectiva persoana care te-a “servit”, si incepe sa-ti numere restul, incet, asteptind ca tu sa te trezesti vorbind, si sa-i spui “Lasa atit, restul tine-l tu”. Uite ca nu mai fac din astea.
Daca las bacsis putin, se uita in scirba, ceva genul “Ba, dai chitros mai esti… Fomistule!”, daca las bacsis mult, unii se uita tot in scirba, da-ti zic din ochi “Ce ma? Ma vezi chiar asa vai de capul meu? Crezi ca ma impresionezi ca-mi arunci lovele de pomana?”. Unii nu. De fapt, majoritatea se bucura. Oricum tot tu iesi in pierdere. Si servire nasoala, si banii dati.
Eram acum citeva zile, la un mic s-o bere. C-un prieten. Mincam mici pentru ca noi comandaseram pizza.
Dupa 20 de minute a venit madam si ne-a zis ca nu mai are pizza, ca nu mai e aluat. Aluat cit a luat si s-a terminat. Era normal.
Supa nu mincam, chiar daca mai avea, pentru ca era vreo 11 jumate noaptea, si nu merge supa cu bere la ora aia. Oricum, mai mult pentru bere si discutie ne aflam noi acolo. In fine.
Ne-am mai uitat pe meniul ala de 12 pagini, ne-am dat cu presupusul pina cind ne-am saturat, si am intrebat-o ce mai are. Ea n-avea nimic. Era putin obosita, da-n rest totul era ok. Aaa, de mincare… Pai nu mai avea decit mici.
Intreaba prietenul daca-s mici de Kosarom. Sunt foarte buni, vine raspunsul. Bine bine, da-s de Kosarom? Da, cum sa nu. Pina la urma, ca-s de Kosarom, Aldis, Grivei, Azorel sau Rex, ce mai conteaza… Bine preparati sa fie si sa nu latre, ca oricum, vorba aia: puiul bine gatit nu-ti face rau. Nici macar
Continue reading